ATENŢIE, cresc salariile! Economiştii şi specialiştii în piaţa muncii anunţă creşteri puternice de salarii
♦ Economia României ar urma să recupereze în bună parte, dacă nu întru totul, pierderile din 2020 (o reducere a PIB cu 3,9%). Prognozele economiştilor ajung până la o creştere economică de 7%, dar nu mai scad sub 4%. Instituţiile care analizează mersul economiilor avansează şi ele cifre însemnate pentru România: FMI o creştere de 7%, BERD de 6%, guvernul de 5% ♦ Însă o creştere economică nu are niciun fel de valoare dacă ea nu iradiază în societate ♦ Or, primul semn că o creştere economică este cu adevărat reală este nivelul de creştere al salariilor, peste inflaţie ♦ Salariile au crescut, pe medie, şi în 2020 şi, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, ele ar urma să avanseze anul acesta cu 5% ♦
Însă BNR anticipează o inflaţie de 4,1%, ceea ce înseamnă că avansul real va fi departe de mirajul din 2017-2018, când salariile creşteau cu 14%, iar inflaţia era sub zero sau cu un punct - două peste zero. Specialiştii spun însă că salariile ar urma să crească pentru că revine povestea de dinaintea crizei: lipsa forţei de muncă ♦ De fapt, lipsa forţei de muncă a împins salariile în sus ♦ Deschiderea graniţelor a lăsat posibilitatea oamenilor să-şi caute joburi într-o piaţă de 450 de milioane de consumatori, nu într-una de 19 milioane, cât are România ♦ În ciuda scandalului de anul trecut, cu muncitorii racolaţi în Germania pentru agricultură, un reportaj recent al Deutsche Welle arăta că românii care culeg sparanghelul german sunt mulţumiţi chiar dacă munca este grea ♦ Aşa că, spun specialiştii, salariile în România vor continua să crească pentru că angajatorii nu au încotro, cererea de forţă de muncă fiind mare şi aici, şi dincolo de graniţe.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro