Federaţia Patronală Petrol şi Gaze: Amânarea investiţiilor în resursele de gaze naturale din Marea Neagră va duce la creşterea dependenţei de importurile de gaze naturale, până la 53% în anul 2030
Rata de impozitare efectivă specifică producţiei de gaze offshore a ajuns la 51% din venituri în 2021, mai mult decât dublu faţă de 2020 şi de 10 ori mai mult decât media europeană, pe fondul creşterii preţului gazelor naturale, arată un studiu realizat de PwC pentru Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG).
În ultimul an, statul a colectat jumătate din veniturile realizate din producţia de gaze naturale offshore, doar prin intermediul redevenţelor şi impozitului pe veniturile suplimentare.
În trimestrul 4 al anului 2021 rata efectivă de impozitare a gazelor naturale offshore a ajuns la 78% din venituri, sectorul producţiei de gaze naturale fiind unul dintre cele mai mari contribuabili la bugetul stat.
”Acest studiu poate fi privit ca un argument suplimentar pentru o decizie care să vină în favoarea sectorului energetic Românesc. Tendinţa de reducere a producţiei de gaze naturale va continua în lipsa dezvoltării rezervelor din Marea Neagră, cu impact asupra creşterii dependenţei de importuri şi implicit a securităţii energetice naţionale.”, este de părere Cătălin Niţă, Director Executiv FPPG.
Între anii 2013 – 2021, impozitele suplimentare asupra producţiei de gaze naturale au reprezentat peste 8 miliarde lei, impozite stabilite cu scopul protejării consumatorilor vulnerabili.
Federaţia atrage însă atenţia că, în lipsa modificării Legii Offshore, în vederea asigurării stabilităţii şi competitivităţii regimului fiscal, decizia de investiţie în resursele din Marea Neagră va continua să fie amânată, cu impact major asupra sectorului energetic din România şi implicit asupra economiei. În baza proiectelor din Marea Neagră, România poate ajunge primul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, odată cu închiderea zăcământului Groningen din Olanda şi tranziţiei energetice.
”Am observat, în urma analizei, cum creşterea accelerată a preţului gazelor naturale, din ultima jumătate a anului 2021, corelată cu specificitatea impozitării producţiei de gaze naturale din România a condus la o povară fiscală semnificativă”, a completat coordonatoarea studiului, Andreea Mitiriţă, Partener servicii fiscale PwC România.
Studiula rată că amânarea investiţiilor în resursele de gaze naturale din Marea Neagră va conduce creşterea dependenţei de importurile de gaze naturale (până la 53% în anul 2030) cu implicaţii asupra securităţii energetice şi deficitului de cont curent şi la pierderea avantajului competitiv asociat deţinerii resurselor de gaze naturale offshore şi implicit a beneficiilor determinate de exploarea acestora, prin aport la PIB prin locuri de muncă create şi antrenarea altor investiţii.
De asemenea, un alt efect va fi pierderea anuală a unor încasări bugetare din taxele şi impozitele asociate acestor investiţii estimate la aproximativ 5 mld. Lei.
Datele privind media cotei efective de impozitare a producţiei de gaze naturale (offshore) din Europa a fost preluată din Studiul PwC privind analiza comparativă a regimurilor fiscale publicat în anul 2021.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro