Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator.

Transferul de putere va aduce schimbări la Government Pension Fund Global (GPFG). Noii guvernanţi, care au promis reduceri de taxe, s-au angajat din start să limiteze cheltuielile fondului pentru a evita supraîncălzirea economiei. Totodată, conservatorii iau în calcul divizarea fondului, pentru reducerea riscului ca o greşeală să provoace efecte catastrofale, dar şi din convingerea că apariţia concurenţei ar putea da rezultate mai bune.

FONDUL ARE ACTIVE EVALUATE LA 760 MILIARDE DE DOLARI ŞI A AVUT PERFORMANŢE MODESTE ÎN ACEST AN, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

„Avem posibilitatea ca în vremuri tulburi să aşteptăm cu răbdare ieşirea din turbulenţe„, spune CEO-ul GPFG, Yngve Slyngstad, citat de BBC.Fondul este administrat de un departament care funcţionează în sediul băncii centrale a Norvegiei de la Oslo. Agenţia are peste 200 de angajaţi la Oslo şi alţi 100 în birouri regionale la New York, Londra, Shanghai şi Singapore.

Traderii lucrează într-o atmosferă calmă, acţionează în mod răbdător, chibzuit, chirurgical. Nici vorbă de zgomotul şi nervii de pe Wall Street, de vânzările panicate la primul semn de prăbuşire a pieţei.

MISIUNEA FONDULUI ESTE DE A STRÂNGE BANI PE TERMEN LUNG. „În timpul crizei din 2008-2009, mulţi investitori au fost forţaţi de circumstanţe să vândă. Noi ne-am bucurat de privilegiul de a ne păstra activele şi chiar de a acumula mai mult„, spune Slyngstad.Taxele şi redevenţele încasate de Norvegia din industria petrolului şi gazelor naturale pun la dispoziţia fondului lichidităţi de aproximativ un miliard de dolari pe săptămână. Astfel, GPFG a ajuns să deţină în medie 1% din acţiunile listate la nivel global. În Europa, fondul norvegian deţine peste 2% din companiile listate.

Succesul GPFG este datorat atât exploatării zăcămintelor petrolifere şi gazeifere, cât şi respectării consensului politic de către toate forţele care s-au succedat la guvernare: profiturile obţinute de stat din hidrocarburi trebuie investite în fond. Fondul are întotdeauna o atitudine de investitor pe termen lung, iar mandatul instituţiei impune transparenţă. GPFG încearcă să impună propriile principii de guvernanţă corporativă asupra companiilor unde investeşte şi să se asigure că acestea sunt profitabile pe termen lung.

CA ACŢIONARI PE TERMEN LUNG, TREBUIE SĂ NE ASIGURĂM CĂ ACESTE COMPANII SUNT PROFITABILE PE TERMEN LUNG, şi de asemenea că nu fac bine doar investitorilor şi acţionarilor, ci şi societăţii în general. Lucrăm cu raţiune, şi nu cu forţă„, explică Slyngstad pentru BBC.În pofida succesului de până acum al GPFG, politicienii de dreapta şi voci din mediul academic vor o schimbare.