De cealaltă parte, managerul său îşi doreşte să aibă cât mai mulţi astfel de angajaţi în echipă, pentru că reprezintă exemplul ideal în materie de productivitate. Un lucru este ignorat de ambele părţi: pe termen lung, angajatul capătă probleme de sănătate fizică şi mentală, iar acest lucru îi afectează productivitatea. Cum poate fi recunoscut, cum este perceput de colegi şi de şefi şi ce îl determină pe angajatul workaholic să muncească mai mult decât ceilalţi?

Andrei, un tânăr de 27 de ani angajat în departamentul de vânzări al unei companii de cercetare de piaţă, a ajuns într-un moment din carieră când lucrează mai mult decât niciodată. Stă mai mereu peste program şi munceşte tot timpul, fără să ţină prea mult cont că e seara târziu sau weekend. N-a fost însă dintotdeauna aşa. Din contră, povesteşte despre o perioadă în care nu depăşea niciodată opt ore petrecute la serviciu şi nici nu muncea prea mult, ba chiar i se reproşa uneori că ia pauze prea dese pentru a ieşi la ţigară şi nu îşi îndeplineşte norma. Perioadă cu care probabil că nu se va mai întâlni prea curând. "În principiu, depinde cât de conştiincios eşti ca angajat, dacă natura job-ului îţi permite o oarecare libertate şi dacă lucrurile se pot amâna. Dacă pot, cei mai mulţi oameni le amână. Pe de altă parte, dacă lucrezi cu deadline-uri fixe, îţi rămâne doar libertatea de a te încadra în ele", este de părere Andrei. Pentru el, lucrul cu deadline-uri strânse este noua realitate a vieţii profesionale şi, cum nici nu le poate amâna prea mult, rămâne la serviciu peste program. "Nu am de ales. În afară de câteva ştiri pe care abia apuc să le citesc şi poate o conversaţie pe Facebook sau pe messenger, lucrez tot timpul", explică tânărul, motivat însă să continue de evoluţia în carieră şi de majorarea semnificativă a salariului din ultima perioadă.

Ca el sunt mulţi în peisajul muncii din România. Programul de lucru de la 7 dimineaţa la 3 după-amiaza de acum mai bine de două decenii a rămas istorie, fiind înlocuit adesea cu zile de muncă de 10-12 ore sau chiar mai bine, cu lucrul de acasă, seara sau în weekend, şi chiar cu răspunsul la mail-uri sau rezolvarea unor sarcini de serviciu urgente din vacanţă. Mulţi o fac pentru a arde etape şi a avansa mai repede în carieră, alţii pentru a-şi păstra jobul, mai ales în contextul economic din ultimii ani care a lovit puternic piaţa muncii din România. Şi, nu în ultimul rând, mai sunt şi cei pentru care jobul este cel mai important aspect din viaţa cotidiană şi pentru care munca pe care o fac este foarte importantă şi mai presus decât familia sau prietenii.

Sunt descrişi drept workaholici, termen englezesc din ce în ce mai popular în România, care sintetizează stilul de viaţă al majorităţii angajaţilor din economie. Dependenţa de muncă la care face referire termenul este însă mai rar întâlnită la noi, dar lipsa unui echilibru între viaţa profesională şi cea personală, munca peste program şi responsabilităţile prea multe preluate adesea fără o motivaţie financiară suplimentară sunt cât se poate de frecvente. Şi cu cât este mai înaltă funcţia ocupată, cu atât mai mare predispoziţia la sindromul workaholicului.

Mai bine de jumătate, chiar spre 60%, dintre românii cu poziţii de management, fie de nivel C - CEO, CFO sau COO, de pildă, fie de executive director sau de vicepreşedinte, lucrează cel puţin 50 de ore pe săptămână, cu o medie care ajunge chiar şi la 12 ore în fiecare zi, arată un studiu realizat recent pe tema workaholicului român de firma de consultanţă în domeniul resurselor umane HART Consulting, pe un eşantion de 100 de angajaţi şi manageri. "În 18 ani am avut 21 de zile de concediu", spunea recent într-un interviu pentru Business Magazin Mihaela Cristescu, cea care a pus bazele lanţului de clinici şi spitale private MedLife. Chiar şi acum, la 70 de ani, continuă să se implice atât în consiliul de administraţie al companiei, cât şi la cârma spitalului de pediatrie din nordul Capitalei, "unde sunt prezentă zilnic, de luni până sâmbătă".

Sindromul workaholicului a intrat în lumina reflectoarelor în România abia în urmă cu câţiva ani. În 2007, povestea unei tinere de 31 de ani, manager de audit într-una din companiile de consultanţă din Big 4, a fost intens mediatizată după ce s-a presupus că ar fi murit de epuizare. Ulterior, în discuţie au apărut şi alte motive care au condus la situaţia tinerei, dar asta nu schimbă cu nimic semnalul de alarmă tras asupra programului prelungit de muncă. Trei ani mai târziu, un alt caz a stârnit reacţii puternice, după ce o tânără de 34 de ani, angajată a unei companii de cercetare online care muncea după spusele familiei cel puţin zece ore pe zi, de multe ori chiar şi acasă, a făcut stop cardio-respirator la serviciu şi a intrat în comă.

"Workaholicul român lucrează până la 50 de ore pe săptămână. Aproximativ 92% dintre angajaţii care au participat la cercetare s-au încadrat aici. Mai mult, lucrează şi în weekenduri şi îşi verifică cel puţin o dată emailul de serviciu în afara orelor de program", explică Mădălina Bălan, managing partener în cadrul HART Consulting. 53,8% dintre managerii aflaţi la început de carieră şi 51,2% dintre cei ajunşi deja pe poziţii de middle management susţin de asemenea că depăşesc programul de lucru de opt ore. Iar o bună parte dintre ei întrec acest nivel cu cel puţin două ore.