A ajuns economia Chinei în pragul crizei? "Unii oameni de afaceri chinezi compară viitorul ţării cu cel al Venezuelei"
Cei mai bogaţi oameni din China au început să îşi piardă încrederea în viitorul financiar al ţării, principalul motiv fiind încetinirea comerţului global şi a liberalizării economice, scriu cei de la Business Insider.
Potrivit unui studiu publicat în ianuarie de firma de cercetare Hurun Report, doar o treime din "super bogaţii" Chinei se mai declară foarte încrezători în viitorul economiei chineze.
Este o scădere drastică faţă de acum doi ani, când numărul celor optimişti era dublu.
Mai mult, procentajul celor care nu mai au deloc încredere în viitorul economiei a ajuns la 14%.
Creşterea economică a Chinei, deşi încă mare raportată la cele ale statelor din vestul Europei, nu a mai atins nivelul record de anii trecuţi. Concret, China a înregistrat în 2018 o creştere economică de 6,6%.
"Puţini se încumetă să vorbească despre o criză, dar grijile legate de perspectivele pe termen lung sunt tot mai mari", scriau cei de la New York Times într-un material publicat luna trecută. "Pesimismul e la cote atât de înalte încât unii oameni de afaceri chinezi compară viitorul ţării cu cel al Venezuelei.
"
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro