Soldatul american care l-a împuşcat pe Osama ben Laden va veni la Bucureşti
Soldatul american Robert O'Neill, care l-a împuşcat pe liderul Al Qaeda, Osama ben Laden, va participa, în 28 mai, la o conferinţă pe teme de leadership, la Bucureşti, la eveniment fiind aşteptaţi şi militari români şi membri ai familiilor unor soldaţil morţi în misiunile din Afganistan.
Conferinţa va fi organizată de McCann WorldGroup şi Thiess Holding, care au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că la aceasta va participa şi contra-amiralul Scott Moore, care a coordonat echipele din timpul mai multor evenimente militare, precum "Furtună în Deşert", ori misiuni care au avut loc în Bosnia sau Haiti după atentatele din 11 septembrie 2001.
"Dacă vom reuşi să aducem oameni care fac istoria, vom avea multe lucruri de învăţat de la ei, indiferent de domeniu. Primul eveniment din seria McCann/Thiess Conferences îi va avea ca invitaţi pe doi eroi americani - contra-amiralul în retragere Scott Moore şi Robert O'Neill, care a primit peste 55 de decoraţii, a fost team-lider în multe evenimente faimoase, precum şi în mult-dezbătuta anihilare a lui Osama ben Laden. Este cel care se spune că a tras şi l-a omorât pe Ben Laden. După viaţa lui s-au făcut trei filme la Hollywood, fiind acum angajat la Fox News pe poziţia de analist militar. Sunt oameni care au luat decizii în zecimi de secundă şi care au de împărtăşit o experienţă absolut fabuloasă. Eu cred că îi pot inspira pe cei care aspiră la poziţii de lideri", a declarat directorul general McCann WorldGroup România, Bogdan Enoiu.
La evenimentul care va fi organizat în 28 mai vor participa şi militari români şi membri ai familiilor soldaţilor morţi în misiunile din Afganistan.
Biletele de intrare la prima conferinţă din seria anunţată de organizatori, care va avea loc la Willbrook Hall din Bucureşti, costă 150 de euro, existând şi pachete speciale pentru companii.
Robert O'Neill, în vârstă de 39 de ani, fost militar Navy SEAL, trupe de elită din cadrul Marinei americane care acţionează în mod tradiţional în secret, a ieşit din umbră la 6 noiembrie 2014 şi a declarat în mod public că el este cel care l-a ucis pe Osama ben Laden, atrăgându-şi imediat ameninţări cu moartea din partea jihadiştilor.
O'Neill a declarat pentru ziarul The Washington Post că el este cel care l-a ucis, cu un glonţ în cap, pe liderul reţelei teroriste Al-Qaida, la 2 mai 2011, într-un raid, în urma unui transport cu elicopterul, la Abbottabad, în Pakistan. Bărbatul, decorat în mai multe rânduri, a spus că alţi doi militari au tras focuri de armă. El era al doilea în comando atunci când a fost luată cu asalt camera lui ben Laden. Liderul Al-Qaida a apărut pentru un moment la uşă, dar militarul care era primul ar fi ratat ţinta, povestea Robert O'Neill.
"Am trecut în faţa lui pentru a intra în cameră chiar în dreptul uşii. Ben Laden era deja în picioare. Avea mâinile pe umerii unei femei şi o împingea în faţă", adaugă el.
Fostul militar spunea că a putut să îl identifice în mod clar pe liderul terorist cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timpul nopţii şi a tras. El a adăugat că era evident că ben Laden era mort, deoarece i-a "explodat" capul.
La momentul raidului, O'Neill avea 15 ani de experienţă alături de membrii SEAL şi opera deja în cadrul celebrei Team Six.
În 2009, el a făcut parte dintr-un comando trimis să salveze un vapor capturat de piraţi somalezi. Povestea este ecranizată într-un film în care Tom Hanks joacă rolul căpitanului Richard Phillips ("Captain Phillips").
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană