Cariere cu impact global

Pofta vine programând. Cum a ajuns o tânără să se îndrăgostească de programare, deşi iniţial nici nu lua în calcul o carieră în această direcţie

25 apr 2022 Autor: Andra Stroe

Când şi-a început cariera, pentru Daniela Ene programarea nu ar fi fost prima opţiune, însă după multe interviuri s-a hotărât să dea o şansă acestei meserii. La un deceniu distanţă, nu se vede făcând altceva.

În cazul meu, în ultimul an de facultate am crezut că profesia de programator nu e ceva ce mi se potriveşte şi iniţial voiam să încerc ceva pe project management. După ce am participat la mai multe interviuri, m-am angajat ca şi Java developer. Zece ani mai târziu, pot spune că nu aş schimba nimic şi profesia de programator e ceva ce consider că mi se potriveşte foarte bine”, povesteşte Daniela Ene, acum engineering manager în echipa Rolling Stones din cadrul echipei Adobe Experience Manager, un produs de content management folosit pentru a construi website-uri şi aplicaţii mobile, printre altele. A venit în echipa Adobe în 2016, angajându-se iniţial în funcţia de software engineer, şi de atunci a schimbat trei echipe, contribuind la o serie de proiecte importante din portofoliul businessului.

Consideră că cel mai interesant proiect la care a lucrat în cadrul companiei e cel în care este implicată acum. La produsul la care lucrează în prezent apreciază cel mai mult faptul că e folosit de clienţi din întreaga lume şi că nu simte că are două zile identice. „Mereu avem probleme noi de rezolvat şi arii în care putem inova. (…) Prin ceea ce facem zi de zi, putem să le livrăm (clienţilor – n. red.) inovaţie.” Potrivit ei, fiecare client care foloseşte produsul este unic, deoarece fiecare are un website diferit şi are flexibilitatea să folosească diferite integrări. „În cadrul produsului, acum doi ani, s-a lansat o soluţie cloud native care le oferă posibilitatea clienţilor să scaleze foarte uşor în funcţie de nevoile dintr-o anumită perioadă a anului (de exemplu, Black Friday) şi să primească într-un mod automat noi versiuni fără a fi nevoie să facă ei un proces manual de update.” Echipa sa are rolul de a se ocupa de două procese foarte importante din platformă: cel de a valida noi lansări pentru clienţi şi de a actualiza automat clienţii pe o nouă lansare. „În cadrul procesului de validare am creat o serie de unelte interne folosind Machine Learning, care ne pot ajuta să ne dăm seama în mod automat dacă, în urma unui posibil update, un client ar putea fi impactat. Dacă există riscul ca cel puţin un client să fie afectat de un update, atunci acea lansare nu mai este făcută publică.”

Domeniul în care lucrează echipa sa este, potrivit Danielei Ene, unul foarte dinamic şi în fiecare zi apare o problemă nouă de rezolvat. „Ca să faci faţă într-un mediu în continuă schimbare, creativitatea e o calitate foarte importantă care te poate ajuta să găseşti variante prin care poţi face unele lucruri mai simplu sau mai uşor.” Una dintre provocările cu care spune că se confruntă zi de zi la locul de muncă este să creeze servicii care pot foarte uşor să scaleze la un volum din ce în ce mai mare de trafic fără să fie nevoie să facă modificări. Daniela Ene spune că, de-a lungul carierei, nu a avut un singur mentor, ci a încercat să aibă diferite modele de la care a împrumutat ceva diferit. Potrivit ei, tehnologia a dictat modul în care a evoluat cariera pe care o are din două puncte de vedere. „Datorită evoluţiei tehnologiei am avut acces la moduri din ce în ce mai accesibile de a evolua şi învăţa lucruri noi. Tot datorită acestui lucru, în munca de zi cu zi am avut posibilitatea să folosesc noi versiuni de tools şi limbaje de programare pentru a îmi face treaba mai uşor.” Ea mai observă că în ultimii ani au apărut foarte multe platforme cu cursuri online pe care oricine le poate urma. „De accea, nu există o singură reţetă pentru o carieră de succes. Cu siguranţă, o facultate de specialitate te poate ajuta să ai o tranziţie mai uşoară în acest domeniu, dar aceasta nu e singura variantă.” În opinia sa, cel mai important lucru e ca elevii/studenţii să fie curioşi să înveţe lucruri noi şi să nu se limiteze doar la ce învaţă în şcoală. „Un alt lucu pe care îl recomand e să încerce programele de internship. Acestea te pot ajuta să te familiarizezi cu atmosfera dintr-o companie şi să înţelegi ce e nevoie să înveţi pentru a te angaja pe o poziţie full-time. Pe mine m-a ajutat foarte mult şi faptul că am fost membru activ într-o organizaţie studenţească în facultate. Acest lucru m-a ajutat să îmi dezvolt aptitudinile de comunicare, leadership, vânzări.”

Şi Adobe România oferă, potrivit ei, două tipuri de oportunităţi pentru studenţi sau proaspăt absolvenţi: internships şi fresh graduate. În timp ce programele de internship sunt destinate studenţilor şi le oferă acestora posibilitatea de a învăţa ceva nou în timpul vacanţei de vară, programele de fresh graduate sunt pentru proaspăt absolvenţi sau pentru pentru cei care urmează să termine facultatea în decursul acelui an. „Aceste programe sunt foarte faine deoarece le oferă posibilitatea studenţilor de a înţelege mai în detaliu ce presupune munca pe o anumită tehnologie. Pe lângă asta, ei au şi un mentor care îi ajută să crească.” În ceea ce o priveşte, cel mai important lucru la job e să îi placă ceea ce face. „După ce găsesc ceva ce îmi place, îmi este mult mai uşor să fac faţă oricărei noi provocări.” Bazat pe experienţa pe care a avut-o la rândul său la începutul carierei, Daniela Ene le recomandă tinerilor aflaţi la început de drum să fie dispuşi să încerce. Potrivit ei, domeniul IT este foarte vast şi complex şi uneori e greu să găseşti un lucru la care ai putea să fii bun. „Când te uiţi la locuri de muncă pe LinkedIn, găseşti o diversitate foarte mare de la joburi mai low level în care poţi face programare pentru frontend development sau suport.” Uneori, spune ea, e greu să iei o decizie legat de ce vrei să faci în continuare, aşa că e bine să începi de undeva şi să explorezi noi oportunităţi din acel punct. „Spre exemplu, de-a lungul timpului petrecut în companie s-a implicat şi în unele proiecte de CSR. Un exemplu este programul susţinut anul trecut de Asociaţia World Vision, cu scopul deschiderii interesului pentru domeniul IT elevilor din clasele 10-12. „În cadrul acestui program am predat informatică unui grup de 40 de elevi din diferite colţuri ale României. Aceştia au putut să îşi creeze propriile aplicaţii pe telefon folosind o platformă numită Thunkable. În cadrul platformei, elevii au avut ocazia să înţeleagă concepte de bază de programare, cât şi concepte mai complexe care sunt foarte folosite de programatori”, povesteşte ea. Peste zece ani spune că îşi doreşte, cu certitudine, să lucreze tot la Adobe într-un rol aproapiat de zona tehnică. „E greu să vă dau un raspuns legat de rol şi ţară pentru că, până acum, am avut o evoluţie dinamică şi plină de provocări. Şi, în acelaşi timp, împreună cu echipa mea avem atât de multe lucruri pe care ni le propunem, încât, cu siguranţă avem ce să facem în următorii cinci ani.”

 

Carte de vizită

Daniela Ene, engineering manager, Adobe

Œ A absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti în 2012;

 După finalizarea facultăţii, a început să lucreze într-un rol de Java developer la 1&1, unde a contribuit la dezvoltarea unui software intern pentru crearea de maşini virtuale destinate datacenterelor companiei;

Ž În 2016 s-a angajat la Adobe ca software engineer, pentru a contribui la Adobe Experience Manager Mobile, o soluţie care a permis organizaţiilor să creeze şi să ofere clienţilor şi angajaţilor aplicaţii mobile;

 S-a mutat apoi în Adobe Experience Manager şi, după o contribuţie de doi ani la Cloud Manager, a fost cooptată în echipa Rolling Stones, iniţial ca software engineer, timp de aproape 2 ani şi jumătate, iar de trei luni ca engineering manager;

În timpul liber, îi plac plimbările lungi, hikingul, dar şi să practice yoga sau snowboarding.

Cariere cu impact global este un proiect editorial creat de Adobe România în parteneriat cu Business Magazin, despre oameni care dezvoltă produse folosite la nivel de mondial de milioane de utilizatori. Echipele Adobe România lucrează la produse Adobe de top și folosesc tehnologii de ultimă generație. Concepte precum machine learning, AI, big data și cloud sunt utilizate zilnic pentru a crea și îmbunătăți produse cu impact global. Cultura organizației și beneficiile oferite membrilor echipei plasează Adobe în topul celor mai doriți angajatori și al companiilor cu cei mai fericiți angajați. Mai multe detalii despre oportunitățile de carieră și pozițiile deschise în Adobe România, aici https://adobe.wd5.myworkdayjobs.com/external_experienced.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.