Veste mare pentru toţi proprietarii de maşini din România. Lucrul pe care toată lumea îl ura devine istorie

Postat la 25 aprilie 2023 26149 afişări

Veste mare pentru toţi proprietarii de maşini din România. Lucrul pe care toată lumea îl ura devine istorie

Guvernul a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede digitalizarea înmatriculării sau radierii vehiculelor, anunţă secretarul de stat din Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Dumea.

„Digitalizarea înmatriculării vehiculelor. În prezent, înmatricularea unui vehicul prevede deplasări la sediile mai multor instituţii şi seturi distincte de documente de întocmit. Şi asta nu neapărat pentru că vor acele instituţii ci pentru că aşa cere legea. Plecând de la nevoia de a salva timp şi resurse, atât pentru cetăţeni cât şi pentru funcţionarii implicaţi, ne-am propus simplificarea accesului la toate serviciile publice din sfera înmatriculării vehiculelor, digitalizarea acestora şi interconectarea instituţiilor implicate. Soluţia este debirocratizarea!

Prin crearea unor fluxuri interinstituţionale de schimb al datelor, prin interacţiunea beneficiarilor cu cât mai puţine instituţii şi mai ales prin diseminarea datelor relevante către toţi ceilalţi actori implicaţi”, scrie pe Facebook secretarul de stat din Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Dumea.

El precizează că în grupul de lucru tehnic din cadrul Comitetul pentru e-guvernare şi reducerea birocraţiei, coordonat de Secretariatului General al Guvernului, a fost agreată ca soluţie dezvoltarea unei platforme informatice la nivelul autorităţii de înmatriculare.

„Aici vor fi posibile toate operaţiunile necesarea încheierii/încărcării de acte de înstrăinare-dobândire a vehiculelor, a transmiterii informaţiilor şi documentelor necesare către organele fiscale locale, precum şi a solicitării înmatriculării/radierii din circulaţie a acestor vehicule, fără a mai fi necesară deplasarea la sediile instituţiilor implicate, eliminând astfel gestiunea de documente fizice şi costurile cu servicii poştale, de deplasare, de multiplicare, etc.

Datele introduse în platformă vor fi analizate de lucrători din cadrul autorităţii competente de înmatriculare, urmând ca, ulterior efectuării formalităţilor de înmatriculare/radiere, diseminarea informaţiilor către organele fiscale competente să se realizeze prin interconectarea cu sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., folosind fişiere semnate electronic. Soluţia este, pentru moment, una complementară şi va funcţiona în paralel cu fluxurile actuale. Salvăm timp”, adaugă Dumea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
istorie,
masini,
proprietari
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori