1,3 milioane de maşini şi doar 250.000 de locuri de parcare. Sau cinci şoferi care se bat pentru un loc unde să-şi lase maşina. Asta înseamnă, în cifre, ideea de la care am pornit acest material. E una din zonele în care există suficientă cerere pentru a câştiga bani frumoşi, ce-i drept dintr-o activitate pe care cei mai mulţi cetăţeni o socotesc gratuită. E o chestiune mai ales de obişnuinţă, dat fiind că autorităţile publice nu au ştiut să valorifice terenurile pe care le deţin, în timp ce privaţii, şi aşa puţini, îi ţintesc fie pe cei care nu vor să piardă timp cu parcarea, deci plătesc oricât, sau pe cei dornici să se mute într-o nouă locuinţă, cu un loc de parcare chiar în bloc. Primării din oraşe precum Londra, Berlin sau Budapesta obţin bani frumoşi din taxarea parcării, asta după ce au şi construit zeci de mii de locuri de parcare, un demers cât se poate de firesc, util atât şoferilor, dar şi pietonilor. Altundeva, reţeta a funcţionat, la Bucureşti, nu. Cât despre restul ţării, monetizarea parcării e rar întâlnită, doar marile reşedinţe de judeţ taxând cele câteva sute de locuri pe care le deţin. Cât despre locurile de parcare vândute de dezvoltatorii imobiliari la nivel naţional, datele sunt greu de determinat, întrucât nu există statistici riguroase referitoare la numărul de locuinţe vândute, câte dintre ele oferă loc de parcare şi câte sunt vândute separat sau împreună cu proprietatea.