Craciun fericit!

Tânăra de 28 de ani care vinde cele mai scumpe apartamente din Bucureşti

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 martie 2015 40233 afişări

Andreea Comşa povesteşte cum a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, cum o tranzacţie i-a schimbat viaţa şi cum a ajuns ca acum, la 28 de ani, să aibă o agenţie imobiliară cu 12 angajaţi.

"Cine a «făcut» imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic,“ spune Andreea Comşa, care, fără să fie războinică, este tenace. În ultimul an de liceu venea aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu autocarul de la Sibiu la Bucureşti pentru meditaţii, iar în al doilea an de facultate s-a angajat.

Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate. La 28 de ani conduce propria agenţie imobiliară, are 12 angajaţi, şapte proiecte pentru care firma sa este vânzător exclusiv şi este în negocieri cu doi dezvoltatori pentru alte două proiecte. Dacă bate palma pentru noile proiecte, alţi patru oameni vor intra anul acesta în echipă.

Faţă de liderii pieţei imobiliare, Premium Estate are o cifră de afaceri de zece ori mai mică, dar şi ratele de creştere sunt mai mari. În 2014, firma a ajuns la 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 20%, în creştere faţă de 2013, când cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro.

„Lucrurile merg mult mai bine decât acum câţiva ani. În 2014 au fost date semnale pozitive, drept dovadă că multe proiecte rezidenţiale au început, proiecte de o calitate mai bună, în zone mai bune“, spune Andreea Comşa. În perioada în care criza era la apogeu, povesteşte ea, şi partea leului reve-nea vânzărilor de apartamente prin programul Prima casă, s-au dezvoltat proiecte în zone ca Popeşti-Leordeni, Militari, pentru că şi dezvoltatorii trebuia să se încadreze în preţurile mici.

Acum însă, mai mulţi dezvoltatori vor să înceapă proiecte în zone centrale sau în nordul Capitalei; au deja terenurile, pentru că rar se mai fac acum tranzacţii în zone considerate bune pentru proiec-tele rezidenţiale. „Oamenii care stăteau cu terenurile în portofolii trec acum la dezvoltări. Unii s-au gândit dar nu-şi găsesc curajul, alţii sunt deja pregătiţi“, spune tânăra antreprenoare.

De fapt, în piaţa rezidenţială a Capitalei începând de anul trecut, este mai mult freamăt decât oricând după 2008. Dovadă şi faptul că din 291 de proiecte rezidenţiale noi (construite după 2006) disponibile la vânzare, 79 au fost finalizate anul trecut, arată o analiză a HomeFinders, care cu-prinde proiectele disponibile pe piaţă la vânzare, deja finalizate sau în curs de livrare, în zona de Centru-Nord a Bucureştiului.

Aici sunt disponibile 291 de blocuri construite în ultimii ani, iar cele mai multe dintre ele sunt proiecte de mici dimensiuni, care au sub 50 de unităţi. Aproximativ 78% din totalul de proiecte noi cu unităţi la vânzare din zona Centru-Nord a Bucureştiului este concentrat în zona de nord. „2015 marchează o extindere rapidă a pieţei rezidenţiale, dar mai matură faţă de perioada 2006-2008. Ur-mează startul mai multor proiecte de dimensiuni mari, inclusiv cu peste 1.000 de unităţi fiecare, care vor fi realizate în mai multe etape de dezvoltare“, spune Matei Malos, managing partner la Home-Finders.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/tanara-de-28-de-ani-care-vinde-cele-mai-scumpe-apartamente-din-bucuresti-14037111
14037111
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.