Dr. Calin Popa

Dr. Calin Popa

despre

Cu o experienţă profesională şi de studiu acumulată atât în centre universitare din România, cât şi din străinătate (Olanda, Polonia şi Franţa), Sl. dr. Călin Popa are o cazuistică operatorie de peste 5.000 de intervenţii cardiovasculare.

Dr. Călin Popa este şef de secţie Chirurgie vasculară la Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza, începând cu anul 2012. Anterior, a profesat în spitale precum Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti (1987-1990), Spitalul Judeţean Cluj-Napoca (1990-1991), Institutul inimii „Niculae Stancioiu” din Cluj-Napoca (1991-2000) şi Clinicco din Braşov (2000-2010). De asemenea, dr. Popa s-a format profesional în Franţa, la Hopital Luis Pradel din Lyon (1990-1993) şi la Spitalul Universitar din Reims (2001-2002), şi a urmat cursuri internaţionale de specialitate în Amsterdam, Cracovia şi Paris.

Doctor în ştiinte medicale din anul 2004, Dr. Popa este, de asemenea, cadru didactic (din 1991) şi Şef lucrări (din 2008) în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.
Este membru al asociaţiilor profesionale de profil: membru al The New York Academy of Medicine, al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, al Societăţii Române de Chirurgie Vasculară şi al Societăţii Europeane de Chirurgie Cardio-toracică.

Date de contact:

• site: www.spitalulmonza.ro
• telefon programari: 021 9983, 031 225 2500
• Facebook: https://www.facebook.com/spitalulmonza/

Nu au fost gǎsite articole scrise de Dr. Calin Popa
ZF.ro
Autoturismele din România la raport: Moment istoric în România. Ce trebuie să ştie toţi şoferii din ţara noastră Autoturismele din România la raport: Moment istoric în România. Ce trebuie să ştie toţi şoferii din ţara noastră
Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată
Mediafax
Nu este nici zahărul nici sarea nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii noastre a fost identificată de Serge Hercberg, profesor de nutriţie la Sorbona Nu este nici zahărul nici sarea nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii noastre a fost identificată de Serge Hercberg, profesor de nutriţie la Sorbona
O maşina a intrat în mulţime la un târg de Crăciun din Germania. Surse germane: Ar fi vorba de un atac terorist/ Bilanţ provizoriu: Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi
MonitorulApararii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
România va semna contractul de peste 700 milioane euro pentru obuzierele de 155 mm. în luna martie
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Ce, cât şi cum se mai fură prin Europa COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Ce, cât şi cum se mai fură prin Europa
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Cu frâna trasă pe podul suspinelor...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.