În aşteptarea unor vremuri mai bune
Florin Talpeş, cofondator şi CEO al Bitdefender, a explicat într-o întâlnire recentă cu presa că, deşi compania continuă să înregistreze performanţe financiare solide, adoptă o strategie conservatoare, pregătindu-se pentru oportunităţi mai favorabile în viitor.
Ne vedem de business şi aşteptăm condiţii mai bune pentru a face paşi importanţi”, a spus Florin Talpeş, cofondator şi CEO al Bitdefender, în cea mai recentă întâlnire cu presa, organizată online. Discuţia a fost axată pe implicaţiile noilor reglementări contabile implementate de companie şi pe rezultatele financiare ale companiei în 2023, dar antreprenorul a răspuns şi întrebărilor axate pe posibila listare a companiei, cât şi pe cele legate de sentimentul general al pieţei la final de 2024. „Voiam doar să vă punem la zi, pentru a evita o înţelegere greşită a raportului. În esenţă, trecerea la acest nou standard schimbă modul în care se recunosc veniturile,” a precizat Talpeş, referindu-se la cifrele anunţate de companie. „Modul acesta de abordare, un mod modern care asigură o anumită vizibilitate legată de datele financiare, este deja adoptat de alte ţări.”
Potrivit lui Talpeş, Bitdefender aplică deja aceste standarde la nivel de grup în Olanda, unde compania raportează consolidat. La nivel local însă, pentru Bitdefender SRL din România, trecerea la noul standard presupune o „reaşezare” care ar putea părea îngrijorătoare la prima vedere. „Dacă până acum recunoaşterea veniturilor era făcută în momentul facturării, acum se face o procesare a facturii care este mult mai granulară. În cazul unor contracte pe 3 ani, veniturile sunt recunoscute lună de lună, ceea ce poate afecta semnificativ modul în care se prezintă bilanţul financiar,” a explicat Talpeş.
El a subliniat că acest nou standard va duce la o „dezaliniere” între datele financiare ale entităţii locale şi ale grupului, însă această situaţie este temporară. „Absorbţia se va face în trei ani. 2023 a fost primul an, 2024 al doilea, iar în 2025 bilanţul financiar al Bitdefender SRL va fi aliniat ca tendinţe cu cele ale grupului,” a spus el. Chiar şi cu aceste ajustări, Bitdefender a reuşit să înregistreze rezultate record la nivel de grup. Veniturile nete au fost de 391,9 milioane de dolari, o creştere de 16%, iar profitul operaţional ajustat (EBITDA) a fost de 85 de milioane de dolari, o creştere de 21,7%. „2023 este un an în care am atins nişte recorduri,” a afirmat Talpeş. „Indicatorul Net Revenues l-am putea compara cu cifra de afaceri actuală, cu noul standard adoptat în România în momentul ăsta. Prezentăm şi doi indicatori care ţin de profitabilitate, adjusted EBITDA, respectiv free cash flow. Aici vedem creşteri la fiecare.”
Discutând contextul global, Talpeş a recunoscut că 2023 a fost un an dificil la nivel macroeconomic. „2023 a început la sfârşitul lui 2022 groaznic, cu incertitudini majore în piaţă. Companiile europene şi-au revizuit bugetele deja în primul sau al doilea trimestru de execuţie, ceea ce a creat o instabilitate foarte mare,” a explicat el. Totuşi, 2024 a debutat sub semne mai bune, cu o creştere a facturării superioară lui 2023. „2024 a fost un an mai stabil, dar conservator”, a precizat CEO-ul. Florin Talpeş a menţionat şi dificultatea de a prezice evoluţiile viitoare, având în vedere numărul mare de incertitudini globale. „Sunt foarte multe necunoscute: alegerile din Statele Unite, situaţia geopolitică cu războaiele active din Orientul Apropiat şi Ucraina, precum şi posibilitatea unor conflicte în Asia,” a spus el. Un subiect important al discuţiei a fost listarea pe Nasdaq, care a fost amânată din cauza condiţiilor de piaţă. „Am depus dosarul în decembrie 2021, dar nu am ieşit pe bursă pentru că mediul nu a fost prietenos,” a explicat Talpeş. „Investitorii nu au avut apetitul necesar. Pur şi simplu, au preferat companii existente, aşteptând o reaşezare a pieţei.” El a adăugat că analiştii şi investitorii încă aşteaptă stabilizarea contextului economic şi politic, mai ales după alegerile din SUA. „Suntem pregătiţi, suntem în contact constant cu investitorii şi analiştii, dar nu ne hazardăm. Când vor fi condiţii bune, vom vedea şi noi ce şi cum,” a afirmat el, arătând că Bitdefender rămâne pregătită pentru o eventuală listare, dar rămâne prudentă.
