Liviu Ioniţă

Liviu Ioniţă

despre

Este expert în probleme de apărare şi securitate cu o bogată carieră în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Şi-a început cariera militară în anul 1987, ca ofiţer de radiolocaţie în cadrul Forţelor Aeriene. Trecerea prin timp de la gradul de locotenent la cel de colonel a fost marcată de îndeplinirea unor importante misiuni pe teritoriul national sau în străinătate. După absolvirea Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” din Bucureşti, în domeniul apărării aerine, a ocupat diferite funcţii de la nivel batalion până la Statul Major General.
Experienţa sa în NATO include misiuni în teatrele de operaţii din Kosovo şi Afganistan. Aprecierea meritelor deosebite în activitatea desfăşurată în cadrul KFOR a fost recunoscută de Comandamentul Forţelor Terestre Americane din Europa, prin oferirea uneia dintre cele mai preţioase distincţii din armata SUA, „Meritorious Service Medal”. Deţine titlul de doctor în informaţii şi securitate naţională, obţinut la Universitatea Naţională de Apărare, cu teza „Adaptarea serviciilor de informaţii militare la provocările mediului de securitate contemporan”. 

Liviu Ioniţă is a security and defense issues expert with a long and rich career in the Romanian Ministry of National Defence. Started his career in 1987 as Air Force officer, in Romanian Armed Forces. His rise through the ranks from lieutenant to colonel officer is dominated by operational duty at home and in missions abroad. After the graduation at the National Defense University “Carol I”, Bucharest, as an Air Defense Specialist, he served in different military staff positions from company to General Staff level.
His previous NATO operations experience includes missions in Kosovo Theater of Operation and Afghanistan. His activity in KFOR was highly appreciated by USAREUR which conferred upon him the Meritorious Service Medal. From 2013 until retirement, he occupied several leadership positions within the Analysis Department of RO MOD rising to the highest level. He holds a PhD in intelligence and national security from the National Defense University „Carol I”.

Nu au fost gǎsite articole scrise de Liviu Ioniţă
ZF.ro
Autoturismele din România la raport: Moment istoric în România. Ce trebuie să ştie toţi şoferii din ţara noastră Autoturismele din România la raport: Moment istoric în România. Ce trebuie să ştie toţi şoferii din ţara noastră
Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată
Mediafax
Nu este nici zahărul nici sarea nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii noastre a fost identificată de Serge Hercberg, profesor de nutriţie la Sorbona Nu este nici zahărul nici sarea nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii noastre a fost identificată de Serge Hercberg, profesor de nutriţie la Sorbona
O maşina a intrat în mulţime la un târg de Crăciun din Germania. Surse germane: Ar fi vorba de un atac terorist/ Bilanţ provizoriu: Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi
MonitorulApararii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
România va semna contractul de peste 700 milioane euro pentru obuzierele de 155 mm. în luna martie
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Ce, cât şi cum se mai fură prin Europa COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Ce, cât şi cum se mai fură prin Europa
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Cu frâna trasă pe podul suspinelor...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.