People first
Luminiţa Florea, director people & culture, Philip Morris România

Echipe diverse, obiective comune

25 oct 2021 Autor: Andra Stroe

Treptat, motto-ul Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”, este inclus şi în politica internă a companiilor din România, care au înţeles că pentru a-şi îndeplini mai bine obiectivele este important să formeze echipe diverse şi să păstreze unitatea acestora chiar şi în formatul hibrid în care multe au început să funcţioneze în noul context. Cum se traduc concepte ca diversitatea şi incluziunea în viziunea organizaţiilor de top din plan local?

 

Diversitatea şi incluziunea reprezintă un catalizator al oricărei organizaţii sănătoase, un context al talentelor care permite inovarea, creativitatea şi dezvoltarea, un drum către un succes susţinut, solid şi autentic”, este de părere Luminiţa Florea, director people & culture Philip Morris România. Potrivit ei, diversitatea este o preocupare importantă în cultura organizaţională a companiei pe care o reprezintă, prezentă pe toate continentele, cu 71.000 de angajaţi, din care aproximativ 1.200 în România, fiecare cu specificul lui. Luminţa Florea spune că Philip Morris urmăreşte ca, pe tot parcursul experienţei unui angajat în companie, fie că este vorba de România sau de altă ţară, membrii echipei să se simtă susţinuţi, respectaţi şi să aibă posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la obiectivul principal al organizaţiei, „un viitor fără fum”, adică facilitarea trecerii de la ţigaretele clasice la alternativele electronice. De aceea, adaugă ea, lansarea unor campanii de conştientizare pe subiectul diversităţii este o consecinţă firească a acestei preocupări.

Compania a început să organizeze astfel de campanii în urmă cu trei ani, motivată de faptul că avea o echipă diversă din multe puncte de vedere în fabrica din Otopeni şi în divizia comercială. „Ne dorim ca toţi angajaţii să îşi atingă potenţialul, indiferent de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, identitate de gen, etnie, orientare sexuală, religie, dizabilitate sau orice altă caracteristică diversă care îi face să fie ei înşişi. Credem că fiecare dintre noi are un talent unic, trebuie doar să-l ajutăm pe fiecare să-l descopere.”

În opinia sa, incluziunea şi diversitatea înseamnă că toată lumea este binevenită şi integrată în echipă. „Credem cu tărie în crearea unui sentiment de apartenenţă, conexiune şi comunitate şi în creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a diferenţelor noastre, astfel încât locul de muncă să fie unul în care colegii sunt alături. Reţeaua noastră globală de angajaţi LGBTQ + (STRIPES) din 27 de ţări din întreaga lume este un exemplu.” Philip Morris România a şi semnat Carta Diversităţii, devenind una dintre cele peste 100 de organizaţii semnatare din România.

Din punct de vedere al obiectivelor fixate în direcţia diversităţii şi incluziunii, Philip Morris acordă o atenţie deosebită şi componentei de gender balance, spune Luminiţa Florea. „Din această perspectivă, la nivelul organizaţiei ne dorim urmărirea felului în care progresează echilibrul între genuri al persoanelor din poziţiile de conducere, pentru a atinge obiectivul ca până în 2022, 40% dintre acestea să fie ocupate de femei. În Philip Morris România, jumătate dintre poziţiile din echipa de management sunt deja ocupate de femei.”


Luminiţa Florea, director people & culture, Philip Morris România: „Ne dorim ca fiecare angajat să îşi atingă potenţialul, indiferent de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, identitate de gen, etnie, orientare sexuală, religie, dizabilitate sau orice altă caracteristică diversă care îi face să fie ei înşişi. Credem că fiecare dintre noi are un talent unic, trebuie doar să-l ajutăm pe fiecare să-l descopere.”


Mai mult, completează ea, structurile companiei trebuie să evolueze pentru o mai bună integrare şi dezvoltare a generaţiilor viitoare de talente care au nevoi şi aşteptări diferite. „Deşi, în fiecare an, 50% dintre absolvenţi sunt femei, raportul de angajare al femeilor nu este la fel de echilibrat. Aşadar, ce încercăm să facem este să avem un echilibru din perspectivă de gen în momentul recrutării, dacă ne referim la shortlist, de exemplu.”

Anul acesta, cu ocazia „Lunii diversităţii” – în care organizaţiile derulează campanii de conştientizare şi apreciere a membrilor echipelor –, sărbătorite în mai, Philip Morris România a lansat, în parteneriat cu agenţia de employee experience Exploratist, campania de employee engagement „Unicitate în diversitate”, prin care au recunoscut profilele diverse ale angajaţilor. Luminiţa Florea spune că, în momentul în care a fost concepută campania, exemplul de referinţă a fost modelul de leadership al Philip Morris International, care include ca principii cheie plasarea consumatorului în centrul acţiunilor companiei, proactivitatea, anticiparea şi flexibilitatea, dar şi coeziunea echipei.

Implementată într-un cadru hibrid, campania a ajuns la toţi membrii echipei, cele aproximativ 1.200 de persoane, dintre care 900 lucrează în fabrica din Otopeni şi 300 în zona de birouri şi pe teren. „Într-o eră hibrid, am primit provocarea de a implementa o campanie pe tema diversităţii în care oamenii din organizaţie să ştie că sunt apreciaţi pentru personalitatea şi calităţile lor. Pentru a ajunge la ei cu mesajele campaniei am dezvoltat un mecanism de activări online şi offline în oglindă, care s-a dovedit creativ şi eficient. Campaniile hibrid sunt deja un best practice consacrat al programelor noastre de comunicare internă”, spune Ana Ilinca Macri, senior consultant, Exploratist.

Dimensiunea hibrid a rezultat din elemente precum conceptul de comunicare, care a fost cu rădăcină comună, ancorată în valorile organizaţionale şi comportamente, mesajele cheie catchy, prin care conceptul „diversity & inclusion (D&I)” a fost tradus în caracteristici de echipă şi coeziune, şi canalele de comunicare specifice (online – pentru oamenii din zona support) şi offline pentru angajaţii din fabrică. Mixul de comunicare a inclus: teasere, mesaje din partea managementului, diverse activări online, prin website dedicat, dar şi onsite, filmuleţe, comunicări înainte şi după campanie cu grupul ţintă.

Potrivit reprezentanţilor Exploratist, dimensiunea inovativă a campaniei a fost activarea dublă: „Roata diversităţii”, care în offline (fabrică) a inclus o butaforie (ansamblu de obiecte folosit la realizarea decorului – n. red.), dublată de interacţiuni de tip cabine foto şi tombole (giveaways) personalizate, cu mesajele campaniei. În online, „Roata diversităţii” a devenit un website – cu acelaşi mecanism de recunoaştere şi recompensă, similar celui din offline.

Luminiţa Florea spune că au ales să colaboreze cu Exploratist deoarece era deja un vechi partener al echipei people & culture din cadrul Philip Morris România, iar colaborarea a venit în mod natural ca urmare a proiectelor de employee engagement desfăşurate în trecut şi apreciate de echipă. „Nivelul ridicat de înţelegere şi de implicare pe care echipa Exploratist l-a arătat până acum ne îndreptăţesc să spunem că sunt cel mai potrivit partener pentru proiectele care au ca scop conştientizarea D&I în cadrul companiei.” Totodată, completează ea, întrucât Exploratist a fost colaboratorul pe care l-au ales şi în trecut, când compania a desfăşurat proiecte similare, care vizau în mod direct cultura organizaţională, „am ştiut faptul că ideile pe care le avem şi mesajul pe care dorim să îl transmitem în cadrul organizaţiei poate fi transpus, într-un mod creativ şi profesionist, întregii noastre organizaţii”.

Fondată în 2011, acum 10 ani, Exploratist este prima agenţie de employee experience din România care livrează expertiză 360 în comunicare internă, employer branding intern şi extern, marketing şi strategii de HR prin soluţii cu un design unic, curajos şi experienţial.


Ana Ilinca Macri, senior consultant, Exploratist: „Într-o eră hibrid, am primit provocarea de a implementa o campanie pe tema diversităţii în care oamenii din organizaţie să ştie că sunt apreciaţi pentru personalitatea şi calităţile lor. Pentru a ajunge la ei cu mesajele campaniei am dezvoltat un mecanism de activări online şi offline în oglindă, care s-a dovedit creativ şi eficient. Campaniile hibrid sunt deja un best practice consacrat al programelor noastre de comunicare internă.”


People First este un proiect editorial dezvoltat de Business Magazin şi agenţia de employee experience Exploratist. People First îşi propune să aducă în lumina reflectoarele organizaţiile care pun oamenii pe primul loc şi implementează proiecte creative prin care experienţa angajaţilor este dusă la cel mai înalt nivel. Fondată în 2011, Exploratist este prima agenţie de employee experience din România. Serviciile livrate acoperă o arie vastă de nevoi organizaţionale, de la comunicare internă, Employer branding şi marketing experienţial, până la strategii de HR. Soluţiile au un design unic, inovativ şi sunt 100% personalizate. 

O campanie Business Magazin si   

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.