Cora încheie un parteneriat cu tazz by eMAG prin care clienţii din Bucureşti şi alte cinci oraşe primi comanda făcută online în maxim 60 de minute

Autor: Roxana Rosu Postat la 06 august 2021 1147 afişări

cora dezvoltă serviciul cora Expres prin lansarea unui nou parteneriat cu tazz, platforma de livrări la domiciliu deţinută de eMAG, pentru clienţii din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Bacău, Drobeta şi Ploieşti.

Cora încheie un parteneriat cu tazz by eMAG prin care clienţii din Bucureşti şi alte cinci oraşe primi comanda făcută online în maxim 60 de minute

cora dezvoltă serviciul cora Expres prin lansarea unui nou parteneriat cu tazz, platforma de livrări la domiciliu deţinută de eMAG, pentru clienţii din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Bacău, Drobeta şi Ploieşti.

În aceste localităţi, clienţii au acces la peste 4.000 de produse esenţiale din hipermarketul fizic, care sunt listate în aplicaţia tazz.

“cora investeşte continuu în dezvoltarea şi optimizarea e-commerce, segment care are un potenţial mare de creştere. Parteneriatul cu tazz se înscrie în strategia noastră de dezvoltare a online-ului şi este în acelaşi timp un instrument de consolidare a relaţiei cu clienţii. Facem încă un pas spre aceştia, ne dorim să fim mai aproape de ei, să le înţelegem mai bine dorinţele şi să livrăm ca atare. Parteneriatul cu tazz întăreşte serviciul cora Express şi se adaugă unei liste de platforme cu care colaborăm încă de anul trecut şi datorită cărora clienţii primesc comenzile într-un timp record, de doar 60 de minute de la plasarea acestora”, a spus Claudia Badea, director operaţional e-commerce cora Romania şi directorul hipermarketului cora Lujerului.

Reţeaua cora are 10 hipermarketuri, plus platforma online.

„Ne bucurăm să aducem produsele cora mai aproape de clienţii tazz, printr-un parteneriat care le oferă acces la o gamă foarte largă de produse, dar şi la oferte special gândite pentru ei. Planul nostru este să transformăm tazz by eMAG în aplicaţia pe care te poţi baza oricând, iar livrările de cumpărături în mai puţin de 60 de minute să fie o realitate oriunde ai locui în România”, a declarat Alin Şerban, CEO tazz by eMAG.

În februarie, cora a lansat un concept nou de shopping, cora Urban, care îmbină online-ul cu offline-ul. Două magazine cora Urban sunt  deschise în Bucureşti – pe Bd. Ion Mihalache şi în cartierul Avangarde City din Militari. Acestea funcţionează atât ca magazine de proximitate, cu peste 1.000 de, produse existente la raft, dar mai ales ca puncte de ridicare a comenzilor plasate online pe www.cora.ro. Clienţii pot alege dimineaţa din peste 40.000 de produse la preţ de hipermarket şi pot recupera rapid, în doar 5 minute, comanda în drum spre casă, seara.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
cluj napoca,
clienti,
dezvoltare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.