Croaţii îşi aleg preşedintele duminică şi speră să iasă din criza economică
Croaţii votau duminică pentru alegerea unui nou şef de stat, preşedintele în exerciţiu, social-democratul Ivo Josipovic, conducând în sondaje, în această fostă republică iugoslavă, ultima ţară care a aderat la Uniunea Europeană (UE) şi care se confruntă cu o criză economică gravă, relatează AFP.
Secţiile de votare au fost deschise la ora 6.00 GMT (8.00, ora României). Primele rezultate sunt aşteptate duminică seara.
Patru candidaţi luptă pentru cea mai înaltă funcţie în stat, iar Josipovic, un jurist şi compozitor de muzică clasică, ar urma să o înfrunte în turul doi, pe 11 ianuarie, pe candidata taberei conservatoare Kolinda Grabar Kitarovic, un fost ministru de Externe în perioada 2003-2008.
Potrivit ultimului sondaj, Josipovic, care candidează pentru al doilea mandat succesiv de cinci ani, este creditat cu 46,5% din voturi, iar rivala sa cu 34,9%.
Constituţia croată oferă preşedintelui ţării puteri limitate. El este comandantul suprem al forţelor armate şi gestionează împreună cu Guvernul politica externă.
"El este onest, inteligent şi capabil", a declarat Mario Rozankovic, în vârstă de 30 de ani, precizând că vrea să voteze pentru preşedintele în exerciţiu.
Într-o ţară care se pregăteşte pentru sărbătorile de la sfârşitul anului, într-o campanie electorală ternă, principalii doi candidaţi au promis să acţioneze pentru a redresa economia, în pofida faptului că aceste atribuţii nu ţin de funcţia prezidenţială.
Candidata Comunităţii Democratice Croate (HDZ, opoziţie) Grabar Kitarovic, în vârstă de 46 de ani, l-a criticat pe rivalul ei pentru că a "eşuat" să determine Guvernul să implementeze reforme economice.
"Josipovic nu a spus de ce nu a recurs la atribuţiile prezidenţiale pentru a urni lucrurile. El poartă responsabilitatea, împreună cu Guvernul, pentru situaţia" gravă în care se află ţara, a declarat Kitarovic, o fostă ambasadoare în Statele Unite, numită în 2011 adjunctă a secretarului general al NATO, însărcinată cu informaţii publice.
"Voi vota pentru Kolinda. Ea este frumoasă şi totodată inteligentă", a declarat Ivan Janjic, un locuitor din Zagreb. "Ea a renunţat la un post foarte bun în străinătate pentru a-şi servi ţara", a continuat acest funcţionar în vârstă de 40 de ani.
- Criza economică continuă
Croaţia se află în recesiune din 2008, iar datoria publică reprezintă aproape 80% din PIB. Aderarea în 2013 la UE nu a ajutat ţara să iasă din marasmul economic.
PIB-ul croat urmează să se contracte din nou în 2014, cu aproximativ 0,5%. Rata şomajului atinge 20%, iar un tânăr din doi nu are loc de muncă.
Josipovic, în vârstă de 57 de ani, este criticat pentru politica sa conciliantă, vizând să "încerce să rămână în termeni buni cu toată lumea", ceea ce l-a adus, în opinia criticilor săi, în situaţia de a nu avea o opinie clară asupra subiectelor importante.
Însă, odată cu apropierea alegerilor, el s-a arătat mai ferm şi chiar a criticat Guvernul de centru-stânga (SDP) pentru incapacitatea de a scoate ţara din criza economică.
El a promis îmbunătăţirea situaţiei economice şi "crearea unui loc de muncă pentru fiecare tânăr din ţară".
În pofida faptului că rămâne cel mai popular politician croat, imaginea sa este afectată de eşecul economic al Guvernului condus de către Zoran Milanovic.
Înainte de alegerile legislative de la sfârşitul lui 2015, acest scrutin reprezintă totodată un test în privinţa raportului de forţe dintre stânga-dreapta (la putere) şi conservatori (în opoziţie).
Coaliţia aflată la putere este afectată de lunga criză economică, o situaţie de care conservatorii din HDZ intenţionează să profite.
Ceilalţi doi candidaţi la preşedinţie sunt Milan Kujundzic, un naţionalist, în vârstă de 57 de ani, şi un tânăr activist din societatea civilă, Ivan Vilibor Sincic, în vârstă de 24 de ani, care a devenit foarte popular după ce s-a opus expluzării din apartamente a persoanelor îndatorate şi incapabile să-şi plătească creditele.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro