Cum a reuşit acest copil să rezolve o problemă pe care majoritatea şoferilor o au
Harvey Millington pare un copil obişnuit de 14 ani, care stă cu părinţii şi vrea să se înscrie la Academia de Poliţie. Dar adolescentul din Somerset, Marea Britanie, a reuşit să câştige peste 2 milioane de lire în ultimul an şi jumătate, devenind astfel cel mai tânăr antreprenor milionar din Regatul Unit.
Totul a început în 2015, când Millington a avut ideea de a produce autocolante care să le amintească şoferilor când le expiră asigurarea la maşină. Tatăl său i-a dat 2.000 de lire şi l-a ajutat să pornească businessul, iar acesta a explodat pur şi simplu. "A vândut şi 1.000 de autocolante într-o zi", povesteşte Howard Millington, explicând celor de la Daily Mail că nimeni nu se aştepta la succesul afacerii.
Până la sfârşitul anului, Harvey Millington a vândut peste 25.000 de autocolante şi a decis, la îndrumarea tatălui său, să investească banii în teren. El a cumpărat 12.000 de metri pătraţi în apropierea casei, plătind 40.000 de lire sterline.
Surpriza a venit însă în a doua parte a lui 2016, când un grup de investitori a început să cumpere terenul din apropiere; în cele din urmă, investitorii au bătut şi la uşa lui Millington. "Nu ştiam cât o să ofere, dar când au spus că vor plăti 2 milioane de lire sterline mi-am dat seama că nu am cum să refuz oferta", povesteşte tânărul de 14 ani.
Cu toate că este milionar la vârsta la care alţi copii se uită la desene animate, Harvey Millington a rămas cu picioarele pe pământ: el vrea să dezvolte afacerea cu autocolante şi să urmeze, apoi, cursurile Academiei de Poliţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro