TVR, despre evenimentul aniversar PNL: Am difuzat şi emisiuni dedicate Senatului şi lui Ion Iliescu

Autor: Madalina Cerban Postat la 20 mai 2015 60 afişări

Reprezentanţii TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la difuzarea evenimentului aniversar al PNL, că televiziunea este preocupată să menţină echilibrul în privinţa prezenţei reprezentanţilor partidelor, precizând că a transmis şi emisiuni dedicate aniversării Senatului, dar şi lui Ion Iliescu.

Reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au reacţionat miercuri, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX, după ce, marţi, preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin, şi vicepreşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, Mădălin Voicu, ambii parlamentari PSD, au spus, într-un comunicat, că Stelian Tănase, şeful TVR, a decis să schimbe grila TVR 1 pentru a difuza, miercuri seară, evenimentul aniversar al PNL, precizând că acesta este "un gest de ingerinţă editorială, cu un direct şi puternic caracter politic".

Totodată, miercuri, patru membri ai CA al TVR (Claudiu Brînzan, Cătălin Blebea, Adrian Bădescu şi Florin Condurăţeanu) l-au acuzat pe Stelian Tănase că a transformat SRTv într-un "instrument de propagandă al PNL", întrucât a modificat grila TVR 1 pentru difuzarea evenimentului aniversar al acestui partid.

De cealaltă parte, reprezentanţii Serviciului de Comunicare al TVR, aflat în subordinea lui Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, spun că "Televiziunea Română are permanent în vedere respectarea legislaţiei în vigoare şi adaptarea programelor în funcţie de agenda publică şi de dinamica vieţii sociale, culturale, politice şi economice", în conformitate cu articolul 4 din Legea numărul 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea televiziunii publice.

Potrivit acestuia, SRTv trebuie "să prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, să promoveze, cu competenţă şi exigenţă, valorile limbii române, ale creaţiei autentice culturale, ştiinţifice, naţionale şi universale, ale minorităţilor naţionale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, să militeze pentru unitatea naţională şi independenţa ţării, pentru cultivarea demnităţii umane, a adevărului şi justiţiei", precizează reprezentanţii TVR.

Potrivit acestora, TVR a reflectat în programele sale evenimente precum "împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi" şi "150 de ani de existenţă a Senatului", dar şi "evenimente din viaţa partidelor, printre care şi PSD".

"De asemenea, duminică, 17 mai a.c., TVR a difuzat o ediţie specială pentru a marca 25 de ani de la alegerile prezidenţiale din 1990, ediţie în care au fost prezenţi fostul preşedinte Ion Iliescu şi Răzvan Theodorescu", spun reprezentanţii TVR.

În cazul transmisiunii evenimentului aniversar al PNL, reprezentanţii TVR spun că "este vorba de marcarea unui eveniment important din istoria modernă a României - înfiinţarea Partidului Naţional Liberal".

Reprezentanţii TVR nu precizează cine a luat decizia privind modificarea grilei TVR 1 pentru difuzarea evenimentului aniversar al PNL şi care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii.

Reprezentanţii TVR spun însă că preşedintele-director general al SRTv, Stelian Tănase, "nu este factor decizional în privinţa oportunităţii difuzării unui program", acesta exercitându-şi atribuţiile în limitele Legii 41 privind organizarea şi funcţionarea SRTv.

Pe de altă parte, reprezentanţii SRTv precizează că "TVR este preocupată permanent de menţinerea echilibrului în privinţa prezenţei reprezentanţilor partidelor în programele sale, lucru evidenţiat de monitorizările interne".

"Spre exemplu, în perioada 1 ianuarie -31 martie a.c., monitorizarea timpului dedicat exprimării punctelor de vedere în emisiunile de ştiri arată că PSD a beneficiat de 23,2% din acest timp, PNL, de 18,5%, iar autoritatea publică centrală, de 39,4%. Monitorizarea numărului de apariţii ale personalităţilor politice arată că PSD a avut 23,9% din totalul apariţiilor, PNL, 20,4%, iar autoritatea publică centrală, 37,6%. În cadrul emisiunilor de dezbateri sau alte emisiuni, PSD a beneficiat de 18,9% din totalul apariţiilor personalităţilor politice, PNL, de 28,1%, iar autoritatea publică centrală, de 14,2%", spun reprezentanţii TVR.

Potrivit site-ului tvr.ro, TVR 1 va difuza miercuri, de la ora 19.00, emisiunea "Ediţie specială - PNL-140 de ani de viziune, onoare, patriotism", avându-l ca moderator pe Eugen Rusu şi ca producători pe Delia Nicola şi George Tudor. Emisiunea va include transmisiuni directe din studio şi de la Opera Română.

Partidul Naţional Liberal organizează, miercuri, de la ora 19.00, o ceremonie în cadrul căreia acordă distincţia "I.C. Brătianu" preşedintelui Klaus Iohannis. Ceremonia este urmată de un concert aniversar, la Opera Naţională Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea PNL.

"Ediţia specială" de la TVR 1 dedicată aniversării PNL va fi difuzată chiar înaintea principalei emisiuni de ştiri a televiziunii publice, "Telejurnal", care va începe la ora 19.59, conform site-ului tvr.ro.

Pe de altă parte, potrivit programului TVR 1 din această săptămână, televiziunea ar fi trebuit să difuzeze în perioada în care va transmite evenimentul dedicat aniversării PNL un serial italian, "Împreună", şi emisiunea "Vorbeşte corect!".

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TVR,
PNL,
/actualitate/tvr-despre-evenimentul-aniversar-pnl-am-difuzat-si-emisiuni-dedicate-senatului-si-lui-ion-iliescu-14302377
14302377
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.