Vestea pe care nimeni nu voia să o audă a venit: Cea mai îndatorată companie din lume, care a stat în spatele expansiunii economice a Chinei, a dat faliment
Dezvoltatorul chinez Country Garden a intrat oficial în faliment după ce n-a reuşit să plăteacă pentru o obligaţiune denominată în dolari. Compania susţine că eşecul vine pe fondul unei crize mai ample a datoriilor imobiliare care a zguduit a doua cea mai mare economie a lumii, scrie Bloomberg.
Dezvoltatorul imobiliar, unul dintre cei mai îndatoraţi din lume, nu a plătit dobânzile aferente obligaţiunilor în dolari în valoare de 15,4 milioane de dolari până la sfârşitul unei perioade de graţie de 30 de zile, după ce a ratat termenul iniţial de 17 septembrie.
Un faliment părea aproape inevitabil după ce Country Garden a declarat săptămâna trecută că nu se aşteaptă să poată îndeplini la timp toate obligaţiile de plată offshore. Compania se îndreaptă acum, probabil, spre ceea ce ar fi una dintre cele mai mari restructurări de până acum din ţară.
Condus de una dintre cele mai bogate femei din China, Yang Huiyan, Country Garden a devenit, datorită dimensiunii sale, foarte important pentru economie, unde piaţa imobiliară, împreună cu industriile conexe, reprezintă aproximativ 20% din produsul intern brut.
Intrarea în incapacitate de plată are loc chiar în momentul în care preşedintele chinez Xi Jinping face eforturi pentru a stimula creşterea economică a Chinei printre care se numără împrumuturile pe pieţele externe, creşterea ratei privind deficitul bugetar şi negocierile cu banca centrală a ţării.
Compania a fost cel mai mare constructor raportat la tranzacţiile realizate pe termen lung, înainte de a se prăbuşi pe locul şapte în 2023. În ciuda acestui declin, avea încă recent peste 3.000 de proiecte de locuinţe în oraşe mai mici şi aproximativ 70.000 de angajaţi.
Din acest motiv, turbulenţele ar putea duce la un impact mai grav decât cel cu care s-a confruntat Evergrande – un alt dezvoltator imobiliar chinez de anvergură – care în 2021 n-a reuşit să-şi plătească investitorii.
Autorităţile chineze au încercat să revigoreze piaţa imobiliară după ce dezvoltatorii au înregistrat un număr record de defaulturi, în timp ce criza datoriilor intră în al patrulea an. Problemele au început în 2020, când autorităţile au stabilit „trei linii roşii”. Aceste norme au făcut mai dificilă contractarea de noi împrumuturi din partea dezvoltatorilor.
În ultimele luni, autorităţile au luat mai multe măsuri pentru a pune la punct situaţia, inclusiv o relaxare amplă a cerinţelor de avans pentru locuinţe şi reduceri ale unor rate ipotecare.
Dar acest lucru nu a fost suficient pentru a schimba situaţia: Investiţiile imobiliare s-au contractat cu 9,1% în primele nouă luni ale anului, conform celor mai recente date.
Unii potenţiali cumpărători de locuinţe au amânat achiziţiile din cauza temerilor că constructorii ar putea să nu fie în măsură să finalizeze construcţiile. Subliniind profunzimea problemelor, Country Garden a declarat recent că vânzările contractate în septembrie au scăzut cu 81% faţă de anul precedent.
Firma nu a intrat încă oficial în incapacitate de plată pentru nicio obligaţiune onshore. În septembrie, a obţinut aprobarea deţinătorilor de obligaţiuni pentru a prelungi plăţile pentru nouă obligaţiuni onshore estimate la 14,7 miliarde de yuani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro