A ajuns în topul celor mai bogate femei din lume, după ce şi-a deschis un business cu 500 de dolari în dormitorul locuinţei
Însărcinată cu primul copil, Kendra Scott, o tânără americană din Austin, Texat, al cărei soţ era şomer, s-a gândit că este timpul să găsească o soluţie pentru a pune capăt problemelor financiare ale familiei sale, aşa că a început să creeze bijuterii în dormitorul propriei locuinţe.
S-a născut şi a crescut în Wisconsis, a studiat la o universitate din Texas, pe care mai târziu a abandonat-o pentru a-şi urma iubitul în Austin, Texas. Prima iniţiativă ca antreprenor a constat într-o afacere cu pălării pentru femeile bolnave de cancer. Ideea de a porni un business cu bijuterii i-a venit după ce a constatat că pe piaţă există doar game foarte scumpe sau foarte ieftine de accesorii, dar nu şi o categorie intermediară ca preţ.
Povestea sa de success a început în 2002 când, cu doar 500 de dolari din economiile proprii, a pus bazele unui business de un miliard de dolari. După ce s-a născut fiul său, tânăra a decis să meargă împreună pentru a încerca să vândă cercei şi alte accesorii.
“Am mers din uşă-n uşă pe la toate buticurile din Austin, pentru a-mi vinde accesoriile. În prima zi, am vândut toată marfa. Acela a fost începutul business-ului meu“, povesteşte femeia, astăzi în vârstă de 44 de ani. În 2010, compania a intrat pe piaţa de retail, deschizând prima locaţie în Austin.
Azi, compania care îi poartă numele este evaluată la peste un miliard de dolari, iar averea sa personală a fost estimată la 500 de milioane de dolari. Scott a fost clasată pe locul 36 în topul celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite, după Taylor Swift şi Beyonce.
În prezent, compania numără 80 de magazine de retail în SUA, un website care distribuie accesorii la nivel global şi 2000 de angajaţi, din care 96% sunt femei. "Kendra este ca un unicorn al industriei noastre", declară Karen Giberson, preşedinte al Consiliului accesoriilor, organizaţie care reprezintă brandurile de accesorii.
Compania se implică activ şi în activităţi caritabile. Anul trecut, compania a donat cinci milioane de euro şi mii de bijuterii organizaţiilor de caritate, în special a celor care se ocupă de femei şi copii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro