Ce se intampla cu chill-out
Racoreste-te!" ("Chill Out!"). Pana si expresia in sine suna invechita. Acum cativa ani, avea conotatii privitoare la droguri si alte lucruri rele, era genul de cuvant pe care-l foloseai ca sa-ti impresionezi prietenii.
"Racoreste-te!" ("Chill Out!"). Pana si expresia in sine suna invechita. Acum cativa ani, avea conotatii privitoare la droguri si alte lucruri rele, era genul de cuvant pe care-l foloseai ca sa-ti impresionezi prietenii.
Astazi, cred ca pana si bunica mea il foloseste ca sa-si descrie puiul de somn de duminica dupa-amiaza: "Ma duc sa ma "racoresc" pentru vreo jumatate de ora. Sa nu care cumva sa-mi atingeti andrelele!". Desigur, nici un om intreg la minte nu mai foloseste cuvintele "Racoreste-te, omule!" fara sa se astepte la ostracizare imediata. Sau la un pumn in fata.
Mare parte din muzica chill out se confrunta cu probleme similare. Multe piese suna ca intepenite undeva in melodiile din trecut, extrem de invechite si foarte, foarte plictisitoare. Trupa britanica din varful clasamentelor, Morcheeba, este un exemplu in acest sens: muzica sa este complet inofensiva si greu de displacut tocmai pentru ca este atat de terna si nu-ti inspira nimic.
Mai mult, presupunerea producatorilor acestei muzici ca publicul-tinta tocmai a fumat cannabis in cantitati substantiale, pare sa le dea prea des mana libera sa produca una dintre cele mai plictisitoare muzici facute vreodata. De fapt, singurul mod in care poti sa te bucuri de majoritatea muzicii chill out produse in ziua de azi ar fi sa iei o multime de droguri. Destul de ciudat, acum numai cativa ani, chill out (sau ceea ce oamenii care voiau sa para mai inteligenti numeau downtempo) era muzica pe care trebuie neaparat sa o asculti.
Producatori ca duo-ul vienez Kruder & Dorfmeister se numarau printre cele mai tari nume pe care le puteai mentiona. Si atunci ce s-a intamplat? Chiar in momentul in care eram gata sa cataloghez scena chill out drept o muzica pentru cafenele, restaurante si alte locuri in care oamenilor nu le pasa ce asculta, dar, categoric, nu vor sa fie deranjati de muzica, apare un album care schimba totul.
Lindstrom si Prins Thomas produc o muzica ce s-ar putea incadra destul de usor in categoria chill out, cu exceptia faptului ca albumul este unul dintre cele despre care s-a vorbit foarte mult, unul dintre cele mai asteptate si unul dintre cele mai incitante ale anului. Amandoi din Norvegia, tara soarelui de la miezul noptii, acesti doi producatori au colaborat pentru prima data in 2003, dupa ce-si apreciasera reciproc munca.
Trecutul lor muzical contine tot felul de trupe, de la punk la gospel si de la country la heavy metal. Totusi, impreuna, cei doi produc un fel de muzica pentru care jurnalistii se chinuie sa gaseasca cuvinte noi ca s-o descrie. Unii ii spun "disko futuristic".
Altii ii spun "boogie universal". Unii ii zic "scando-med", o trimitere la adoptarea, de catre acesti producatori scandinavi, a sound-ului mediteranean relaxat, "balear", din barurile din Ibiza in vremea lor de glorie din anii optzeci.
Insa cea mai buna eticheta pe care-am auzit-o folosita este "disco academic", care capteaza perfect abordarea intelectuala a duo-ului in materie de producere a unei muzici extrem de inteligente si frumoase.
Daca vi se pare ca muzica electronica in general e plictisitoare, repetitiva si greu de apreciat, atunci albumul lor de debut, autointitulat, lansat cu numai cateva saptamani in urma, este introducerea perfecta in acest gen. Folosind o gama de instrumente "reale", impreuna cu structuri si tehnici de productie imprumutate din scena electronica, este o muzica ce iti cere sa-i acorzi toata atentia, indiferent cum o numesti. Cu toate ca muzica duo-ului este lenta, sensibilitatile funk dominante o fac infectios de dansabila, cei doi fiind clar fani ai foarte neapreciatei scene "disco cosmic" de la inceputul anilor optzeci, care a pornit din Italia si i-a facut pe oameni sa danseze pe o muzica mult, mult mai lenta decat aceea din cluburile de azi.
DJ-ii cu gusturi rafinate pun deja piesele lor pentru ringuri de dans pline pana la refuz. Cei doi sunt niste artisti despre care veti mai auzi multe. Au facut deja o gramada de remixuri pentru o casa de inregistrari din New York, foarte in voga, DFA, si tot ei par sa se afle in spatele unui nou remix important al Chemical Brothers. "Lindstrom and Prins Thomas" se afla clar pe lista mea de "Albumele anului". Doar sa nu incepeti sa le spuneti oamenilor sa se "racoreasca"...
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro