Ce salarii si ce extrabeneficii primesc proaspeţii absolvenţi de facultate in România

Autor: Ioana Matei Postat la 03 august 2015 1312 afişări

Ce salarii si ce extrabeneficii primesc proaspeţii absolvenţi de facultate in România

75% dintre companii vor să recruteze între 3-10 interni în cursul acestui an, potrivit informaţiilor extrase din raportul Hipo.ro privind Piaţa Forţei de muncă în 2015. Peste 70% dintre tinerii care sunt selectaţi pentru un internship/trainee primesc propuneri în vederea ocupării unei poziţii permanente în cadrul companiei la finalul programului.

39% dintre absolvenţii promoţiilor anterioare au declarat că la primul job full-time au avut un salariu net cuprins între 150 şi 250 euro, 23% dintre ei între 250 – 350 E, în timp ce 19% au avut salarii peste 350 E, iar 16% salarii sub 150 de euro, potrivit aceluiaşi studiu.

În plus, tinerii primesc din partea companiei o serie de alte extrabeneficii printre care, cele mai frecvente sunt: zilele de concediu, bonurile de masă, asigurările medicale, training-uri şi cursuri de specializare, burse de studiu, vacanţe plătite.

Până pe 17 august 2015 are loc Târgul Virtual Hipo pentru absolvenţi, un proiect online de recrutare adresat studenţilor şi masteranzilor care finalizează studiile şi vor să se angajeze în această vară. La ediţia din acest an a Târgului virtual Hipo pentru absolvenţi participă 36 de companii din domenii variate precum: Financiar-bancar, IT&C, Servicii & BPO, FMCG, Construcţii, Logistică, Consultanţă, Turism, Farmaceutice, Retail şi Inginerie. În perioada 15 iunie – 31 iulie, au fost înregistrate 150.000 de vizite pe platforma dedicată evenimentului virtual, iar în ceea ce priveşte oraşele din care a fost accesat evenimentul acestea sunt: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov. Cei care vizitează pagina dedicată evenimentului pot aplica la peste 600 de joburi entry-level, programe de internship şi stagii de practică. Conform unui studiu realizat de Hipo.ro în 2015, a reieşit că 39% dintre absolvenţii promoţiilor anterioare au avut la primul job full-time un salariu net cuprins între 150 - 250 E.

În urma centralizării numărului de accesări întregistrate de fiecare companie, top 5 standuri virtuale cele mai accesate de vizitatori sunt: Asseco South Eastern Europe România, IBM Global Delivery Center Eastern Europe, Microsoft, Atexis, dcs plus. 

Câteva dintre companiile care au stand virtual în cadrul târgului online dedicat studenţilor şi proaspăt absolvenţilor sunt: Libra Internet Bank, ProCredit Bank, PIRAEUS BANK, ING Bank, Unicredit Ţiriac Bank, E-Securities, Asseco South Eastern Europe România, dcs plus, H Grup IT Expert, IBM Global Delivery Center Eastern Europe, Microsoft, Misys Banking Systems, Camline, UPC România, Brainspotting, WEBHELP România, Viva Credit, British American Shared Services Europe, Bosch Service Solutions, Besedo, Macromex, Intersnack România, Holcim, Gebrüder Weiss, Deloitte România, Catalyst Recruitment, KPMG România, Axience, Amoma, ZENTIVA, REWE România - Penny Market / XXL Mega Discount, Atexis, Schneider Electric. 

"În acest moment ne dorim extinderea echipei cu noi colegi, foarte buni cunoscători de limbi străine (italiană, engleza, spaniolă, rusă, germană, portugheză, limbi nordice) şi îi invităm, pe cei care-şi doresc să se alăture unei echipe profesioniste şi entuziaste, să ne cunoaştem şi să explorăm împreună posibilitatea unei colaborări fructuoase. Vor avea ocazia să descopere că pentru Besedo echipa este pe primul plan, iar în acest sens sperăm că viitorii noştri colegi să descopere aceleaşi valori care până acum ne-au purtat cu succes să fim prezenţi cu sedii pe trei continente" a declarat Alina Iosub, Office Manager Besedo România, Iaşi office.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-salarii-si-ce-extrabeneficii-primesc-proaspetii-absolventi-de-facultate-in-romania-14661978
14661978
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.