Una dintre cele mai mari bănci germane, Commerzbank, recunoaşte că este nerăbdătoare după o fuziune

Postat la 05 aprilie 2019 79 afişări

Una dintre cele mai mari bănci germane, Commerzbank, recunoaşte că este nerăbdătoare după o fuziune

Commerzbank are foarte mare nevoie de o fuziune pentru a putea scala businessul până la un nivel în care investiţiile să aibă sens, le-a explicat Martin Zielke, CEO-ul Commerzbank, angajaţilor săi, la trei săptămâni după ce au început discuţiile oficiale cu Deutsche Bank, potrivit Bloomberg.

„Creşterea organică are un dezavantaj: ai nevoie de timp pentru a-ţi creşte semnificativ cota de piaţă. De aceea ne uităm în prezent şi la variante alternative de creştere”, transmite Zielke într-un memo către angajaţi.

Comentariile vin doar cu câteva zile înainte ca cei doi creditori să anunţe dacă vor avansa discuţiile sau vor renunţa la idee.

Cele două bănci înclină spre a continua negocierile şi sunt aproape de un consens pe liniile mari ale potenţialei tranzacţii, potrivit surselor citate.

În timp ce strategia agresivă de retail a Commerzbank a dat roade pentru o perioadă, dobânzile scăzute au pus presiune pe profituri, spune Zielke.

În acelaşi timp, cheltuielile pentru conformarea la noile reglementări au crescut în ultimii ani, iar clienţii cer soluţii de digital banking, atrage el atenţia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
fuziune,
banci,
germania,
recunoastere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.