Acţiunile Trump Media s-au prăbuşit pe bursă cu peste 8%. Capitalizarea de piaţă a companiei scade sub 5 miliarde de dolari
Preţul acţiunilor Trump Media a închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în scădere cu 8,57%, plasând capitalizarea bursieră a companiei sub 4,7 miliarde de dolari, potrivit CNBC.
Acţiunile DJT au închis la 34,26 dolari.
Rezultatele actuale sunt mult sub nivelul de 70,90 dolari înregistrat pe 26 martie, prima sa zi ca societate cotată la bursă.
De asemenea, preţul actual este cu aproape 2,70 dolari pe acţiune mai mic decât preţul de închidere al fostei companii fantomă, Digital World Acquisition Corp. înregistrat pe 22 martie, ziua în care acţionarii DWAC au aprobat fuziunea cu Trump Media, care a făcut ca această companie să devină publică câteva zile mai târziu.
Preţul acţiunilor Trump Media a scăzut cu 44,71% de la o lună la alta.
Cel mai mare acţionar al companiei este fostul preşedinte Donald Trump, care deţine o participaţie de aproape 60%. Acţiunile Trump valorau mai puţin de 2,7 miliarde de dolari la închiderea de miercuri, o scădere abruptă faţă de valoarea pe hârtie de peste 5 miliarde de dolari deţinută în urmă cu două săptămâni.
Trump Media, care deţine aplicaţia Truth Social, a raportat venituri de doar 4,1 milioane de dolari pentru anul 2023 şi o pierdere netă de 58 de milioane de dolari pentru acest an.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro