Putin spune că nu i se potriveşte titlul de "ţar". Preşedintele a dezvăluit într-un interviu ce admiră cel mai mult la Statele Unite

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 25 septembrie 2015 286 afişări

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat pe americani să nu-l considere un "ţar" autocrat, într-un interviu acordat - înaintea vizitei sale la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde va susţine un discurs - postului CBS News.

El a fost întrebat de Charlie Rose de la CBS dacă este potrivit, în opinia sa, să i se spună ţar - titlul monarhilor Rusiei de dinaintea revoluţiei bolşevice.

"Nu, nu mi se potriveşte. Nu este important cum mi se spune, indiferent că este vorba despre simpatizanţi, prieteni sau oponenţi", i-a răspuns Putin, potrivit unui fragment din interviu, tradus din rusă, citat de postul Radio Free Europe-Radio Liberty.

Întrebat ce admiră cel mai mult la Statele Unite, Putin a răspuns că-i place "creativitatea".

"Deschiderea lor - deschiderea şi mintea deschisă -, pentru că le permite să descătuşeze potenţialul intern al poporului. Iar mulţumită acestui lucru, America a atins asemenea rezultate uimitoare în dezvoltarea ţării", a spus liderul de la Kremlin.

Interviul urmează să fie difuzat integral duminică.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
PUTIN,
SUA
/actualitate/putin-spune-ca-nu-i-se-potriveste-titlul-de-tar-presedintele-a-dezvaluit-intr-un-interviu-ce-admira-cel-mai-mult-la-statele-unite-14750796
14750796
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.