Books of Leaders
Andrei Pitiş, CEO Simple Capital: „Lectura are mai degrabă un rol stimulant decat unul relaxant.”

Care sunt cărţile preferate ale unuia dintre cei mai cunoscuţi investitori din IT-ul românesc. Sursa sa de inspiraţie este SF-ul

23 nov 2020 Autor: Andra Stroe

Supranumit de unii, pe bună dreptate, un „guru” al investiţiilor în IT din România, după o serie de proiecte de succes dezvoltate în plan local, Andrei Pitiş are planuri ambiţioase şi pentru viitor, visând, după cum declara într-un interviu mai vechi, să ajute încă 100 de antreprenori să ajungă milionari din start-up-uri. Dacă unele dintre „secretele” care l-au ajutat în activitatea de business, şi pe care vrea să le împărtăşească şi altora, au fost învăţate din experienţă, pe altele le-a deprins din cărţile citite. Ce lecturi i-au servit drept sursă de inspiraţie?

Absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti şi al unui master în Computer Science în cadrul aceleiaşi instituţii, Andrei Pitiş a fost, de-a lungul timpului, unul dintre cele mai active personaje ale mediului local de tehnologie. În 2012 îşi începea mandatul de preşedinte al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), iar în 2014 a fondat Vector Watch, cumpărat de gigantul Fitbit trei ani mai târziu, într-o tranzacţie de 15 milioane de dolari. Nu a păstrat însă tainele antreprenoriatului doar pentru sine. „Am ajutat în mod direct şase oameni să devină milionari în euro şi mi-aş dori ca, direct sau indirect, să ajung să ajut 100 de oameni să devină milionari în euro din start-up-uri din tehnologie, pentru că la asta mă pricep. Este o provocare şi pentru mine şi va trebui să creeze un sistem pentru ca acest lucru să se întâmple.  Ca să ajungi la 100 de milionari, trebuie să lucrezi cu cel puţin 400”, explica Andrei Pitiş, într-un interviu acordat ZF, pe vremea în care era VP Engineering al Fitbit.

În mai 2019 a fost promovat în funcţia de vicepreşedinte al companiei, rol la care a renunţat însă în vara acestui an, când a decis să se dedice proiectului Simple Capital, un vehicul pe care l-a fondat pentru a-şi gestiona investiţiile în diverse start-up-uri.

Tehnologia şi investiţiile nu sunt singurele pasiuni ale antreprenorului. „Întotdeauna am încurajat lectura şi angajaţii au avut buget de cumpărat cărţi indiferent de subiect”, spune Pitiş.

 În general citeşte acasă, seara, când preferă cărţile clasice, dar şi pe tabletă sau telefon, oricând are puţin timp, alegând în general beletristica sau filosofia. Spune însă că tipul de literatură pe care îl foloseşte ca sursă de inspiraţie este cel SF. Pe agenda sa literară curentă se află „Bacalaureat”, de Ovidiu Eftimie, iar cartea copilăriei sale este „Aku-Aku”, a lui Thor Heyerdal.

O carte care a avut un impact puternic asupra sa, povesteşte antreprenorul, este Sapiens, de Yuval Noah Harari. „ Am înţeles că oamenii  se organizează în jurul unor credinţe comune şi în felul acesta sunt de fapt conduse si organizaţiile.” Nu exclude din lista de lecturi nici cărţile specifice industriei în care activează, un exemplu în acest sens fiind „Measure what matters”, din care spune că a învăţat cum să crească o organizaţie de la startup la medium size.

Andrei Pitiş nu se numără însă printre acei oameni care aleg cărţile pentru a se relaxa, deoarece consideră că „lectura are mai degrabă un rol stimulant decât unul relaxant”, aşa că pentru relaxare preferă filmele.

L-am întrebat şi cu ce scriitor i-ar plăcea să ia masa dacă ar avea ocazia de a alege unul anume, şi ce anume l-ar întreba. Mi-a răspuns însă că o face deja, „dar când iau masa, şi scriitorii sunt oameni, nu scriitori, astfel încât nu îi ţăcăn cu întrebări existenţiale. Mai degrabă întrebări legate de circumstanţele în care au scris anumite cărţi”.

În opinia sa, cărţile care ar trebui să nu lipsească din bibliotea unui antreprenor sau om de business sunt cele de filosofie şi de psihologie şi, pe viitor, crede că atât cărţile în format fizic cât şi cele digitale vor continua să coexiste.

 

Lectura curentă a lui Andrei Pitiş:

 Bacalaureat — Ovidiu Eftimie

 

Cartea care i-a înfrumuseţat copilăria:

 Aku-Aku — Thor Heyerdal


O lectură cu învăţăminte:

​Measure what matters —  John Doerr


Cel mai puternic impact asupra sa l-a avut:

Sapiens — Yuval Noah Harari



Acest articol face parte din proiectul #BooksOfLeaders lansat de Libris.ro cu scopul de a aduce în atenţia cititorilor importanţa şi rolul definitoriu pe care îl are lectura în dezvoltarea şi menţinerea unui business.

#BooksOfLeaders este despre oameni, business-uri de succes şi lecturile care au lăsat o amprentă puternică în parcursul şi dezvoltarea acestora. Este despre felul în care lectura construieşte succesul cu fiecare pagină. Asumarea evoluţiei continue prin lectură reprezintă pasul de început pentru un lider, iar cărţile stau la baza formării expertului în domeniul ales. Proiectul îşi propune să evidenţieze rolul cărţilor în viaţa şi afacerile liderilor de succes din România şi să ofere inspiraţie celor care îşi doresc să exploreze un stil de viaţă bazat pe cunoaştere. 

În ultimele luni, probabil cea mai provocatoare perioadă traversată de mediul de business din România, vânzările online de carte din categoria Afaceri au crescut pe Libris.ro cu 80%. Interesul pentru lectura de business dovedeşte faptul că mediul de afaceri caută în cărţi idei, soluţii şi abordări eficiente la problemele curente. În acest context, o privire către poveştile liderilor locali şi cărţile pe care ei le recomandă în cadrul #BooksOfLeaders este deopotrivă aspiraţională şi interesantă. 

În peste 11 ani de activitate, Libris.ro a devenit una dintre destinaţiile favorite ale publicului român avid de lectură. Prin misiunea sa asumată, încurajează lectura prin campanii susţinute, având ca ţel să atingă de fiecare dată un public nou, care să descopere importanţa dezvoltării continue prin lectură.

O campanie Business Magazin si   

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.