Cum se vede contextul actual în piaţa imobiliară: cu cât de mult au încetinit tranzacţiile şi de ce acesta poate fi un moment bun pentru achiziţie pentru unii dintre clienţi
Situaţia economică incertă îi face şi pe potenţialii cumpărători din imobiliare să îşi amâne decizia de achiziţie, iar asta are deja un efect asupra pieţei, după cum reiese din datele platformei imobiliare Storia.ro. Pentru unii dintre clienţi însă, amânarea deciziei de achiziţie nu este cea mai bună decizie în contextul actual de piaţă.
„Se vede o uşoară scădere a numărului de tranzacţii în primele 10 luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe platformă, vedem o scădere uşoară a cererii în zona de vânzări, undeva la 5 %, şi o creştere a interesului pentru chirii, pentru că, bineînţeles, nevoia locativă continuă să existe, chiar dacă poate o parte dintre noi suntem reticenţi în a ne lua un credit”, a descris situaţia curentă a pieţei imobiliare Monica Dudău, Marketing Manager Storia.ro şi OLX Imobiliare, în cea mai recentă ediţie a webinarului Real Estate. Real Talk realizat de Storia.ro în parteneriat cu Business Magazin. Referindu-se la datele de pe platforma Storia.ro, ea observă o stagnare a creşterii preţurilor: „Preţurile nu mai cresc în acelaşi ritm în care creşteau anterior şi nu cresc la fel de mult cum cresc veniturile, de exemplu. Aşadar, avem locuinţe mai accesibile decât aveam în trecut, dar cu rate ale creditelor în creştere”.
Ce se va întâmpla cu piaţa în continuare? „Ce ne aşteptăm noi să vedem este că preţurile nu vor mai creşte în acelaşi ritm şi poate vom vedea uşoare scăderi în anumite judeţe din România, poate mai mult pe segmentul de proprietăţi vechi decât pe proprietăţile noi. Dar nu ne aşteptăm la o scădere dramatică de preţuri. Vedem preţurile materialelor de construcţii care sunt în creştere, vedem PUZ-urile blocate în Bucureşti, deci ne vom <
Citiţi mai multe despre rezultatele indexului T.R.A.I, precum şi despre felul în care poate acesta influenţa piaţa imobiliară în următoarele articole rezultate webinarului Real Estate. Real Talk by Storia.ro, care a avut-o ca invitată pe Monica Dudău, Marketing Manager al Storia.ro şi OLX Imobiliare.
Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri din piaţă, putând fi accesată atât de pe desktop, cât şi prin aplicaţiile de iOS şi Android. Storia.ro îşi propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, uşor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerinţelor din piaţă şi simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o iniţiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuinţe: standardul de viaţă, dincolo de cei 4 pereţi ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialişti, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes şi costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.