România va întări securitatea la frontiera cu Serbia. Oprea: Fenomenul migraţionist este unul cu un impact deosebit în planul securităţii
România va întări securitatea la frontiera cu Serbia, pentru a evita riscurile pe care le-ar reprezenta atragerea sa în fluxul migraţionist care afectează statele din vecinătate, a anunţat, joi, vicepremierul Gabriel Oprea, la finalul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
"Am decis, astăzi, să întărim măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, pentru a evita riscurile colaterale pe care le-ar reprezenta atragerea României în fluxul migraţionist care afectează statele din vecinătate. Din punct de vedere geostrategic, România securizează 2.070 de km la frontiera externă a Uniunii Europene, dintre care peste un sfert, adică 546 de km la graniţa cu Serbia. Pe această zonă de frontieră vom intensifica măsurile de securitate prin acţiuni comune, în sistem integrat, potrivit atribuţiunilor tuturor instituţiilor abilitate din domeniul securităţii naţionale. Avem în vedere intensificarea cooperării dintre autorităţile naţionale de aplicare a legii, ca aspect de interes privind securitatea frontierei de stat, creşterea capacităţii operative la frontiera cu Serbia, creşterea capacităţii operative a frontierelor în zona de risc prin mijloace tehnice şi aparatură de observare fixă şi mobilă pe timp de zi şi pe timp de noapte", a spus Oprea.
El a precizat că l-am informat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pe prim-ministrul Victor Ponta despre deciziile luate.
Gabriel Oprea a cerut tuturor membrilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă să aibă o atitudine responsabilă şi să acţioneze în mod preventiv pentru limitarea oricăror riscuri la adresa securităţii naţionale, riscuri care pot fi generate de dinamica contextului regional actual.
Conform datelor consolidate la nivel naţional, el a spus că, în prezent, România nu resimte o presiune migraţionistă crescută ca urmare a accentuării fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest. Atât din punct de vedere al încercărilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cât şi din punct de vedere al numărului solicitărilor de azil, situaţia înregistrată în prezent se menţine la parametrii anului trecut, nefiind semnalate creşteri semnificative ale acestor indicatori.
"Am decis, totodată, ca instituţiile abilitate ale statului să monitorizeze orice modificare a situaţiei din regiune, astfel încât să putem să ne adaptăm măsurile în planul securităţii naţionale în mod gradual şi în raport cu dinamica situaţiei operative. Luăm în analiză oportunitatea dezvoltării preventive a infrastructurii necesare pentru creşterea capacităţii de primire şi gestionare a unui număr sporit de imigranţi. Aceasta în condiţiile în care avem la dispoziţie, la nivelul întregii ţări, 6 centre regionale de cazare pentru solicitanţii de azil, cu o capacitate totală de aproximativ 1.500 de locuri, rata de ocupare a acestora fiind în prezent de aproximativ 20%", a mai arătat vicepremierul.
În contextul creşterii presiunii migraţioniste la graniţă şi a cererilor, solicitărilor de azil pe teritoriul României, Gabriel Oprea a dat asigurări că la nivelul Grupului interministerial strategic pe care îl coordonează există întreaga disponibilitate pentru consolidarea mecanismelor de cooperare instituţională şi schimb de informaţii între actorii implicaţi. Totodată, autorităţile române vor menţine o cooperare permanentă cu statele membre ale Uniunii Europene, cu Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, cu Biroul European de Sprijin pentru Azil, cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite şi cu celelalte organisme regionale şi internaţionale cu responsabilităţi în domeniu.
"Fenomenul migraţionist este unul cu un impact deosebit în planul securităţii, în cel economic şi social pentru toate statele europene. În faţa acestei situaţii, pe lângă pragmatismul de care trebuie să dăm dovadă în protejarea propriilor interese de securitate naţională, trebuie să demonstrăm solidaritate cu partenerii noştri europeni. Am convingerea că, prin acţiunile noastre, instituţiile din domeniul securităţii naţionale vor demonstra, însă o dată, că au capacitatea de a asigura siguranţa şi securitatea cetăţenilor români. România este şi trebuie să rămână un stat generator de securitate în regiune, aşa cum ne impune statutul de membru al Uniunii Europene şi al NATO", a conchis Gabriel Oprea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană