Abonamentele pentru Festivalul Internaţional George Enescu se pun în vânzare pe 5 decembrie
Ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu (2-24 septembrie) aduce în capitală şi în alte şapte oraşe din ţară peste 3000 artişti străini şi români în peste 80 de evenimente,organizatorii evenimentului precizând că abonamentele festivalului se pun în vânzare pe 5 decembrie.
Programul Festivalului Internaţional George Enescu 2017 a fost anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la Ateneul Român, ce a avut loc marţi, şi la care au participat: Erwin Simsensohn, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Mihai Constantinescu, director executiv, compozitorul Dan Dediu şi Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului. Dirijorul Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu 2017 a avut o intervenţie specială, prin intermediul Skype.
“Festivalul Enescu este în top trei cele mai importante evenimente de gen în plan mondial, după BBC Proms şi Festivalul din Lucerna şi este o onoare să susţinem acest proiect care face parte dintr-o serie de proiecte strategice pentru Ministerul Culturii. Remarcăm o nouă lumină şi un nou spririt al Festivalului în anul 2017 şi îi mulţumim domnului Vladimir Jurowski că a acceptat directoratul artistic al Festivalului Enescu. Tandemul Zubin Mehta, Preşedinte Onorific şi Vladimir Jurowski, Director Artistic va aduce un câştig enorm Festivalului”, a transmis Ministerul Culturii, prin secretarul de stat Erwin Simsensohn.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro