Asociaţia Magazinelor de Proximitate „La Băcănie” a obţinut o finanţare de 250.000 de euro de la AFIR pentru a dezvolta un proiect care vizează creşterea consumului de produse locale în Iaşi

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 13 aprilie 2023 43 afişări

Asociaţia Magazinelor de Proximitate „La Băcănie” a obţinut o finanţare de 250.000 de euro de la AFIR pentru a dezvolta un proiect care vizează creşterea consumului de produse locale în Iaşi

Asociaţia Magazinelor de Proximitate „La Băcănie” din IaşI, care reuneşte peste 20 de magazine de proximitate, a semnat contractul pentru a obţinut o finanţare de 250.000 de euro de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi anunţă lansarea proiectului „Realizarea unui lanţ scurt de aprovizionare şi desfacere şi integrarea acestuia cu piaţa locală la nivelul judeţului Iaşi”. Proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni, începând cu această lună.  

Prin intermediul proiectului se urmăreşte promovarea cooperării între actorii locali, în scopul comercializării produselor agroalimentare prin intermediul lanţurilor scurte de aprovizionare. Iar acest lucru se va realiza prin atragerea consumatorilor către consumul de produse locale proaspete, pri promovarea fermierilor, procesatorilor locali şi magazinelor de proximitate în scopul creşterii cotelor de piaţă, consolidarea politicii de marketing şi dezvoltarea acestora, dar şi prin conştientizarea consumatorului final de importanţa fermierilor, producătorilor şi a micilor comercianţi locali în circuitul economic şi financiar sub sloganul „Producem local – Consumăm local – Investim Local â Împreună Dezvoltăm Comunitatea Noastră”. De asemenea, se va crea un centru logistic pentru pentru optimizarea stocurilor, asigurarea ritmicităţii aprovizionării, reducerea costurilor în cadrul lanţului scurt de desfacere, inclusiv prin utilizarea instrumentelor digitale. De asemenea, se va crea piaţa volantă denumită  „Ograda din cămară”.

În acest moment reţeaua Asociaţiei „La Băcănie” cuprinde un număr de peste 20 magazine de proximitate partenere, iar în viitor îşi propune să mărească acest număr, având în vedere că în judeţul Iaşi sunt aproximativ 1.800 de magazine de proximitate. Fermierii şi producătorii locali au la dispoziţie uneltele de promovare şi comercializare online a produselor, asociaţia dezvoltând o platformă de tip marketplace prin intermediul căreia comenzile sunt distribuite direct către producători, astfel timpul de livrare către beneficiar fiind mult mai mic decât în cazul altor platforme asemănătoare. 

Spre deosebire de cele 4 ediţii anterioare ale pieţei volante „Ograda din cămară”, în cadrul proiectului actual aceasta se va desfăşura în fiecare zi în diferite locaţii strategice din Iaşi, iar producătorii îşi vor putea comercializa marfa direct către consumatorul final, fără adaos comercial.

Acest proiect îşi propune să remedieze o situaţie de fapt existentă în ceea ce priveşte accesul către consumatori a producătorilor locali. Astfel, prin asigurarea accesului pe piaţa de desfacere prin intermediul magazinelor de proximitate, a pieţei locale „Ograda din cămară” şi a platformei de comerţ online, producătorii locali vor avea parte de promovare pentru produsele comercializate, iar consumatorii finali vor avea acces facil la produsele locale care sunt net superioare celor produse la nivel industrial.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
magazine,
produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.