Grupul german Deutsche Welle va lansa o televiziune de ştiri în limba engleză
Grupul german de media Deutsche Welle va lansa o televiziune de ştiri în limba engleză pe 22 iunie, care va fi disponibilă la nivel internaţional.
Noua televiziune de ştiri a Deutsche Welle (DW) va fi lansată oficial pe 22 iunie, în cadrul conferinţei anuale organizate de DW, intitulată "Global Media Forum", potrivit site-ului dw.de.
Noua televiziune va difuza program în limba engleză timp de 24 de ore pe zi, incluzând buletine de ştiri şi informaţii din oră în oră, dar şi documentare.
Televiziunea de ştiri a Deutsche Welle va fi difuzată la nivel internaţional. În Europa, această televiziune va fi disponibilă prin intermediul sateliţilor Astra (deţinuţi de compania luxemburgheză SES), dar şi prin intermediul altor sateliţi.
Potrivit lui Peter Limbourg, directorul general al DW, competiţia valorilor la nivel internaţional se dă în primul rând între serviciile audiovizuale de limba engleză.
"Germania este foarte apreciată în lume şi la nivel internaţional mulţi ţin cont de ceea ce face această ţară înainte de a acţiona ei înşişi. De aceea, vrem să venim în întâmpinarea acestei nevoi, în limba engleză", a mai spus Limbourg.
În plus, începând din 22 iunie, grupul Deutsche Welle va continua să difuzeze conţinut prin intermediul altor patru televiziuni ale sale, în diferite părţi ale lumii.
Astfel, DW (Amerika), ce poate fi recepţionată în Statele Unite ale Americii, difuzează 20 de ore de conţinut în limba germană şi 4 ore de programe în limba engleză.
Totodată, DW (Latinoamérica) va continua să informeze oamenii din America latină şi Spania, DW (Asien) va continua să difuzeze un program de 24 de ore pe zi în limba germană, iar DW (Arabia) va difuza 17 ore de programe în limba arabă şi 7 în engleză.
Televiziunile regionale ale Deutsche Welle, care difuzează conţinut în diferite limbi străine, vor rămâne neschimbate, completând oferta propusă telespectatorilor de noua televiziune de ştiri în limba engleză care va fi lansată de DW.
În schimb, televiziunea Deutsche Welle Europe, versiunea europeană a televiziunii publice a Germaniei, care este difuzată şi în România şi care difuzează programe în limbile germană şi engleză, îşi va întrerupe emisia.
Deutsche Welle este radioteleviziunea internaţională a Germaniei, care difuzează în întreaga lume programe radio şi TV, precum şi conţinut online şi multimedia prin internet.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro