In canonul albanez, o scriere din secolul XV (dar inca folosita), care detaliaza regulile razbunarii, spune ca rudele unui barbat trebuie “sa-si ia inapoi sangele”, daca acesta este impuscat.

In Iran, o moarte poate fi compensata cu o plata de sange: 100 de camile la inceputurile Islamului; mii de dolari in zilele noastre. Viata unei fete valoreaza doar jumatate din cea a unui baiat. La fel si un ochi; un dinte - a douazecea parte.

In Sicilia, exista o traditie orala care descrie diverse metode pentru razbunare: sa legi picioarele unei persoane de gat astfel incat sa se stranguleze atunci cand se misca; legarea victimei cu mainile la spate langa un rug din lemn de maslin in flacari; aruncarea intr-o cocina cu porci flamanzi.

Astazi razbunarea in masa poate fi vazuta la Radovan Karadzici, fostul lider al sarbilor bosniaci, acuzat de crime de razboi, inclusiv de organizarea masacrului a aproape 8.000 de barbati si copii musulmani in 1995 la Srebrenita. Cel putin cateva dintre aceste crime au fost catalogate la vremea respectiva de oficialitatile sarbe ca razbunari pentru asasinarile unor etnici sarbi.

Abia recent economistii au inceput sa fie atenti la razbunare si au incercat sa o masoare in viata reala. Intr-un studiu publicat in iunie pe site-ul Biroului National de Cercetari Economice (www.nber.org), Naci H. Mocan, economist la Universitatea de Stat Louisiana, a strans informatii despre 89.000 de oameni din 53 de tari pentru a trasa o harta a razbunarii. A descoperit ca femeile, batranii, saracii si locuitorii zonelor cu un grad ridicat al criminalitatii sunt categoriile cele mai razbunatoare.

“Se punea problema daca putem sa cuantificam sentimentele de razbunare intr-o maniera stiintifica”, a spus Mocan. “Este prima analiza a acestei probleme care ia in considerare date reale.” S-a dovedit ca atributele personale - varsta, venit, sex - si caracteristicile culturale ale tarii contribuie deopotriva la dorinta unei persoane de a se razbuna, a adaugat Mocan. “Un sentiment ca razbunarea”, spune el, “care poate fi considerat primar, este direct influentat de conditiile economice si sociale ale persoanei si de tara in care traieste.” Pentru economisti, lucrarea lui Mocan, desi inca preliminara, deschide o noua zona de cercetare. “Cred ca este un studiu cu adevarat important”, spune Daniel Houser, profesor la Universitatea George Mason, specializat in economie experimentala si emotionala. “Nu cunosc nicio alta lucrare in economie care sa incerce sa surprinda diferentele individuale in ce priveste sentimentele de razbunare.”

In ultimii 20 de ani, s-a dovedit cat de importante sunt increderea si reciprocitatea in dezvoltarea unor piete eficiente, a explicat Houser, iar ceea ce ajuta la crearea increderii este pedeapsa. Totusi, pedeapsa poate scapa de sub control si oamenii se pot bloca intr-un cerc vicios, cum e in cazul unui divort cu scantei sau al unei vrajbe vechi de familie.

“Cum calculezi cuantumul adecvat al pedepsei ca sa promovezi relatii de piata eficiente?”, a intrebat Houser. S-ar putea dovedi, spune el, ca “probabilitatea de a crea o economie de piata mai formala sa depinda de cat de mult vrei sa pedepsesti”.

Mocan a colectat date cuprinse intr-un sondaj realizat de Institutul de cercetari juridice si pentru infractiuni interregionale al Natiunilor Unite (UNICJRI) intre anii ‘90 si 2000. Subiectii au fost chestionati care ar fi pedeapsa potrivita pentru un barbat de 20 de ani gasit vinovat de furtul unui televizor color, daca acesta era la cea de-a doua abatere. Pedepsele au variat de la alternativa inchisorii de la doua la sase luni pana la inchisoare pe viata. Mocan a incercat sa ia in calcul diferitele valori ale televizorului in tari diferite, eficienta sistemului legal si pedeapsa medie pentru alte delicte.

In China, Romania si Botswana, de exemplu, aproape 40% dintre respondenti au optat pentru o pedeapsa cu inchisoarea de patru sau mai multi ani. In Africa de Sud, rata a fost de 25%; 18-20% in Egipt, Ucraina si Paraguay; 16% in Canada si Indonezia; 12% in Statele Unite si Filipine; aproape 4% in Norvegia si Slovenia; si 1% in Belgia si Spania.

In interiorul aceleiasi tari, cei care au fost victime ale aceluiasi tip de infractiune (in acest caz furtul) tind sa fie mai razbunatori; nu la fel se intampla in cazul victimelor altui tip de infractiune, ca talharia.

Majoritatea concluziilor lui Mocan confirma ceea ce deja cercetatori din diferite domenii descoperisera: sentimentele de razbunare sunt mai puternice in tarile cu nivele ale castigurilor si educatiei mai scazute, in care domnia legii este firava si in cazul celor care au trecut de curand prin razboi sau care sunt fragmentate din punct de vedere etnic sau lingvistic. Antropologii tind sa creada ca sentimentele de razbunare foloseau, la inceputurile societatii umane, la strangerea relatiilor dintre membrii aceleiasi familii sau ai unui grup. Ele ar fi fost mecanisme protectioniste inainte de aparitia statelor, care au preluat rolul de a pedepsi raufacatorii.