Cât mai scad preţurile la case?
Preţurile apartamentelor s-au înjumătăţit în ultimii trei ani şi toate semnalele indică un nou val de scăderi pentru perioada următoare. Plaja de reduceri s-ar putea plasa între 15-20%. Care sunt factorii ce vor influeţa noul declin?
Prea multe veşti proaste şi prea puţine bune apleacă talerul balanţei spre ideea că în piaţa imobiliară va urma un nou val de scăderi de preţuri. Industria imobiliară este sensibilă şi urmează, cu o anumită întârziere, evoluţia economiei; este influenţată de ratele dobânzii şi politica de finanţare în general, spune Adrian Crivii, fondatorul Darian, cea mai mare companie independentă de evaluare de pe piaţa românească. Chiar dacă România a avut în primele trimestre ale anului o evoluţie economică pozitivă şi perspectiva pentru anul următor era favorabilă, plouă cu veşti proaste din multe alte direcţii. Pe de o parte, sunt semnale negative din sfera construcţiilor - atât civile, cât şi industriale - dar şi din zona de infrastructură. În plus, nici instituţiile de finanţare nu au mesaje încurajatoare, iar evoluţia economiei este fragilă, fiind influenţată de conjunctura internaţională.
O opinie mai optimistă are Alexandru Pricop, managing partner în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania (CBAR), care consideră că preţurile de tranzacţionare ale apartamentelor din Bucureşti nu vor suferi modificări semnificative în următoarele două luni şi nici în primul semestru din 2012. "Ultimele şase luni au adus o tendinţă certă de stabilizare a pieţei", spune Pricop. Tot el precizează că stabilizarea se referă în special la segmentul locuinţelor cu un preţ similar celor care se încadrează în plafonul programului Prima Casă, iar următoarele luni nu ar trebui să aducă schimbări semnificative.
"Aşteptările cumpărătorilor şi ale vânzătorilor diferă foarte mult", declară Ioana Mihai, şefa departamentului de credite garantate din Banca Comercială Română (BCR), instituţie care a acordat 17.300 de credite prin programul Prima Casă, reprezentând un volum de 700 de milioane de euro. Pe de o parte cumpărătorii aşteaptă ca preţurile să mai scadă, în timp ce vânzătorilor preţurile de tranzacţionare li se par prea mici. Aşa că, exceptând programul Prima Casă, "numărul de tranzacţii de pe piaţă este relativ redus", punctează reprezentanta BCR. Programul, argumentează ea, a adus cel puţin două avantaje majore faţă de creditele ipotecare standard: avansul mai mic (5% comparativ cu 15%) şi nivelul costurilor creditului, care sunt limitate prin lege, sunt sub nivelul costurilor ipotecare standard. Ca urmare, "clienţii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului Prima Casă 4 vor opta în mod natural pentru acest tip de credit", declară Mihai.
Factorul psihologic acţionează şi el ca o frână, cumpărătorii fiind mult mai reticenţi în privinţa cumpărăturilor şi, cu atât mai mult, în privinţa locuinţelor, privite de cea mai mare parte a populaţiei drept cea mai importantă investiţie din întreaga viaţă. Reprezentantul CBAR crede că piaţa este astăzi mult mai matură comparativ cu cea de dinaintea crizei economice; atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii au o percepţie mai bună a valorii - fie că e vorba de o proprietate sau de o sumă de bani. Achiziţiile nu se mai fac pe factori strict emoţionali, iar sentimentul de exuberanţă din 2004-2007, ca şi cel de panică generală de la începutul crizei economice "au dispărut, lăsând mai mult loc factorului raţional", spune Pricop. Cu această temelie, chiar dacă perioada de boom nu se va întoarce, "se pot face afaceri, proiecte noi, există piaţă, există cumpărători", adaugă Pricop. Trebuie doar ca produsul final să fie cel potrivit - ca suprafeţe, finisaje, amplasare, promovare. În opinia lui Pricop, 2012 ar putea aduce stabilizarea pieţei rezidenţiale dacă tendinţele actuale se vor menţine, iar climatul macroeconomic internaţional nu va aduce un şoc similar falimentului Lehman Brothers.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro