Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt pietonii. Cele mai importante lucruri pe care le traiesc intr-o zi tin de aglomeratie, de muzica racnita dintr-o masina, de biciclistul care le taie calea. Nu o sa intalniti niciodata, niciunde, un sofer sau pieton care sa va povesteasca o istorioara amuzanta (nu confundati, nu povestitorul trebuie sa fie amuzant, ci istorioara, talcul, personajele). Daca nu o istorioara, cereti-le ceva care sa le fi luminat inima sau mintea - un gest, un zambet, o zicere.

Sansele sa primiti asa ceva sunt minime, zic eu, mai degraba castigati la loto. Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt patronii. Au ambitii inalte, dar nu-i ajuta sistemul, piata, angajatii sau cunostintele; daca au angajati competenti, acestia sunt prea scumpi si daca au cunostinte sus-puse, acestea sunt prea lacome. Piata e saraca si sistemul nebun. Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt vanzatorii, ei trebuie sa-si construiasca o personalitate dubla, care sa te imbie sa cumperi fie ceva ce nu exista, fie ceva ce e de slaba calitate.

Si aceasta impotriva firii lor native, care-i trage mai degraba spre lancezeala. Niste Jekill - Hyde pusi sa vanda nimic; nu va lasati inselati de vitrinele stralucitoare, mergeti sa cumparati ceva, un moft, un cadou mai special, fara sa aveti impresia ca ati deranjat si fara sa aveti impresia ca ati fost pacalit. Mai bine mai jucati o data la loto. Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt politicienii, desi cred ca putini gandesc in felul acesta despre ei. N-am rabdare sa detaliez, spun numai ca dupa 20 de ani de capitalism in Romania n-au creat nimic, dar nimic altceva decat datorii, printre care care cea mai mare datorie externa pe care a avut-o tara asta; s-ar putea sa ma insel, cu toate ca nu cred, spunand ca nici ocupatia sovietica de dupa al Doilea Razboi Mondial cu tot ce a insemnat - daunele de razboi de 300 de milioane de dolari la valoarea din 1938 sau sovromurile, care au supt circa 2 miliarde de dolari - nu a costat atat.

Aceasta lunga introducere - sa nu uit, cei mai nefericiti oameni din lume sunt cei ce dovedesc ca nu mai au rabdare, ca se plictisesc sa citeasca, sa astepte sau sa se plimbe pur si simplu - asadar, aceasta lunga introducere nu are, desigur, nicio legatura cu o carte - “Codes of the Underworld: How Criminals Communicate”, scrisa de sociologul Diego Gambetta - si un studiu, al profesorului universitar Steven Horowitz, un fruntas al curentului scolii austriece de economie, studiu care se cheama “Doing the Right Thing: The Private Sector Response to Hurricane Katrina as a Case Study in the Bourgeois Virtues” (nu-i un titlu minunat?). Profesorul Gambetta analizeaza multiplele fatete ale fenomenului mafiot si ajunge la o concluzie de care unii, multi, s-au minunat; iar pentru mine a fost mai mult o confirmare (nu c-as fi mai istet, ci pentru ca traiesc in Romania).

Este vorba de incompetenta criminalilor, de faptul ca mafiotii nu se pricep la nimic. Ma rog, in afara faptului ca inspira teama. Ba mai mult, asa cum specii de animale comunica prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafiotii comunica prin incompetenta lor. Incompetenta care inspira incredere: “Iata- ma, sunt idiot, deci nu o sa fac nimic pentru a-mi depasi pozitia si o sa fac orice si o sa imi platesc datoriile la timp”, iar grupul il adopta si il apara pentru aceste “calitati”. Mai mult, Gambetta a descoperit aceeasi schema in sistemul academic italian, unde ierarhiile si promovarile se fac printr-un sistem asemanator. Si, fireste, cei mai puternici din sistem sunt cei mai putin inzestrati intelectual. “O kakistocratie academica, adica guvernarea celui mai prost”, spune Gambetta. Acest Gambetta a devenit pentru mine nemuritor. Steven Horowitz analizeaza modul altruist in care au actionat, dupa ce uraganul Katrina a lovit New Orleans, mari companii percepute in general drept pradatori in relatiile cu comunitatea si cu proprii angajati. Virtuti burgheze numite Dragoste, Credinta, Speranta, Curaj, Cumpatare si Dreptate, ce tin partea Solidaritatii, in contrapondere cu Prudenta.

Trebuie sa spun asta: mult mai nefericit decat oricare dintre nefericitii pe care i-am insirat cat in gluma, cat in serios pana aici este cel caruia insiruirea respectiva ii suna banal, cliseistic. Toate acele companii - Wal Mart, McDonald’s, Home Depot - au actionat pentru ceea ce se cheama continuitatea businessului, dar efectul miilor de camioane cu marfa si al miilor de angajati care au fost adusi in zona a depasit cu mult limitele afacerilor. Asta si in comparatie cu palidul raspuns guvernamental. Kakistocratia romaneasca s-a extins pana peste poate si, pentru ca emana aceleasi mirosuri, cei ce o compun se simt, se recunosc si se apara indarjit.

Nu este vorba nici de micul functionar guvernamental si nici de personalul din spitale si nici de cei din spatele ghiseului de la fisc, ci de o trupa mult mai redusa numeric, dar vocala, inepta, plina de tupeu. Se lafaie pe nefericirea soferilor, a pietonilor, a patronilor sau a vanzatorilor, pe alienarea societatii in ansamblu. Nucleul sanatos al societatii poate rupe kakistocratia si poate combate si criza economica raspunzand cu acele pomenite valori burgheze; nu in sensul intoarcerii obrazului sau devenind niste maici Tereza, ci facandu-si fiecare bine treaba, neacceptand compromisuri, neacceptand uniformitatea kakiului.