Luxoft vrea să mute 500 de programatori din Rusia şi Ucraina în Bulgaria, Polonia şi România

Autor: Marius Oncu Postat la 29 mai 2014 66 afişări

Furnizorul de servicii IT Luxoft va muta circa 500 dintre programatorii angajaţi de companie în Rusia şi Ucraina în alte ţări, posibil în Bulgaria, Polonia şi România, din cauza îngrijorării clienţilor din SUA şi Europa privind riscurile generate de tensiunile politice dintre Kiev şi Moscova.

Relocarea programatorilor face parte dintr-un plan al companiei, înregistrată în Elveţia, de a nu avea mai mult de 20% din forţa de muncă într-o singură regiune geografică, a declarat directorul general al companiei, Dmitri Loşinin, într-un interviu pentru Bloomberg.

Clienţii din SUA şi Europa au cerut companiei să reducă expunerea faţă de cele două ţări, a spus el.

Luxoft s-a dezvoltat folosind programatori din Rusia şi Ucraina, mai ieftini decât cei din Vest, pentru a furniza servicii clienţilor, printre care băncile Deutsche Bank şi UBS, precum şi producătorul auto Ford Motor.

Acţiunile companiei au crescut pe bursa din SUA de peste două ori în şase luni de la listarea companiei în iunie 2013. Cotaţia a scăzut puternic în februarie, în contextul tulburărilor din Ucraina.

Furnizorul de servicii software are circa 7.500 de angajaţi, din care 49% în Rusia şi 29% în Ucraina, potrivit datelor de la sfârşitul lunii martie.

Programatorii care vor fi mutaţi din cele două ţări ar putea ajunge în Bulgaria, Polonia şi România, unde compania îşi extinde birourile şi are nevoie de mai mulţi specialişti, a spus Loşinin. În plus, compania ar putea face angajări în Vietnam, unde există forţă de muncă bine pregătită.

"Este vorba numai de încredere, nu au existat probleme în activitatea noastră", a afirmat el. Luxoft avea de mai mult timp planuri pentru "echilibrarea" prezenţei între ţări, dar criza din Ucraina a accelerat implementarea acestora.

Luxoft are birouri în trei oraşe din Ucraina - Kiev, Odesa şi Dnipropetrovsk. În Kiev au avut loc proteste de amploare o perioadă îndelungată, în timp ce în Odesa au murit peste 40 de oameni, la începutul lunii mai, în ciocniri între separatiştii proruşi şi susţinătorii guvernului de la Kiev.

Compania Epam Systems, de asemenea furnizor de servici IT pentru companii, a informat la 1 mai că se extinde în unele ţări, inclusiv Polonia, pentru a reduce riscurile legate de Ucraina.

Luxoft are birouri în Cipru, Bulgaria, Germania, Polonia, România, Rusia, Singapore, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie, SUA şi Vietnam. În România, compania are peste 800 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LUXOFT,
ROMÂNIA,
/actualitate/luxoft-vrea-sa-mute-500-de-programatori-din-rusia-si-ucraina-in-bulgaria-polonia-si-romania-12660787
12660787
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.