#LivrămAcasă

Businessul în care clienţii devin prieteni

24 apr 2020 Autor: Andra Stroe

În urmă cu zece ani, două prietene şi-au propus să îşi deschidă un loc „al lor” în care să îi facă pe clienţi să uite de grijile cotidiene alături de prieteni şi de un vin bun. Aşa a apărut Simbio, care în prezent, pe fondul crizei cauzate de coronavirus, funcţionează pentru o perioadă în sistem de livrări, prin platforma foodpanda.

Simbio s-a deschis în 2010, din dorinţa antreprenoarelor Iulia Younis şi Dana Nica de a avea „un loc relaxat, unde să poţi merge în fiecare zi cu prietenii, unde să găseşti mâncare proaspăt pregătită, mic dejun la cină, vinuri de pe un continent pe care vrei să-l vizitezi sau un cocktail numai bun să te întinzi la vorbă”.

Deşi nu aveau experienţă în domeniu, erau hotărâte să înveţe şi să muncească mult pentru a-şi împlini acest vis. „La început, Simbio a fost un loc mic, pentru noi şi prietenii noştri, dar curând am aflat că le place şi prietenilor prietenilor noştri şi prietenilor lor. Încet, încet, Simbio cel mic a devenit neîncăpător, iar aşa ne-am făcut curaj să ne mutăm în 2014 într-un loc mai spaţios, pe Strada Negustori 26. Acum Simbio este un loc în care cei ce ne trec pragul ne devin, aproape întotdeauna, prieteni”, spun fondatoarele businessului.

În prezent, din portofoliul companiei fac parte restaurantul Simbio, spaţiul de evenimente DOI de pe Strada Popa Nan 82, Simbio Catering şi Simbio pe Roţi. În urma măsurilor luate de autorităţi pe fondul răspândirii pandemiei de COVID-19, Simbio a rămas momentan activ doar pentru livrări. „Ne lipseşte interacţiunea şi agitaţia cu care ne-am obişnuit, dar gătim în continuare. Ne bucurăm de fiecare comandă pe care o primim şi suntem foarte recunoscători pentru sprijinul din această perioadă. Aşteptăm cu nerăbdare să reluăm şi celelalte activităţi şi să ne bucurăm din nou alături de cei care ne vor mai aproape în momentele frumoase din vieţile lor”, spun cele două antreprenoare.

Înainte de criză, restaurantul nu era activ pe zona de livrări, pentru că fondatoarele Simbio preferau să îşi concentreze toată atenţia asupra celor care le treceau pragul, şi cărora doreau să le ofere un moment relaxat, în care fiecare să îşi construiască propria experienţă în jurul felurilor lor preferate de mâncare, alături de un pahar de vin sau cu un gin tonic. „Acum, căutăm să trimitem puţin din spiritul Simbio acasă la cei ce comandă de la noi, să păstrăm sentimentul de comunitate, chiar dacă suntem departe unii de alţii şi să aducem un mic zâmbet odată cu mâncarea livrată.”

Din echipa businessului fac parte în jur de 30 de angajaţi. „Cei mai mulţi dintre colegii noştri ne sunt alături de peste 5 ani, petrecem mult timp împreună şi am construit legături puternice, care ne fac să ne simţim ca o mare familie. Aşadar, fiecare ştie ce are de făcut şi cu toţii ne străduim să ne adaptăm cât mai bine noului model de lucru.” 

Printre cele mai populare feluri de mâncare din meniul restaurantului, care au rămas, de altfel, preferatele celor care comandă acum online, se numără Asian Beef Salad – salata cu antricot de vită la grătar, pastele de orez şi dressing asiatic, obrăjorii de vită cu piure de cartofi cu usturoi copt sau Burger One şi cartofii cu rozmarin sau micul dejun, care poate fi comandat la orice oră. În plus, anul acesta compania a livrat pentru clienţi şi masa de Paşte, cu preparate tradiţionale precum pulpă de miel, sarmale şi cozonaci. „Dezvoltăm serviciul de livrări, atât directe, făcute de noi, pentru prânz şi cină, cât şi prin aplicaţiile specializate şi observăm o creştere treptată, de la o săptămână la alta. Avem prieteni care comandă zilnic de la noi, ceea ce ne conferă stabilitate şi încredere că vom depăşi cu bine momentele grele.”

În general, spun fondatoarele companiei, cei ce comandă de la Simbio sunt cei care au vizitat în trecut restaurantul, au îndrăgit preparatele şi aşteaptă să revină în vizită. „Cu toţii ne dorim să ne reluăm vechile obiceiuri şi ne este tare dor de musafirii noştri. Ştim, însă, că normalitatea va fi definită diferit, priorităţile multor oameni se vor schimba şi capacitatea de adaptare va fi esenţială. Ne dorim să reluăm evenimentele frumoase pe care obişnuiam să le găzduim la DOI, dar până acest lucru va fi din nou posibil, ne aşteptăm să reluăm serviciul de catering, fie pentru întâlnirile de la birou, fie pentru cele private. Va fi un an dificil pentru cei mai mulţi dintre noi, dar suntem optimişti că momentul reîntâlnirii va veni în curând.”

Acest articol face parte din campania #livramacasa lansată de foodpanda, cea mai mare platformă de food delivery din România, pentru a susţine restaurantele locale, în noul context generat de pandemia de Covid-19.

Campania îşi propune şi să aducă în prim-plan poveştile afacerilor locale, ale antreprenorilor care le conduc şi echipelor din bucătărie şi să transmită un mesaj optimist, oferind totodată o imagine reală a provocărilor cu care se confruntă în această perioadă. Restaurantele sunt deschise pentru livrare, acordă prioritate sănătăţii şi siguranţei clienţilor, iar răspunzând la acţiunea lansată de foodpanda, platforma le poate ajuta să îşi susţină afacerea.

foodpanda.ro, parte a grupului Delivery Hero, este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 2700 de restaurante din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Arad, Ploieşti, Oradea, Galaţi, Craiova, Sibiu, Piteşti, Târgu Mureş, Baia Mare, Bacău, Buzău, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea şi Focşani.

 

O campanie Business Magazin si   

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.