Medical City News

Prevenţia, cheia spre o îmbătrânire sănătoasă

3 oct 2022 Autor: Andra Stroe

Deşi mulţi visează la tinereţea fără bătrâneţe, în lipsa unui „tratament-minunte” pentru a o păstra avem totuşi soluţia unei îmbătrâniri sănătoase. Ce rol joacă prevenţia în acest proces şi ce soluţii există când ne confruntăm totuşi, după o anumită vârstă, cu afecţiunile specifice bătrâneţii?

 

Îmbătrânirea nu este o boală. Putem îmbătrâni sănătos dacă ne dorim cu adevărat şi avem grijă. Îmbătrânirea începe în special de la nivel cognitiv, de la nivel cerebral. Deci foarte important este să avem grijă de îmbătrânirea cerebrală pentru că dacă aici încercăm să combatem factorii de risc, şi restul îmbătrânirii, şi restul bolilor pot fi încetinite, astfel încât să avem parte de o îmbătrânire frumoasă, sănătoasă, în care să ne bucurăm de oportunităţile respective, pentru că, sigur, îmbătrânirea nu iartă pe nimeni. Dar nu este o boală ci, dacă ştim cum să luăm lucrurile atât din punct de vedere medical cât şi psihosocial, îmbătrânirea poate fi o perioadă foarte frumoasă a vieţii”, a spus dr. Ana-Maria Doscan, medic primar geriatrie, gerontologie şi medicină internă şi director medical al Enayati Hospital şi Enayati Home, în cadrul emisiunii BM Medical City News.

Potrivit ei, în procesul unei îmbătrâniri sănătoase esenţiale sunt controalele de prevenţie, care trebuie efectuate de la vârste mai tinere, chiar de la 40 de ani, pentru a putea preveni o boală cronică, şi asta pentru că boala cronică nu are tratament curativ. „Şi atunci, dacă nu poţi să tratezi încerci măcar să previi. Asta va avea impact şi asupra sănătăţii individului, dar şi impactul economic va fi important.” Este mult mai uşor, adaugă ea, să previi decât să tratezi. În acest demers spune că importante sunt şi strategiile preventive la nivel naţional.

Ana-Maria Doscan subliniază însă că putem să discutăm şi de prevenţia secundară, care se referă la situaţiile în care boala cronică deja s-a instalat, dar încă putem să controlăm factorii de risc care pot agrava boala şi complicaţiile.

„Putem face un management de caz mult mai bun din punct de vedere al sănătăţii pacientului dar şi al calităţii vieţii. Ne putem ghida în prevenţie după cele trei sintagme de strategie ale programului de strategie de prevenţie europeană: respectiv să dăm viaţă anilor, adică să creştem durata medie de viaţă, să dăm sănătate vieţii, adică să avem o calitate a serviciilor de prevenţie încă din perioada de adult, la peste 40 de ani, şi să ştim să dăm şi calitate vieţii, adică atunci când avem o boală totuşi, să reuşim să facem în aşa fel încât calitatea vieţii să nu scadă foarte mult.”


„Bătrâneţea nu este o boală. Dacă ştim cum să luăm lucrurile atât din punct de vedere medical cât şi psihosocial, îmbătrânirea poate fi o perioadă foarte frumoasă a vieţii.”

Dr. Ana-Maria Doscan, medic primar geriatrie, gerontologie şi medicină internă şi director medical al Enayati Hospital şi Enayati Home


Enayati Hospital este o unitate medicală premium, dotată cu facilităţi de înaltă tehnologie, fiind parte integrantă a Enayati Medical City, primul oraş medical din România. Spitalul are o capacitate de aproximativ 175 de paturi distribuite în camere single sau duble, cu balcon şi baie proprie, pe secţiile recuperare medicală, neurologie, paliaţie şi cele de specialitate clinică, respectiv medicală, geriatrie, cardiologie şi pneumologie. Pe serviciile de recuperare şi geriatrie, o medie a numărului de zile de spitalizare – care la Enayati au un cost mediu de circa 700 de lei/zi cu bilet de trimitere – decontate de Casa de Asigurări este de 12-14 zile.

„Dar din păcate, discutând de un pacient fragil, cu multe comorbidităţi, cu multe patologii, de multe ori este nevoie de mult mai mult timp ca să avem o recuperare, chiar şi cu rezultate destul de evidente. Putem discuta şi de luni de zile.”

Ca şi în restul ţărilor din Uniunea Europeană, Ana-Maria Doscan susţine că România este o ţară în care populaţia în vârstă este în continuă creştere, şi tocmai de aceea, nevoile, atât sociale, economice dar şi medicale sunt foarte mari pe acest segment de vârstă. „Am trecut printr-o perioadă grea, pandemia de COVID-19, care a determinat o lipsă de acces a acestui segment de populaţie la serviciile de tip cronic. Au fost foarte multe schimbări în domeniu şi populaţia vârstnică, cu multe boli cronice, nu a mai fost încurajată să apeleze la aceste servicii. Şi putem spune chiar că până la apariţia Enayati Hospital erau foarte puţine posibilităţi prin care vârstnicul putea să se adreseze pe zona acestor servicii de tip spitalizare continuă”, susţine Ana-Maria Doscan.

Ea mai spune că ehipa multidisciplinară, alcătuită din medici, asistente şi infirmiere necesită o pregătire continuă particularizată la nevoile acestor pacienţi vârstnici. „Sunt pacienţi cu nevoi speciale, pacienţi fragili, sensibili. Când vin să se interneze la noi, prin faptul că sunt scoşi din mediul lor de acasă, au nevoie de o adaptare. Au mare nevoie de înţelegere, de empatia noastră, a personalului medical. Au nevoie uneori chiar şi de un psiholog care să îi ajute să se adapteze şi să poată răspunde favorabil la tratamentele şi îngrijirile oferite.” În acest proces subliniază că e necesară şi implicarea familiei, care e consiliată şi ajutată să înţeleagă nevoile pacientului cu boală cronică.

„Pentru că dacă discutăm, de exemplu, de un pacient cu boală neurocognitivă sau o demenţă, nevoile acestea sunt foarte complexe, în special în sfera de îngrijire. Poate fi un pacient dependent, care are nevoi psihice speciale, poate suferă de o depresie, de anxietate şi atunci lucrul cu astfel de pacienţi necesită foarte multă răbdare din partea personalului medical, foarte mult timp dedicat. Trebuie să-i oferi mai mult timp decât un consult sau faţă de cum oferi un serviciu medical unui pacient mai tânăr, şi nu în ultimul rând, foarte multă empatie foarte şi dragoste pentru aproape.”

O campanie Business Magazin si 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.