După ce a lucrat o perioadă în banking, o tânără din România a decis că nu mai vrea să muncească pentru alţii şi a pornit o afacere. Acum face bani din pasiunea ei

Autor: Ioana Matei Postat la 29 mai 2019 4727 afişări

Alina Neacşa a decis să ia drumul antreprenoriatului după mai puţin de doi ani petrecuţi în banking: a început cu organizarea de evenimente şi a continuat cu proiecte în domeniul floristic. Care sunt noile nişe ce se pot dezvolta în industria florilor, în contextul în care trei din cinci florării deschise pe piaţa locală se închid în primul an de funcţionare?

Alina Neacşa a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (REI) din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În timpul facultăţii, a absolvit un modul de un an organizat în cadrul Institutului Bancar Român, Centrul de Specializare şi Formare Bancară - Fundamentele profesiunii bancare. Spune că primul loc de muncă relevant a fost în domeniul bancar, la OTP Bank, unde timp de un an şi jumătate a lucrat în front-office, ca bank teller.

„Îmi plăcea jobul de la bancă, eram în locul pentru care mă pregătisem toată viaţa, dar mă simţeam ca o mică rotiţă într-un mare mecanism”, povesteşte ea. Îşi aminteşte că la un moment dat, când o colegă a plecat în concediu, a înlocuit-o temporar în zona de back-office, responsabilă de gestionarea clienţilor mari. „Mi-a plăcut foarte mult să lucrez pe poziţia ei şi mi-am dorit şi eu un job similar. Nu mi s-a aprobat mutarea, aşa că am fost foarte nemulţumită.”  În plus, fiindcă îşi dorea să înceapă o afacere pe cont propriu, şi-a dat demisia din bancă şi a început un business în domeniul organizării evenimentelor.

În pachetul de servicii furnizat clienţilor cărora le organiza evenimentele, nunţi, botezuri sau petreceri corporate, erau incluse şi aranjamentele florale. Acestea erau realizate de diverşi furnizori disponibili pe piaţă în perioada aceea, în anii 2010 – 2012. „Cu toate eforturile mele de a găsi parteneri care să îmi livreze buchete şi aranjamente florale, mi-a fost imposibil să găsesc furnizori care să asigure calitatea pe care o doream.” Aşa a apărut ideea pentru următorul ei business, realizarea de buchete şi aranjamente florale. „Florile erau oricum marea mea pasiune, aşa că lucrurile au mers bine de la început.” Iar fiindcă în acea perioadă nu existau cursuri de floristică în România, a început să le caute în străinătate. A ales UK School of Floristry din Wilmslow şi a studiat la clasa lui Ian Lloyd, aflat, potrivit ei, în topul floriştilor din Anglia şi invitat permanent ca jurat la unele competiţii din domeniu. După câteva luni în care a mers în Anglia, a absolvit şcoala de design floral.

Unul dintre cele mai dificile momente de la înfiinţarea afacerii a fost alegerea unui nume. Chiar dacă iniţial a ales un nume de inspiraţie germană, clienţii au preferat mai neoaşul „flori cu fitze”. Flori cu Fitze Academy, prin care oferă cursuri de profil a apărut mai târziu, în anul 2015. Spune că la primul curs de floristică organizat de ea, cinci din cele zece cursante au devenit între timp fondatoarele unor afaceri cu flori.

În prezent, businessul Alinei Neacşa se împarte între segmentele de aranjamente florale şi cursurile de design floral. Afacerea depinde foarte mult de modul în care este împărţit anul, între sezonul nunţilor şi evenimentelor, ce durează aproximativ şase luni, din mai şi până în noiembrie, şi sezonul în care nu se organizează decât foarte puţin evenimente.

În sezonul evenimentelor, atelierul floral Flori cu Fitze asigură servicii de design floral în locaţii în care au contract, cum ar fi Palatul Ştirbei, sau realizează la comandă aranjamente florale pentru evenimente.

În lunile reci, din decembrie şi până în aprilie, Flori cu Fitze Academy organizează cursuri şi workshopuri de aranjamente florale pentru toate categoriile de participanţi: debutanţi, începători, medii şi avansaţi. În prima jumătate a lunii august, organizează an de an un curs amplu pentru floriştii din România, numit Master Class. Acesta din urmă are particularitatea că este organizat folosind un volum foarte mare de flori, iar participanţii au astfel ocazia de a lucra cu aranjamente florale specifice unor evenimente de mari dimensiuni, pe care să le folosească la realizarea unor portofolii personale spectaculoase. La cursul Master Class din anul 2018 au fost utilizate peste 15.000 de flori naturale din 30 de soiuri.

În ceea ce priveşte cursurile de floristică, preţul unui astfel de curs pentru începători este de 1.800 de lei, pentru nivelul mediu ajunge la 2.500 de lei, iar participarea la Master Class ajunge la 4.500 de lei.

Alina Neacşa spune că investiţia iniţială în afacere se leagă mai ales de cursurile pe care ea însăşi le-a absolvit: pentru absolvirea celui de floristică din Marea Britanie, de la Floristry School, a investit peste 10.000 de euro, buget total ce include plata cursului, a transportului până în Anglia şi a cazării. Neacşa spune că an de an investeşte între 3.000 şi 4.000 de euro în cărţi, participarea la workshopuri în străinătate şi vizite la târguri. „Cea mai mare investiţie rămâne cea necesară pentru organizarea cursurilor, unde cheltui o sumă destul de mare înainte de a şti clar că locurile la curs sunt ocupate.”

Oferă ca exemplu un curs de tip Master Class organizat anul trecut la Athénée Palace Hilton Bucureşti. „Valoarea de piaţă a florilor şi a structurilor din oglindă folosite la curs a fost de aproape 60.000 de euro. Evident că suma investită de mine a fost mai mică, am menţionat valoarea de piaţă, dar tot a fost un pariu riscant. Investiţiile se duc şi înspre cheltuielile de promovare – în 2018, de pildă, a investit peste 5.000 de euro doar în Facebook.

Alina Neacşa spune că cele mai solicitate cursuri de design floral sunt, de mai mulţi ani la rând, cele pentru începători şi pentru clienţi de nivel mediu. „Este un flux constant de persoane care îşi doresc să înceapă un business part-time sau full-time în domeniu şi de aceea participă la curs. Indiferent că sunt pasionaţi de domeniul floral sau nu, aceşti participanţi vin la cursuri şi sunt interesaţi de toate aspectele construirii unei afaceri în domeniu, inclusiv logistică, vânzări sau contabilitate.” Chiar dacă o parte din aceşti participanţi reuşesc să-şi construiască o afacere în domeniul floral, sunt mulţi care renunţă atunci când descoperă cât este de lucru în realitate, spune ea.

De-a lungul anilor, peste 350 de cursanţi au urmat cursurile şi trainingurile ei. Există asemănări între domeniul bankingului şi cel de antreprenor în acest domeniu? „Afacerile în domeniul floral, indiferent că vorbim de o florărie, de distribuţie, eCommerce, design floral sau cursuri, trebuie tratate cu aceeaşi seriozitate şi rigurozitate cu care sunt gestionate activităţile în domeniul bancar.” Chiar dacă sunt afaceri în domeniul creativ, trebuie avut în vedere faptul că este vorba tot despre o afacere şi că trebuie să te concentrezi pe obţinerea profitului şi pe un cash-flow pozitiv. În ceea ce priveşte profilul cursantelor, aproape toţi participanţii sunt femei.

„Pe lângă cele care doresc să înceapă un business pe cont propriu, avem şi participante la curs care vin pentru a învăţa un hobby. Avem femei de carieră printre participante, doctori, avocaţi, contabile, manageri de companii.” Prin Fitze Trip, o altă componentă a businessului, organizează periodic vizite pentru floriştii români în locuri importante ale industriei de flori din lume: la Bursa de Flori din Olanda, Royal FloraHolland din Aalsmeer, la cele mai mari târguri floristice din lume, la mari ferme de flori din diverse locaţii. Anul acesta au organizat şi vizită la o mare fermă de flori din Kenya.

Potrivit reprezentanţilor afacerii, valoarea pieţei de cursuri de design şi aranjamente florale din România a depăşit valoarea de un milion de lei în anul 2018. Comparativ cu anul 2017, piaţa cursurilor pentru florişti a crescut cu peste 20%, păstrându-şi tendinţa de creştere puternică din ultimii patru ani. „Piaţa cursurilor de design floral este disputată, în România, de două tipuri principale de jucători. Pe de-o parte sunt firmele de training şi cursuri ce acoperă mai multe domenii generale de activitate, cum ar fi bucătărie, cosmetică, dans, actori, vânzări etc., ce au în ofertă şi cursuri de aranjamente florale. Pe de altă parte, au apărut şi în România firme specializate în domeniul cursurilor şi workshopurilor de aranjamente florale, ce oferă doar aceste tipuri de cursuri.”

Explicaţiile legate de creşterea acestei nişe se leagă mai ales de lipsa tot mai acută de personal calificat disponibil; florăriile trimit angajaţii la cursuri de pregătire în domeniul floral. „Ceea ce se întâmplă însă după finalizarea acestor cursuri este că o parte din absolvenţi decid să înceapă un business pe cont propriu. Pe de altă parte, graţie creşterii gradului de utilizare a reţelelor de socializare în România, aceste cursuri au devenit tot mai populare, în jurul lor apar poveşti şi s-a format o comunitate în jurul centrelor de training.”

O altă consecinţă a lipsei de personal se reflectă în salariile floriştilor, care au crescut în ultimii ani. „Un începător se găseşte greu atunci când florăria oferă un salariu de 2.000 - 2.500 de lei net pe lună. Cei cu experienţă câştigă 4.500 de lei pe lună, iar avansaţii 6.000 - 8.000 de lei net pe lună. Sunt bani buni, în condiţiile în care sunt multe florării care nici într-un an de la deschidere nu ajung să câştige banii aceştia. Acum există şi presiunea ofertelor de muncă din străinătate pentru florişti. Un începător câştigă 13 euro pe oră net în Irlanda (aproximativ 2.000 euro pe lună), iar un expert câştigă 35 de euro pe oră (5.600 euro pe lună net).”

În anul 2018, cifra de afaceri din cursuri a fost de aproximativ 50.000 euro.  Când vine vorba de piaţa florăriilor, nu oferă o valoare exactă a acesteia, însă observă: „Numărul florăriilor deschise este în creştere în ultimii ani. Acest domeniu a fost luat cu asalt de o categorie de oameni cărora li se pare că este foarte uşor să îşi deschidă o florărie şi că este un domeniu în care se câştigă bani uşor. Din estimările mele, trei din cinci florării se închid în primul an de funcţionare, din cauza unui control insuficient al cash-ului.”

Antreprenoarea sesizează că oamenii investesc în flori, în amenajări, în locaţie mult peste limita maximă, vânzările la început nu sunt la nivelul dorit şi astfel ajung să nu poată susţină afacerea. „Le recomand celor care vor să înceapă un business floral să fie precauţi, să înţeleagă că lucrează cu marfă foarte uşor perisabilă şi să înveţe să îşi preţuiască foarte bine munca. Şi, evident, să participe la cursuri de profil de la care să înveţe toate secretele afacerii cu flori.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.