Angela Merkel ACUZĂ: Rusia este o sursă de dificultăţi pentru vecini UE ca Republica Moldova, Georgia şi Ucraina

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 07 decembrie 2014 54 afişări

Politica dusă de Moscova antrenează dificultăţi pentru Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, ţări aflate în vecinătatea Uniunii Europene (UE), apreciază cancelarul german Angela Merkel într-un interviu pentru ediţia de duminică a cotidianului conservator Die Welt.

"Cu (Republica) Moldova, Georgia şi Ucraina avem trei ţări din vecinătatea noastră, la est, care au semnat în mod suveran un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia cauzează dificultăţi acestor trei ţări", a subliniat Merkel pentru Die Welt, potrivit unor fragmente difuzate înainte de publicare.

"Vedem, în plus, că Rusia încearcă să menţină sub dependenţă economică şi politică anumite ţări din vestul Balcanilor", a adăugat cancelarul german.

Merkel a fost întrebată ce părere are despre criticile pe care i le-au adresat trei foşti cancelari germani, şi anume conservatorul Helmut Kohl şi social-democraţii Helmut Schmidt şi Gerhard Schröder, susţinători ai unei linii mai flexibile faţă de Moscova.

"Sunt convinsă că răspunsul european comun la acţiunile Rusiei este bun", a replicat ea. "Faptul că Rusia a încălcat Memorandumul de la Budapesta din 1994 privind integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei nu trebuie să rămână fără urmări", a adăugat cancelarul conservator.

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut joi un discurs virulent, în care a acuzat Occidentul că vrea să "frâneze" avântul Rusiei şi că ar căuta în continuare să o tragă în jos atunci când devine "prea puternică, independentă", pe fondul crizei din jurul Ucranei.

Ţările occidentale, care acuză Kremlinul că-i susţine militar pe separatiştii din estul Ucrainei, o acuzaţie respinsă de către Moscova, au impus mai multe serii de sancţiuni Rusiei, care-i pun economia la grea încercare. Moscova a reacţionat faţă de aceste sancţiuni prin măsuri de restricţionare a anumitor produse europene şi americane.

În cel mai recent exemplu, autorităţile veterinare ruseşti au anunţat miercuri suspendarea începând de luni a importurilor de fructe şi legume provenind din Albania, afirmând că ţara prezintă ca fiind ale sale produse europene interzise în Rusia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
MERKEL,
RUSIA
/actualitate/angela-merkel-acuza-rusia-este-o-sursa-de-dificultati-pentru-vecini-ue-ca-republica-moldova-georgia-si-ucraina-13706677
13706677
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.