Adrian Sârbu: Avem nevoie de 200.00 de militari perfect pregătiţi şi tehnică militară modernă. Refacerea capacităţii de apărare a României trebuie să fie sincronă cu o schimbare a Constituţiei
Global Firepower (GFP) a realizat clasamentul puterilor militare ale lumii pe 2024, şi această clasificare a fost dezbătută miercuri seara la Ştiu, pe Aleph News.
Nemo: Cele mai mari puteri militare din 2023 îşi menţin poziţiile şi anul acesta. SUA, China şi India. România noastră se menţine pe locul 47, după Cehia, dar înaintea Danemarcei.
Adrian Sârbu: Hai să te întreb câte ceva, Hofi. Care ar trebui să fie astăzi forţa militară a României ca să dormim şi noi liniştiţi în 2024 şi în 2025, şi aşa mai departe?
Nemo: Păi ce am văzut în scenariul ăsta, 300.000 de militari activi.
Adrian Sârbu: Uite, Nemo, eu zic aşa. Ca şi polonezii, noi trebuie să ne gândim că nu ne apără nimeni. Deci primul lucru trebuie să fii în stare să te aperi. Simplu.
Hofi: Ia uite cu ce ne apărăm...
Adrian Sârbu: Tu ştii că noi avem o singură brigadă echipată corespunzător la standarde NATO? Una.
România, ca să-ţi fie clar, (...) trebuie să investească între 10 şi 20% din PIB în securitatea ei internă şi externă. Pune-i şi pe miliţieni, şi pe aşa-zişii securişti, şi pe unii, şi pe alţii, pe toţi. Între 10-20, da? Dacă PIB-ul e 360 de miliarde (euro), între 36 de miliarde şi vreo 70 de miliarde pe an. De ce spre 70? Pentru că noi avem o întârziere de 30 de ani. Noi, timp de 30 de ani, am distrus tehnica militară, nu am creat. Eu cred că noi astăzi trebuie să avem 200.000 militari pregătiţi instantaneu şi 300.000, aşa numitele forţele Ministerului de Interne, adică miliţieni, jandarmi, şi o resursă foarte bună pe care nu o luăm în seamă, bodyguarzii. Nu toţi bodyguarzii sunt borţoşi care vin să doarmă în post noaptea.
Deci noi dacă ne-am apuca serios şi ne-am întreba „domne, dacă noi suntem în NATO, dacă tot suntem în NATO, dacă tot nu e război, nu aplicăm doctrina aia dacă tot e război să ne ţinem de el şi să ne pregătim de război”, nu? Nouă ne trebuie 200.000 de militari perfect pregătiţi. Ăsta e un efort uriaş zi de zi în următorii 5 ani. Nu să faci rost de 200.000 de români să-i faci carne de tun, cum a fost la Revoluţie, de au murit românii omorâţi de români. Nu, să-i chemi, să-i motivezi, să creezi o carieră militară.
Şi trebuie să ne actualizăm cu tehnica şi tehnologiile moderne militare şi să nu ne mai întoarcem tot timpul în secolul XIX. Să vorbim de tancuri, să vorbim de tunuri, să vorbim de nu ştiu ce. Astăzi vorbim de inteligenţa artificială, soldatul universal, ca în filmul ăla cu van Damme, şi de sisteme de apărare a unor ţări mici, care, cuplate, în sistemul NATO, să genereze valoare, Hofi, valoare.
Polonia are o armată stand-by de 300.000 de cetăţeni şi o forţă de mobilizare foarte rapidă.
Hofi: Sunteti foarte îndrăgostit de America şi de ceea ce se întâmplă acolo şi vă imaginaţi că se poate întâmpla şi în România.
Adrian Sârbu: Da, e utopia de mintea şi sufletul meu, dar eu merg cu ea. Eu un handicap?
Hofi: De acolo vine şi chestia asta pentru că în America armata este construită să nu facă rău cetăţeanului şi populaţiei şi nu s-a întâmplat niciodată în istorie acest lucru. În România, armata a fost contra poporului. Vorbeaţi de decembrie 1989. Asta este o mare problemă. I-am văzut chiar şi zilele astea pe jandarmi, că aţi pomenit şi aceste clase, nu doar armata în sine la securitate internă, jandarmi având grijă de cei care făceau grevă, transportatori şi agricultori să nu se apropie de oraş. Şi erau destul de agresivi cu ei. Mă tem de o Românie care este mult sub America, mă tem de o Românie, care, dacă ar avea atât de mulţi militari şi oameni de securitate cum spuneţi, se va apropia de ceea ce este astăzi Rusia în care, dacă cineva mişcă, oricând găseşti 10 băieţi să-i trimiţi peste cineva acasă să-l ridice.
Adrian Sârbu: Eu îţi spun că sunt soluţii. Putem lua această chestiune (a ta) şi atunci eu sunt de acord că renaşterea capacităţii de apărare a României, care astăzi nu există, Doamne fereşte să intrăm şi noi într-un scenariu de război, trebuie să fie sincronă cu o schimbare constituţională în România şi să avem control real asupra armatei.
Şi atunci când spunem „Armata e cu noi”, cum am spus în 89, nu spunem pe ideea „nu mai trageţi în noi că sunteţi cu noi”, ci „voi nu o să trageţi niciodată în noi şi o să trageţi în duşmani pentru că armata suntem noi”.
Eu am nevoie de o investiţie în omul capabil în calitate de civil să apere ţara.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro