În ultimul deceniu, cel mai mare lac artificial din Europa a transfor­mat un colţ pârjolit de soare din Por­tugalia rurală într-o oază. Alqueva, un lac care irigă o zonă aproximativ de mărimea New York City, a ate­nuat impactul căldurii extreme şi se­cetelor asupra regiunii prin garanta­rea unei surse de apă în timpul perioadelor lipsite de precipitaţii.

Investitorii au luat cu asalt regi­u­nea. „A schimbat complet peisajul şi economia“, arată Diogo Vascon­ce­los, preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Sud. „Dar cu schim­bările climatice, avem mai puţine precipitaţii, astfel că toată lumea apelează la apa din Alqueva, ca la o soluţie magică“.

Însă abundenţa apei din lac a iscat conflicte între grupuri de fer­mi­eri portughezi şi spanioli şi tensiuni între investitori locali şi străini, scrie Financial Times.

Sub sistemul actual, apa este fur­nizată în funcţie de suprafaţa de te­ren, indiferent de cât de eficient este aceasta folosită. Cotele pentru ferme sunt stabilite pe baza suprafeţei a­ces­tora, înmulţită cu ratele de utilizare a apei pentru culturile acestora. Com­pania de stat Edia, care administrea­ză sistemul de irigaţii, este cea care stabileşte ratele respective.

Însă unii investitori fac presiuni pentru schimbarea acestui sistem, a­ceştia dorind o rupere a legăturilor le­gale dintre apă şi teren şi posibili­tatea ca apa să fie tranzacţionată de către cumpărători.

Susţinătorii spun că în acest fel apa ar fi direcţionată către fermele cele mai dispuse să plătească pentru şi să scoată profit maxim din fiecare picătură. Alţii sunt sceptici, însă, spu­nând că nu este o problemă econo­mică, ci una politică.

Dezbaterea privitoare la oportu­nitatea de a pune un preţ pe apă şi de a o tranzacţiona iscă întrebări cum ar fi: pentru cine este infrastructura pu­blică de apă? Ar trebui statul să în­cerce să maximizeze veniturile din culturi oferind fermelor care utilizea­ză tehnologie de ultimă oră capacita­tea de a oferta pentru mai multă apă, în detrimentul fermelor, adesea deţi­nute de localnici, cu infrastructură mai veche?

Iar pretenţiile altor grupuri de interes ar trebui soluţionate de către stat, sau o piaţă?

Antonio Saraiva, care conduce Portugal Nuts, un grup ce reprezintă ceea ce acesta numeşte „producători moderni“ de alune şi Migdale, şi-ar dori ca actualul sistem să fie înlocuit cu o piaţă în care preţul apei să fie stabilit în mod competitiv, iar drepturile de a o consuma tranzacţionate.

În Australia, cât şi în California, pieţele pentru drepturi la apă s-au dovedit controversate. Criticii argumentează că în mod structural acestea conferă fermelor mai mari, adesea deţinute de investitori străini, un avantaj în detrimentul comunităţilor locale şi fermelor tradiţionale de familie.