Câciu: România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 13 septembrie 2022 25 afişări

Investiţiile străine directe au crescut cu 43,7% în primele şapte luni ale acestui an, ajungând la 5,5 miliarde euro faţă de 3,83 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, afirmă ministrul de Finanţe, Adrian Câciu: „România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini”.

Câciu: România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini

„România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini! Avem de-a face cu un context global marcat puternic de incertitudini şi volatilităţi, de consecinţele escaladării preţurilor la energie, de presiuni inflaţioniste şi costuri crescute ale finanţării. Dar, chiar şi într-un astfel de context, datele ne arată că deciziile noastre ne menţin într-o direcţie bună şi primim semnale pozitive din economie”, transmite Adrian Câciu.

Ministrul de Finanţe arată că investiţiile străine directe au crescut cu 43,7% în primele şapte luni ale acestui an, ajungând la 5,5 miliarde euro faţă de 3,83 miliarde euro cât însumau în perioada similară a anului trecut.

„Elementele de stabilitate (politică, economică şi de securitate) precum şi angajamentele guvernamentale referitoare la reformele asumate prin PNRR şi de reducere a deficitelor, alături de măsurile concrete de susţinere a economiei primesc un răspuns pozitiv din partea investitorilor, răspuns reflectat şi în rezultatele privind creşterea economică de 5,8% înregistrată în primul semestru al acestui an. Măsurile de sprijin al investiţiilor private recent adoptate, în valoare de 4 miliarde euro, împreună cu celelalte scheme de susţinere din pachetul <Sprijin pentru România> şi schemele de ajutor de stat individual aflate în lucru, reliefează determinarea noastră şi continuitatea eforturilor de a veni în întâmpinarea mediului de afaceri şi a-l ajuta să treacă peste această perioadă complicată printr-o acţiune proactivă şi pro-business. Mai simplu spus: mai multe investiţii înseamnă mai multe locuri de muncă şi mai ales locuri de muncă bine plătite! Sigur, suntem perfect conştienţi că până aceste rezultate pozitive nu se vor reflecta într-o creştere semnificativă a nivelului de trai al românilor misiunea noastră continuă. Tocmai de aceea planurile pentru perioada următoare se vor concentra pe realizarea acestui obiectiv şi pe contracararea puseului inflaţionist care se manifestă la nivelul întregii regiuni”,încheie Câciu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
investiţii,
câciu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.