O nouă lege incredibilă dată de Vladimir Putin pentru propria populaţie. Ce păţesc cei care îndrăznesc să critice armata rusă
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, miercuri, o lege care va permite autorităţilor să confişte bani, obiecte de valoare şi alte bunuri persoanelor care răspândesc ,,informaţii false în mod deliberat" despre armata ţării, scrie AP.
Proiectul de lege a fost aprobat în unanimitate de camera superioară săptămâna trecută, releva sursa citată.
Preşedintele camerei inferioare, Viaceslav Volodin, a declarat, potrivit AP, că măsura include pedepse mai aspre pentru ,,trădătorii care aruncă cu noroi asupra ţării noastre şi a trupelor noastre" şi ar urma ,,să le retragă acestor ticăloşi titlurile onorifice, să le confişte bunurile, banii şi alte obiecte de valoare".
Legea împotriva ,,discreditării armatei”, adoptată după invazia rusească în 2022, a fost invocată de oficialii ruşi pentru a-i reduce la tăcere pe criticii regimului Putin şi care răspândeau ,,ştiri false” despre trupele ruseşti. Mai mulţi activişti, bloggeri şi ruşi obişnuiţi au primit sentinţe cu închisoarea.
Agenţia de stat TASS a declarat că prin noua lege, oamenilor li s-ar confisca doar banii, bunurile şi proprietăţile ,,obţinute prin mijloace criminale" sau folosite pentru activităţi împotriva securităţii naţionale a Rusiei.
Noua lege de confiscare se va aplica, de asemenea, celor condamnaţi pentru incitare publică la ,,activităţi extremiste" şi pentru îndemn la acţiuni dăunătoare securităţii statului sau pentru ,,discreditarea" forţelor armate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro