100 tineri manageri de top. Claudia Cruceru, Visa: Principala provocare este dată de complexitatea lumii de astăzi

Postat la 31 octombrie 2024 41 afişări

100 tineri manageri de top. Claudia Cruceru, Visa: Principala provocare este dată de complexitatea lumii de astăzi

Claudia Cruceru, Business Development Director – România, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Visa, 38 de ani


Cifră de afaceri (venituri nete Visa Inc. la finalul anului financiar 2023): 32,7 mld. dolari

Profit net (profit net Visa Inc. la finalul anului financiar 2023): 17,3 mld. dolari

Număr de angajaţi (la nivel global): 28.800


„Principala provocare este dată de complexitatea lumii de astăzi. Filtrarea «zgomotului» pentru a ne concentra pe ceea ce contează, atât personal cât şi profesional, devine din ce în ce mai dificilă. Eforturile mele sunt îndreptate către ghidarea atenţiei şi resurselor echipei în vederea menţinerii acestui echilibru, prin cultivarea unei mentalităţi concentrate pe obiective, împreună cu o comunicare deschisă.”

Cu 20 de ani de experienţă în industria bancară şi a plăţilor, Claudia Cruceru conduce în prezent echipa de dezvoltare a afacerilor Visa în regiunea Europei Centrale şi de Est, concentrându-se în special pe România, Croaţia, Slovenia şi Bulgaria. În rolul său, ea coordonează eforturile comerciale ale Visa în regiune, în special în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), corporaţiilor şi plăţilor transfrontaliere. Înainte de a se alătura companiei Visa, Claudia a făcut parte dintr-un important grup bancar european şi a lucrat în diverse ţări, precum Austria, Italia şi Germania. În ultimii cinci ani, A deţinut diverse roluri de management în dezvoltarea de produse şi strategia de afaceri în finanţele de consum, produse de retail şi plăţi în România.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.