23 de crame locale au participat în Germania, la cel mai mare târg de specialitate din lume
Un număr de 23 de crame din România au participat la târgul ProWein Düsseldorf din Germania, în perioada 10-12 martie 2024, dintre care 21 sub egida YES, Romania, iniţiativa fiind sprijinită de APEV România (Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România) şi finanţată din resursele proprii ale cramelor participante: Aurelia Vişinescu, Budureasca, Domeniile Franco-Romane, Familia Darabont, Casa de Vinuri Cotnari, Crama De Matei, Caii de la Letea, Domeniul Strehan, Oprisor, Domeniile Sâmbureşti, Liliac, Domeniile Avereşti, Domeniile Dropia, Jidvei, Avincis, Velvet Winery, Vitis Metamorfosis, Davino, Rasova, Ceptura, Le Mat.
Cramele Recaş şi Murfatlar au fost prezente cu standuri individuale.
Târgul a reunit peste 4.200 de expozanţi din 65 de ţări şi aproximativ 42.000 de profesionişti din industrie, oferind cadru de networking şi facilitând numeroase oportunităţi de afaceri.
„Rezultatele până în acest moment sunt aliniate aşteptărilor noastre din experienţele anterioare, ProWein rămâne un târg cu oportunităţi multe, axat pe întâlnirile cu partenerii europeni”, au transmis reprezentanţii Domeniile Averesti.
Conform datelor oficiale de la ProWein, aproape jumătate dintre cei mai importanţi cumpărători din retailul alimentar, retailul specializat şi online, precum şi din industria restaurantelor şi a cateringului au provenit din Germania, una dintre cele mai importante pieţe de import.
Pe lângă aceştia s-au mai aflat cumpărători din Benelux, Marea Britanie şi Scandinavia, alături de cei din SUA, Japonia, Coreea de Sud şi China.
„Dacă vizitatorii asiatici nu au mai fost aşa de mulţi anul acesta, în schimb reprezentanţii ţărilor nord europene şi americanii au fost foarte interesaţi de soiurile autohtone româneşti”, au spus reprezentanţii Domeniille Franco Romane, prezenţi la Prowein.
Ce urmează pentru România:
În perioada 28-30 martie, Constanţa urmează să găzduiască sesiunea dedicată vinurilor rose a Concours Mondial de Bruxelles, unul dintre cele mai apreciate şi influente concursuri de vinuri din lume, care reuneşte specialişti în vinuri din toată lumea.
“Evenimentul este o premieră în istoria vinului din România, Concours Mondial de Bruxelles fiind primul mare concurs internaţional de vinuri care alege ca destinaţie pentru una dintre competiţiile sale ţara noastră”.
În luna mai, la Bucureşti, va avea loc a 8-a ediţie a Revino Bucharest WineShow, evenimentul care reuneşte peste 40 de expozanţi, cu peste 250 de vinuri premium, crame din ţară şi producători străini.
„Salonul de vinuri şi turism viticol Revino reuneşte din nou, la fel ca în fiecare primăvară, producători locali din toate regiunile ţării. Cu aceasta ocazie, pasionaţii şi iubitorii de vin vor putea degusta din recolta anului trecut, dar nu numai”, spune Alina Iancu, fondator Revino Gourmet şi CrameRomania.ro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA