La 11 mai 2007 incepea in Polonia un summit pe teme de energie, la care au participat cinci sefi de stat, din Polonia, Georgia, Ucraina, Lituania si Azerbaidjan, alaturi de oficiali ai Uniunii Europene si sefi de mari companii din domeniul energetic. Unul din invitatii-cheie trebuia sa fie Nursultan Nazarbaev, presedintele Kazahstanului. De altfel, in luna martie Nazarbaev confirmase prezenta la summit, spre deosebire de omologul sau turkmen Gurbanguli Berdimuhammedov, care a declinat invitatia. Dar in loc sa vina la Cracovia, Nursultan Nazarbaev s-a intalnit cu Vladimir Putin, la Astana, capitala Kazahstanului, pe 10 mai, ca sa discute despre livrarile de gaze din Asia Centrala pentru Rusia, iar a doua zi l-a insotit pe presedintele rus la granita cu Turkmenistanul, pentru o intalnire cu Berdimuhammedov.

Analistii economici si politici au conchis imediat ca Nazarbaev a dat europenilor setosi de petrol caspic un semnal clar asupra desfasurarii jocului si asupra arbitrilor. Un Nazarbaev in varsta de 66 de ani, stapan peste tot ce inseamna resursa naturala in tara lui (nu numai petrol si gaze naturale, ci si uraniu, crom, zinc, magneziu, cupru, carbune, fier, aur si diamante), ca si peste companiile ce administreaza si exploateaza respectivele bogatii, curtat si de americani, si de europeni, si de rusi, si de asiatici, dupa cum comenteaza analistii institutului Stratfor. Rezervele de petrol ale Kazahstanului sunt intre 30 si 40 de miliarde de barili (adica jumatate din rezervele rusesti si locul 11 in lume) si de 3.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale (tot locul 11 mondial). 

Si un Nazarbaev dictator cu acte in regula, pentru ca tocmai a modificat constitutia pentru a-si prelungi mandatul pe viata. Curios sau poate nu, Washingtonul s-a abtinut sa condamne in mod explicit noile prevederi constitutionale, un purtator de cuvant al Departamentului de Stat vorbind, in schimb, de o "multitudine de reforme politice care duc tara intr-o directie buna". Curios sau poate nu, lista respectivelor reforme nu era disponibila si a ramas sa fie comunicata la o data ulterioara.

Marea problema a Kazahstanului si a presedintelui Nazarbaev, ca si a clientilor care-l curteaza - Rusia, SUA, China si UE - este transportul de petrol si gaze spre pietele acestora; or, daca accesul spre China si Rusia e facilitat de vecinatatea geografica, pana la ceilalti doi clienti drumul e mult mai complicat. Aici a intrat in ecuatie cumpararea Rompetrol. Uzakbai Karabalin, presedintele KazMunaiGaz, spune ca achizitia pachetului majoritar al The Rompetrol Group (TRG) le ofera o intrare pe pietele de desfacere din Europa, inclusiv Franta, România, Moldova si Bulgaria, precum si posibilitatea de a utiliza TRG ca "platforma pentru expansiune in viitor". "Compania isi va concentra activitatea pe pietele in crestere din zona Marii Negre, a Balcanilor si a Marii Mediterane. Prin aceasta construim, de fapt, un pod al energiei intre resursele petroliere ale Kazahstanului si cererea sporita de produse rafinate din Europa Centrala, de Est si de Vest", a spus Karabalin.

In plus, KMG isi vede dublata capacitatea de rafinare si capata acces la o retea importanta de 630 de benzinarii, in sapte tari ale lumii. Totusi, trebuie spus ca alternativa la sfera de dominatie energetica ruseasca, de care Dinu Patriciu si seful KMG au pomenit deopotriva, este in acest moment ipotetica intr-o oarecare masura, pentru ca, pentru a ajunge la Midia, titeiul kazah trece prin terminalul rusesc de la Novorossiisk.

Inseamna atunci ca au dreptate cei ce speculeaza o echivalenta intre expansiunea Kazahstanului prin Rompetrol si extinderea influentei rusesti in Europa? In ciuda mostenirii sovietice (rusa a ramas chiar a doua limba oficiala in Kazahstan), Kazahstanul nu exceleaza in simpatia fata de Rusia, asa dupa cum nu exceleaza nici in simpatia fata de UE sau China, urmarindu-si doar propriile interese, in contextul in care a devenit din ce in ce mai puternic, increzator si constient de in forta petrolului din spatele sau. Totusi, forta de generalizare a comentatorilor, cand au de-a face cu spatiul eurasiatic, e maxima. Organizatia de Cooperare de la Shanghai (OCS), mult mediatizatul pact intre Rusia, China, Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan si Uzbekistan, a fost considerata pe rand "clubul energetic al lui Putin" si un soi de replica la NATO, tarile central-asiatice componente fiind socotite aici exclusiv niste pioni ai Rusiei - trecandu-se cu vederea, de pilda, ca unul din scopurile cele mai urgente ale organizatiei este de a neutraliza acele tendinte separatiste sau miscari de opozitie ("portocalie" sau nu) care pun probleme concomitent tuturor statelor din OCS.

In ceea ce il priveste, Nursultan Nazarbaev a incercat si incearca sa-si joace cartea cat mai bine posibil intre marile puteri, folosindu-se de unele spre a contrabalansa tendinta celorlalte de a-si impune influenta asupra tarii lui. A trimis trupe in Irak, ca sa-si demonstreze solidaritatea cu SUA, dar a incercat sa determine reducerea prezentei militare a SUA in Asia Centrala, justificand ca aceasta ar fi de fapt intentia colectiva a OCS. S-a dus, cum am vazut, in vizite cu Putin si i-a lasat pe europeni sa il astepte. A semnat recent o intelegere cu presedintele chinez Hu Jintao privind constructia unei a doua conducte petroliere care sa conecteze China cu zona caspica si a unui gazoduct care sa lege Turkmenistanul de China, prin Kazahstan. A obtinut un grant de 1,7 milioane de dolari din partea Departamentului de Stat american pentru studiul de fezabilitate a conductei transcaspice din Turkmenistan spre Azerbaidjan si pentru o conducta care sa lege Kazahstanul de actuala  conducta dintre Baku si portul turcesc Ceyhan (ceea ce ar constitui, pentru americani, o conexiune fezabila, sigura, cu petrolul kazah).

Rusii mizeaza pe acordurile pe care le-au incheiat si in baza carora urmeaza sa cumpere 40 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din Kazahstan, Turkmenistan si Uzbekistan, iar proiectul european Nabucco, de transport al gazelor central-asiatice pe ruta Azerbaidjan-Georgia-Turcia-Bulgaria-Ungaria-Romania-Austria, ar trebui sa intre in exploatare in 2011, an in care acordul rusesc de achizitie a gazelor expira. Rusia si-a oferit kazahilor infrastructura pentru exportul petrolului spre Europa, dar a gasit de cele mai multe ori si puterea de a le limita ambitiile. Demersul din mai, amintit mai sus, al lui Vladimir Putin, finalizat cu planul unei noi conducte care sa aduca si mai multe gaze naturale in Rusia din Kazahstan si Turkmenistan, este numai un exemplu.

Cum petrolul caspic a fost ultima descoperire majora a lumii (iar zona Kashagan din Kazahstan - cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani), a prinde o bucatica de contract, teren sau exploatare a ajuns un tel major al tuturor marilor companii petroliere occidentale; asa s-a ajuns la companii unde structura actionariatului s-a facut pe principiul bine cunoscut "sa se dea cate putin ca sa ajunga la toti". Initial, statele caspice au acceptat conditiile impuse de companiile occidentale si s-au multumit cu procente destul de mici din afaceri; acum, la ceva timp de la inceperea explorarilor si a exploatarilor, lucrurile se vad diferit, iar vana nationalista s-a ingrosat puternic.

Ultima victima este chiar sus-pomenitul Kashagan, acordat pentru exploatare unui consortiu condus de italienii de la ENI si din care fac parte Shell, Exxon, Total, ConocoPhilips, Inpex si KazMunaiGaz. Activitatea acolo a fost suspendata pentru trei luni de catre autoritatile de la Astana, care au invocat o serie de probleme legate de mediu. De fapt, oficialii din Kazahstan nu se mai multumesc cu valorile din contractul initial, care le acorda numai 10% din venituri si 8,33% din actiunile companiei, acum cand pretul petrolului a explodat, iar conditiile si perceptiile de pe piata petroliera sunt cu totul altele decat in anul 2000. Luna trecuta, un demnitar kazah a avertizat asupra renegocierii contractului si asupra noului procent pe care il doresc din profituri, de 40%, iar directorul executiv al ENI, Paolo Scaroni, s-a declarat de acord cu inceperea discutiilor de renegociere. Reteta aplicata de Kazahstan a fost patentata de Rusia, care a trecut administrarea zacamantului Sahalin 2 de la Royal Dutch Shell catre Gazprom, pe motiv ca primii incalca legislatia de mediu, iar probleme asemanatoare ar putea avea, cred analistii, si compania britanica BP in Azerbaidjan.

Martha Brill Olcott, cercetatoare la Fundatia Carnegie pentru Pace Mondiala, crede ca KazMunaiGaz dispune de o strategie de dezvoltare coerenta si de o structura bine articulata, care o plaseaza pe o pozitie mai favorabila decat Socar, de exemplu, compania petroliera nationala din Azerbaidjan. Mai mult, spre deosebire de Rusia, care n-a reusit sa creeze o singura companie nationala integrata de petrol si gaze (Gazprom si Rosneft concureaza inca intre ele), Kazahstanul si-a consolidat toate activele energetice in KazMunaiGaz, pe care a transformat-o in pilonul central al strategiei de dezvoltare a tarii. Holdingul Samruk, ce detine KMG, este condus de Richard Evans, fostul presedinte al BAE Systems, misiunea acestuia fiind de a adapta transparenta si practicile de guvernare corporatista occidentala la mediul de afaceri din Kazahstan.

In plus, ambitiile lui Nazarbaev, care vrea ca tara sa sa ajunga printre primele 50 cele mai competitive state ale lumii in 2015, au creat o prima generatie de afaceristi kazahi: "Kazahstanul are un program prezidential care in fiecare din ultimii sapte ani a trimis 5.000 de tineri la studii in strainatate. La studii economice, in Statele Unite si Anglia. Au inceput sa se intoarca si constituie o elita, vorbesc englezeste, stiu afaceri, au Internet, discuti cu ei exact ca la Londra", povesteste Dinu Patriciu.

Acum insa, cumpararea Rompetrol ar putea sa o contrazica pe Martha Olcott, care aprecia in studiul sau ca este "greu de identificat un scenariu in care KMG va deveni un actor international major". Dar analiza lui Olcott nu lua in calcul nici perenizarea mandatului lui Nazarbaev si nici cumpararea Rompetrol, ce ofera anvergura internationala afacerilor companiei kazahe.

Daca lasam la o parte tentativele KazMunaiGaz de a cumpara rafinaria Mazeikiu din Lituania sau Unipetrol din Cehia, dintre marile companii petroliere care actioneaza in aceasta parte a Europei, Rompetrol pare sa se fi dovedit cel mai aproape de profilul ideal al unei tinte de preluare pentru Kazahstan. Nu e vorba numai de politica strict protectionista valabila in cazul unor firme controlate de stat, ca MOL din Ungaria sau OMV din Austria, proprietara Petrom, unde recentele dispute pe tema preluarii MOL de catre OMV au dovedit ca n-ar fi de conceput o achizitie din partea unei companii straine. Patriciu crede ca Rompetrol se diferentiaza de rivalele sale printr-o strategie mai flexibila: "Exista doua tipuri de companii petroliere. Unele au o mentalitate de armata care merge cu trupele, cucerind teritorii si incercand sa castige cote de piata. Altele se dezvolta creandu-si puncte de sprijin unde pot obtine sinergii. O companie petroliera moderna este jumatate fizica, jumatate financiara. Aceasta iti permite integrare virtuala, iti ofera capacitate de profit".

Dinu Patriciu nu a oferit insa un raspuns clar la o intrebare importanta: de ce a vandut pachetul majoritar al unei companii cu planuri mari si care activa pe o piata a petrolului care asigura castiguri importante? A avut in schimb o teorie oarecum defensiva: "Sunt convins ca ne aflam la inceput de criza globala, ca ne vom confrunta cu o lipsa de lichiditati. Americanii finanteaza mai mult decat produc, bancile centrale injecteaza bani in pietele financiare, lucrurile astea nu merg la nesfarsit. Cine are lichiditati e mare".

In plus, planurile de extindere a Rompetrol (unul din cele mai apropiate in timp este sa participe la privatizarea operatorului petrolier sarb NIS, valoarea tranzactiei fiind estimata acum cateva luni la 370 de milioane de euro) presupun surse suplimentare de bani, pe langa necesitatile curente de aprovizionare cu titei de pe o piata cu preturi in crestere. Preluarea de catre KMG asigura companiei romanesti atat necesarul de lichiditati, cat si necesarul de petrol. Aceasta ar putea fi si explicatia participatiei vandute, pentru ca in ultimul an de zile Dinu Patriciu a vorbit de posibilitatea vanzarii unei parti din grup, numai ca pachetul luat in discutie era minoritar. Compensatia ca a vandut pachetul majoritar, din punctul sau de vedere, e ca partea cu care a ramas va creste in valoare: "25% dintr-un pepene este mult mai mult decat 100% dintr-un mar. Cred ca pachetul pe care il mai am va valora mult mai mult decat am incasat pe 75% acum".

Valoarea tranzactiei, tinuta sub tacere de cei implicati, a fost subiect de disputa in media romaneasca. Dinu Patriciu a fost identificat drept cel mai bogat dintre romani, cu circa trei miliarde de dolari. Ulterior, agentia de rating Fitch a estimat valoarea tranzactiei la circa 2,15 miliarde de dolari (aproape 1,6 miliarde de euro), sub cele 2,7 miliarde de dolari care ar fi fost calculate pe baza singurei cifre exacte a anuntului, reprezentata de valoarea de piata de 3,6 miliarde de dolari (aproape 2,7 miliarde de euro); la randul lui, omul de afaceri a spus ca nu a incasat 2,7 miliarde de euro.

Deocamdata, ramas cu conducerea executiva a companiei, Dinu Patriciu are de realizat in acest an o cifra de afaceri de peste 7 miliarde de dolari. Si are de administrat mormanul de lichiditate pe care sta, indiferent daca e vorba de unul, doua miliarde de dolari ori mai mult. Pentru ca, dupa cum zice el, "cine are lichiditati e mare".