Povestea unei românce ce a pornit de la zero o companie cu care acum face zeci de milioane de euro

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 15 decembrie 2024 173 afişări

„În industria tech, 20 de ani se pot simţi cât o viaţă întreagă”

...spune Simona Lăpuşan, COO & cofounder al Zitec, şi CEO & founder al Mirro.io, iar pentru a fi relevant pe piaţă, sunt necesare inovaţia şi adaptarea constantă. De aceea, crede ea, este important să-şi facă timp să-şi exerseze curiozitatea şi să înveţe mereu ceva nou. 

Simona Lăpuşan este COO & cofondatoare a Zitec şi CEO şi fondatoare a Mirro.io. Ea declară că îmbină pasiunea pentru tehnologie cu dorinţa de a înţelege comportamentul uman în profunzime, pentru a construi organizaţii şi produse de succes.

Ce perspectivă aveaţi în urmă cu 20 de ani, în ce priveşte evoluţia profesională? Ce vă doreaţi să profesaţi, să realizaţi?

În urmă cu 20 de ani, tocmai înfiinţasem Zitec (am sărbătorit aniversarea a 20 ani în iunie 2023). Nu mă gândeam atât de departe în viitor când am fondat Zitec, dar ştiam cu siguranţă că îmi doream să fac lucrurile altfel, mai bine decât ceea ce experimentasem la locurile de muncă anterioare. 

Voiam să am mai multă autonomie, libertate să experimentez şi un impact mai mare in companie. Mi-am dorit ca aceeaşi experienţă să fie trăită de toţi cei care lucrau cu noi. Eu şi Alex, cofondatorul Zitec, am fost mereu motivaţi de dorinţa de a folosi tehnologia pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor, iar acest lucru nu se referea doar la clienţii şi utilizatorii noştri, ci şi la colegii şi echipele noastre.

Tehnologia a modelat lumea din jurul nostru în moduri pe care cu greu ni le imaginam în urmă cu 20 de ani. În ciuda tuturor schimbărilor, misiunea noastră rămâne aceeaşi – este cea de a da oamenilor şi organizaţiilor puterea de a-şi atinge potenţialul maxim.

Realitatea a coincis cu gândurile de la acea vreme?

Nu de puţine ori, realitatea mi-a depăşit aşteptările. Au fost situaţii care au coincis direct cu convingerea şi viziunea mea, în timp ce altele au devenit oportunităţi inovatoare, pe care nu le-am prevăzut iniţial. 

Pe de o parte, nu aş fi zis că Zitec va deveni unul dintre liderii industriei de software din România şi că va continua timp de mai bine de 20 de ani să atragă profesionişti dedicaţi. Sunt atât de mândră de echipele noastre şi de numeroşii colegi cu care am lucrat sau cu care continuăm să lucrăm! Ei sunt cei care, în mod colectiv, dau viaţă viziunii pe care am avut-o când am înfiinţat compania. Îmbunătăţirea continuă, sentimentul de autonomie şi nevoia de impact au pus bazele culturii noastre Zitec, întemeiată pe autenticitate, respect, performanţă, inovaţie, curaj şi implicare.

Pe de altă parte, cu siguranţă nu am prevăzut că viziunea şi convingerile pe care le aveam vor da naştere unui produs care contribuie în mod direct la misiunea noastră de a ajuta oamenii şi organizaţiile să se împlinească la cel mai înalt potenţial al lor. De-a lungul timpului, m-am străduit să găsesc modalităţi care să întruchipeze valorile noastre şi care să permită echipelor noastre să fie implicate, să aibă autonomie şi să prospere. Aceste experimente au dus la inovarea unui nou produs (Mirro) care a fost de un real suport în timpul COVID-ului, când contactul personal nu era posibil pentru perioade lungi de timp. Am testat la început pe Zitec şi alte câteva companii, am văzut impactul pozitiv şi am validat în piaţă direcţia, apoi l-am extins către companii din 19 ţări.

În calitate de fondatoare şi CEO al Mirro, mă bucur să văd că platforma este adoptată de companii inovatoare precum eMAG, Lactalis şi Premier Restaurants România (operatorul lanţului de restaurante McDonald’s) pentru a-şi cultiva cultura organizaţională şi pentru a oferi echipelor lor un mediu care încurajează performanţa şi susţine ideea de comunitate.

M-a ajutat mult faptul că am avut libertatea de a experimenta, de a învăţa si de a mă adapta în funcţie de situaţie. Dar dacă trag linie acum, pot să spun ca aceşti 20 de ani se simt ca un MBA prelungit. Având pregătire în programare, automatizare şi management de proiect, a trebuit să dobândesc abilităţi de management şi de comunicare pe parcurs, precum şi să-mi exersez agilitatea şi să trasez limitele atât de necesare în anumite situaţii. Jonglarea vieţii de familie cu trei copii (cel mai mic are puţin peste un an), plus responsabilităţile de COO pentru Zitec şi conducerea Mirro mă obligă să particip la un exerciţiu de echilibru constant.

În industria tech, 20 de ani se pot simţi cât o viaţă întreagă, aşa că trebuie să inovezi şi să te adaptezi constant pentru a rămâne relevant în piaţă. De aceea cred ca este important să îţi faci timp să-ţi exersezi curiozitatea şi să înveţi mereu ceva nou. 

În ce priveşte următorii 20 de ani, cum vă aşteptaţi să se schimbe lumea / domeniul în care activaţi / compania pe care aţi clădit-o sau în care lucraţi acum?

În general, văd totul printr-un filtru optimist, aşa că văd un viitor cu o viaţă şi o lume mai bună, în special în ceea ce priveşte viaţa profesională în companiile româneşti.

Mă aştept ca tehnologia să pătrundă în fiecare aspect al vieţii, pe măsură ce economia digitală va deveni principala formă de economie. De asemenea, mă aştept ca oamenii să primească din ce în ce mai multă atenţie, pe măsură ce devine din ce în ce mai evidentă importanţa conexiunilor umane autentice şi a apartenenţei la comunitate.

Tehnologia va continua să avanseze şi să se dezvolte, iar noi trebuie să ne asigurăm că ceea ce inovăm influenţează oamenii în mod pozitiv. Speranţa mea este că Mirro va permite acest lucru pe măsură ce continuă să inoveze şi să fie relevant pentru utilizatorii săi.   

Simona Lăpuşan, COO & cofounder Zitec, CEO & founder Mirro.io

Cifră de afaceri (2022): 26 mil. euro

Cifră de afaceri (2023): 30 mil. euro

Număr de angajaţi (2023): 370

BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2024.Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să descoperim împreună cu reprezentantele mediului de afaceri cum au fost cei 20 de ani pe care i-am trăit şi la ce ne aşteptăm pentru următoarele două decenii. Simona Lăpuşan, COO & cofounder Zitec, şi CEO & founder Mirro.io, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.