Strategia Bitdefender, un echilibru între creştere şi profitabilitate. Florin Talpeş a oferit şi o perspectivă asupra strategiei de creştere a companiei pentru anul 2024, subliniind în acelaşi timp o serie de aspecte structurale care definesc ADN-ul Bitdefender. „Noi am pornit într-un mediu în care nu exista un ecosistem de start-up-uri bine finanţat, aşa cum vedem în Statele Unite,” explică Talpeş. Din acest motiv, modelul de afaceri al companiei a fost întotdeauna axat pe un echilibru între creştere şi profitabilitate, o strategie ce contrastează cu abordarea agresivă a creşterii adoptată de multe companii din Silicon Valley. În timp ce multe firme din ecosistemul american de tehnologie s-au concentrat pe o expansiune rapidă, adesea acceptând pierderi semnificative, Bitdefender a adoptat un model mai prudent. „Am avut mereu mixul acesta de creştere plus profit,” spune Talpeş, subliniind că această abordare echilibrată a fost esenţială pentru succesul pe termen lung al companiei. Chiar şi în condiţiile în care Bitdefender este dispus să sacrifice un anumit procent de profitabilitate pentru a investi în creştere atunci când există oportunităţi majore, prioritatea rămâne menţinerea unei structuri financiare sănătoase. În ceea ce priveşte perspectivele pentru anul 2024, Talpeş a fost rezervat în a oferi cifre exacte, invocând o strategie de prudenţă care imită practicile companiilor publice americane de tehnologie. „Din 2021, ne comportăm ca o companie publică în mediul nostru intern virtual,” explică CEO-ul, menţionând că Bitdefender organizează regulat simulări de tip „earnings calls” pentru a exersa răspunsuri la întrebări dificile, la fel ca o companie listată. „Răspunsul, dacă am fi publici, este că încă n-am da în vileag estimările de creştere,” spune Talpeş. Totuşi, el oferă o direcţie generală: „Vorbim despre creşteri de doi digiţi, stable digit,” sugerând că Bitdefender se aşteaptă la o creştere solidă pentru anul în curs. În ceea ce priveşte planurile de fuziuni şi achiziţii (M&A) prin intermediul Bitdefender Voyager Ventures, vehiculul de investiţii al companiei, Talpeş a fost la fel de precaut, dar optimist: „Este ceva în cuptor legat de M&A,” spune el, sugerând că negocierile sunt în desfăşurare. „Vom vedea tranzacţii fie în 2024, fie în 2025,” adaugă Talpeş, precizând că acest tip de procese sunt adesea complexe şi dependente de multiple variabile legale şi financiare.
Contra curentului în piaţa muncii IT. În ceea ce priveşte resursa umană, Talpeş a subliniat importanţa României pentru Bitdefender. „La nivel global, suntem peste 2000 de angajaţi, iar România are partea leului. Cartierul general este la Bucureşti, iar a doua echipă ca mărime este cea din Statele Unite,” a menţionat el. Într-un context global în care multe companii tech au făcut restructurări masive, Bitdefender a continuat să recruteze şi să investească în reskilling. În ceea ce priveşte concedierile din industria tech, per ansamblu, CEO-ul Bitdefender consideră că acestea au ţinut de oporunitatea oferită marilor companii de contextul impredictibil care a caracterizat anul 2024. Concedierile în cadrul companiilor listate la bursă au un impact important asupra percepţiei investitorilor, iar piaţa reacţionează adesea sensibil la astfel de ştiri. Florin Talpeş subliniază că această sensibilitate se datorează în mare parte modului în care investitorii interpretează restructurările şi potenţialele probleme economice din spatele lor. „Investitorii sunt foarte sensibili la veştile negative,” explică Talpeş, ceea ce înseamnă că orice semnal negativ poate duce la fluctuaţii imediate ale preţului acţiunilor. Anul care a trecut a fost caracterizat de provocări economice globale, un context pe care Florin Talpeş îl descrie ca fiind o „fereastră de timp” în care companiile au putut face schimbări structurale importante. „Dacă faci ceva care într-o vreme bună ar arăta rău, acum nu mai arată rău,” explică acesta. Practic, mediul economic nefavorabil a permis marilor companii să facă ajustări strategice fără să stârnească panică pe pieţele de capital, întrucât investitorii erau deja conştienţi de dificultăţile macroeconomice. Astfel, companiile listate la bursă au folosit această perioadă de instabilitate pentru a face restructurări necesare. „Toată lumea face lucrul acesta,” a spusTalpeş, subliniind faptul că impactul acestor măsuri a fost atenuat de faptul că astfel de decizii au devenit o practică obişnuită. O altă forţă majoră care a contribuit la transformările din companii a fost avansul rapid al tehnologiilor de inteligenţă artificială generativă. „AI generativ a crescut productivitatea,” afirmă CEO-ul Bitdefender, explicând că aceasta permite companiilor să finalizeze proiecte complexe cu echipe mult mai mici. Sarcini care anterior necesitau 100 de oameni pot fi acum realizate cu 90, 70 sau chiar mai puţini angajaţi, datorită eficienţei sporite. Pentru unele firme, aceasta a însemnat redistribuirea angajaţilor în alte proiecte sau iniţiative de reskilling. În alte cazuri, restructurările au fost inevitabile, deoarece anumite competenţe nu mai erau relevante. „Poate zic, uite, acei 40 pe care i-am eliberat nu mai au competenţele de care am nevoie,” explică Talpeş, sugerând că valul tehnologic a schimbat nevoile de resurse umane ale companiilor. În ceea ce priveşte impactul pe piaţa de outsourcing din România, Talpeş atrage atenţia că ţara noastră este „în supply chain, nu în prima linie.” Companiile româneşti de outsourcing sunt dependente de sănătatea economică a clienţilor lor internaţionali. „Dacă clienţii mei tuşesc, o să fac şi eu pneumonie,” spune el, evidenţiind vulnerabilitatea companiilor româneşti la fluctuaţiile economice globale. Efectele acestui context economic s-au resimţit şi în România, unde unele companii au fost forţate să se restructureze, în timp ce altele au profitat de oportunitatea de a-şi optimiza activitatea. Bitdefender, pe de altă parte, a adoptat o strategie diferită, continuând să investească în recrutare şi în pregătirea angajaţilor pentru noile cerinţe tehnologice. „Noi avem o concentrare foarte mare pe reskilling,” a spus Talpeş. Bitdefender a investit în programe de recalificare, adaptându-se la valul de transformări aduse de AI. „Avem o echipă de cercetare teoretică care lucrează pe noile modele deja de vreo şase ani,” adaugă el, subliniind că firma era deja pregătită pentru aceste schimbări tehnologice.
Nu aduce anul ce aduce statul? Într-o mişcare ce ar putea avea un impact major asupra sectorului tech, guvernul român pare să ia în considerare eliminarea completă a facilităţilor fiscale pentru IT, o decizie care, conform lui Florin Talpeş, nu este deloc o surpriză. „Ne aşteptăm la eliminarea completă a facilităţilor fiscale pentru IT. Era deja menţionat în strategia PNRR, deci nu este o surpriză completă. Îngrijorarea noastră este că vor fi introduse noi taxe, ceea ce ar putea afecta inflaţia şi alte aspecte economice,” a explicat Talpeş, subliniind că această decizie ar putea deveni o povară majoră pentru companii. El a avertizat asupra riscurilor economice şi de planificare dacă taxarea suplimentară este implementată fără o notificare adecvată. „Dacă această măsură se implementează de la începutul anului viitor, ar fi prost, pentru că nu dai companiilor timp să se pregătească. Este important să avem un semnal clar din timp, ca să putem să ne ajustăm strategia,” a subliniat el. O astfel de abordare ar putea forţa companiile să ia decizii reactive, destabilizând operaţiunile şi planurile de investiţii. Omul de afaceri şi-a exprimat îngrijorarea că guvernul ar putea apela la noi taxe ca o soluţie pe termen scurt pentru a creşte veniturile bugetare, în loc să se concentreze pe colectarea eficientă a taxelor existente, cum ar fi TVA-ul. „Este mai uşor să măreşti taxele pe termen scurt decât să implementezi reforme eficiente,” a adăugat CEO-ul Bitdefender.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro