Abecedarul de azi, ochelarii de VR de mâine. Realitatea virtuală îşi face loc în educaţie şi medicină promiţând să aducă schimbări extraordinare VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 06 octombrie 2024 53 afişări

Abecedarul de azi, ochelarii de VR de mâine. Realitatea virtuală îşi face loc în educaţie şi medicină promiţând să aducă schimbări extraordinare VIDEO

Avansul tehnologiei începe să se simtă tot mai mult la nivelul a mai multe domenii. Pe piaţa muncii, în corporaţii şi companii, inteligenţa artificială nu mai e de mult un buzz word, şi urmează să preia sarcinile repetitive ale oamenilor şi să sporească productivitatea. În educaţie, tehnologiile de realitate virtuală încep să îşi facă simţită prezenţa şi promit să revoluţioneze modul de învăţare al elevilor şi studenţilor.

„Potenţialul şi atractivitatea realităţii virtuale pentru educaţie şi pentru zona de ştiinţe sunt extraordinare. Nu este aşa numai la nivel de copii sau tineri, ci şi la nivelul adulţilor, pentru că va fi mult mai ieftin să poţi să pregăteşti un specialist, un sudor, de exemplu, într-o tehnologie foarte nouă, foarte avansată, care mai întâi testează şi evaluează foarte mult tehnologia şi echipamentul în realitate virtuală” a declarat Diana Andone, director al Departamentului de educaţie digitală şi învăţământ la distanţă al Universităţii Politehnice din Timişoara, la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.

Potrivit lui Diana Andone, un alt domeniu unde VR-ul începe să câştige teren este medicina. În special în zone precum chirurgia cardiacă  sau neurochirurgia, tot mai multe ţări, printre care şi România, încep să experimenteze cu tehnologia pentru a pregăti viitorii medici.

„Se practică această metodă în medicină, în chirurgie, mai ales în neurochirurgie sau în chirurgia cardiacă de câţiva ani în întreaga lume şi deja începe să prindă şi în România. Deci potenţialul educativ este foarte mare nu numai la nivel incipient, adică în şcoli, gimnaziale, liceu, ci şi în educaţia adulţilor”, a mai spus Diana Andone la ZF Live.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.