100 tineri manageri de top: Directorul de corporate affairs de la OMV Petrom a ajuns în zece ani unul dintre cei mai importanţi avocaţi
În 2006, Marian Dinu avea 32 de ani şi era corporate affairs director în cadrul OMV Petrom. Zece ani şi câteva decizii mai târziu, este country manager al DLA Piper România şi are planuri mari pentru filiala locală a businessului de avocatură cu cea mai importantă creştere din ultimii ani la nivel mondial.
După ce a negociat de partea statului privatizarea Petrom, Marian Dinu a fost recrutat de compania austriacă pentru a reorganiza depar-tamentul juridic. Principala schimbare pe care a adus-o Marian Dinu în Petrom OMV din ianuarie 2005, când a venit în companie, a fost alocarea fiecărei divizii a grupului unui specialist în materie de juridic: ”Fiind adus aici ca să implementez o schimbare, decizia cea mai importantă pe care am luat-o a fost reorganizarea departamentului la nivel central".
Aşa începea profilul lui Marian Dinu, apărut în 2006 în prima ediţie a Top 100 Tineri Manageri. Marian Dinu era unul dintre pilonii care au lucrat la procesul de vânzare a Petrom, fiind pe atunci angajat al companiei britanice de avocatură Linklaters. În cursul procesului, a ob-servat că juridicul nu reprezenta unul dintre punctele forte ale Petrom: ”Organizarea neadaptată la realităţile moderne ale afacerilor e caracteristica tuturor societăţilor de stat, în care juridicul înseamnă doar litigii şi nu consultanţă„. Acesta a fost exact motivul pentru care Marian Dinu a acceptat propunerea austriecilor de a schimba modul de lucru al avocaţilor din Petrom.
După un an în companie, Dinu spunea că s-au stabilit relaţii mult mai apropiate cu diviziile de business, ceea ce a con-tribuit la descreşterea riscului operaţional pentru societate. Dinu era încrezător că ceea ce a făcut în companie se va vedea în timp: ”Sper ca litigiile să scadă, după ce vom termina să ne luptăm cu fantomele trecutului, iar juridicul să ofere predominant consultanţă businessului. Este devreme să mă gândesc unde voi fi peste cinci ani, dar există posibilitatea să progresez în businessul propriu-zis„. Pe lângă studiile juridice din ţară şi un MBA juridic, Dinu a mai făcut şi cursuri de management în Statele Unite, la Gravis School of Management, şi cocheta în 2006 cu ideea de a îşi continua cariera cu mai multă aplecare către management decât către avocatură.
Marian Dinu, a lucrat mai mult de şase ani în cadrul biroului deschis în România de firma britanică Linklaters, iar între anii 2005 şi 2007 a fost coordonatorul departamentului juridic al OMV Petrom. După o scurtă pauză după plecarea din Petrom, Dinu şi-a deschis propriul birou de avocatură, în 2008, şi la scurt timp s-a afiliat la reţeaua DLA Piper. În 2013, DLA Piper Dinu SCA a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de afaceri. Marian Dinu considera creşterea din 2013 drept una foarte bună, în condiţiile în care, în 2012, piaţa a fost în stagnare, la o valoare sub 200 milioane de euro. Strategia avocatului pentru creştere a fost luarea de cotă de piaţă de la competitori: ”Este un mediu dificil, în sensul că nu există o creştere perceptibilă a pieţei în ansamblul său şi atunci, în momentul când creşti, e probabil că alţii nu cresc sau chiar regresează".
Când a pornit biroul de avocatură, imaginea lui Marian Dinu era strâns legată de Petrom şi de procesul de reorganizare juridică pe care l-a implementat acolo, iar printre primii clienţi au fost multe companii din energie, inclusiv Petrom. Marian Dinu spune că acum energia ocupă cam 20% din portofoliul firmei (incluzând litigiile), iar ”clienţii din zone precum oil & gas şi energie au fost foarte stabili în criză“. ”Încercăm să nu depindem de un singur domeniu„, explica Marian Dinu: energia aduce cam 20%, media & advertising tot atât, iar life sciences a crescut mult în ultima perioadă în portofoliu.
DLA Piper Dinu este cunoscută ca fiind specializată pe M&A şi a încheiat 15 tranzacţii în 2013. ”Chiar dacă nu au fost toate mari, ele sunt importante pentru noi şi pentru clienţi", spune fondatorul DLA Piper Dinu, care a fost implicată în tranzacţii precum vânzarea Petrom Distribuţie Gaze, intrarea Dollar Financial în România, restructurarea locală a grupului Publicis prin preluarea a cinci companii, vânzarea filialei locale a Cushman & Wakefield, dar şi achiziţia a două clinici de dializă de către Diaverum. Marian Dinu este mulţumit şi crede că a trecut perioada de incertitudine. Lucrează acum cu 40 de avocaţi şi 4 parteneri şi spune că încearcă să aibă în companie specialişti din toate domeniile, oricât de nişate ar fi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro