Hofi: Prima întrebare era dacă eşti de acord că în instituţiile publice trebuie introduse prin lege criteriile de guvernanţă şi practicile de angajare, de selectare a resursei umane şi a bunei administrări din companiile private şi corporaţii. 73% consideră, dle Sârbu, că trebuie să implementăm toate aceste măsuri din companiile private şi corporaţii.

Adrian Sârbu: România în 1989 habar n-avea ce însemna guvernanţă corporativă. Şi s-a întâmplat atunci ceva. Unii, noi, ne-am apucat să învăţăm şi am crescut încet-încet România asta până la GDP de 370 miliarde. Prin propriul nostru efort, prin concurenţă cu străinii, prin prezenţa străinilor. Că tot îî înjurăm pe străini. Străinii ani de zile au format resursa umană în România din punct de vedere al competenţei. Nu mai vorbesc din punct de vedere al abilităţilor de a opera echipamente. O parte români, pâş-pâş cu pătura în cap, atenţie, pe principii de democraţie s-au agregat în găşti-găşculeţe, partide-partiduleţe a nivel local şi s-au creat nuclee oligarhice.

Şi i-am lăsat pe aceşti şmecheri. Deci nu sunt fraieri, sunt şmecheri. Şi ştii care-i paradoxul? Incompetenţi. Şmecheria este abilitatea acestei imposturi în care ne explică: “domnule, noi facem, noi în interesul României”. Ce să mai vorbim, că sunt atât de cunoscute toate practicile, de cheltuire a banului public, nu în interesul public.

Asta e problema noastră. Aceşti cetăţeni au ocupat bugetul României. Ce spune spectatorul nostru. Zice “domnule, nici nu mă mai interesează asta, dar aş vrea să fie competenţi”.

Şi aici este durerea cea mai mare a noastră, “domnule, ăştia prăduiesc banii, nu-i valorifică”.

Dacă noi am construi sectorul public după principiile de corporaţie…

Nemo: Cum arată principiile de guvernanţă corporatistă?

Adrian Sârbu: Avem atâtea reguli ultrasimple. Totul se bazează pe răspundere. Da, ia uite principiu corectitudine. Oho, la noi, la români, şmecherul cum să fie corect? Corectitudinea este o non-calitate a şmecherului. Transparenţa? Adică cum să-i arăt eu de unde am ceasurile au, de unde am maşina sau ce fac eu sau ce decizii iau? Că asta au spus aici. Criterii de guvernanţă şi practici de angajare dintr-o corporaţie. Să nu vii să-mi explici că e altceva. În sectorul privat, ai un acţionar, eşti tu. Eşti acţionar. În statul român eşti votant, eşti acţionar, eşti un cetăţean care trebuie să beneficieze de ceea ce se întâmplă în stat. Ce să beneficieze? Nu avem autostrăzi, n-avem infrastructură feroviară, n-avem aeroporturi, n-avem de-aia, n-avem de-aia. Astea toate trebuiau făcute de cei care se numesc manageri, miniştri, spune-le cum vrei, din sectorul public. Du-te mai departe. Pentru mine ca investitor la Apple, ca investitor la Microsoft, ăla dacă nu-mi dă bani, îmi iau bani şi-i pun la Nemo, în firmă. Deci, să am un consiliu de administraţie…

Nemo: În stat nu pot să-mi iau bani de acolo să zic “nu vă plătesc taxe, mă duc la alt stat”.

Adrian Sârbu: Exact. Mă duc să-i investesc în Estonia. Bugetul public este investiţia noastră, din taxe şi contribuţii. Pur investiţie. Consiliul de Administraţie al unei întreprinderi, cetăţeni care răspund de bani, şi sunt selectaţi, Parlamentul, reprezentanţii noştri, consiliile locale, consiliile judeţene. Cine sunt ăştia?  Sunt ăia care reprezintă interesul tău. Tocmai ne-a spus spectatorul acum două săptămâni că n-au niciun fel de afinitate pentru interesul lui local.

Deci, hai să rezolvăm ca noi votantul de sus să ajungem să votăm direct consiliul de administraţie. Parlamentul, consilii locale şi judeţene şi orice forme în zona de responsabilizare, de control şi după aceea mergem mai departe unde avem managementul. Cine e managementul în România? Orice şef din Guvern. Pe acest management, noi am ajuns la concluzia că parte din el trebuie votat pentru că, cine e făcut manager? Am discutat. De Ionel. “Cine eşti Ionel”? “Sunt unul care nu ştiu să fac nimic. Nu mi-a mers nici la şcoală ca lumea, că nu îmi place şcoala”. “Da, dar ce vrei să faci”? “Domnule, vreau să fiu loial”. “Cui?” “Dă-mi un şef să-i fiu loial”. “Uite-ţi dau şeful de aici, din comună, de la partid”.

După ce reuşeşti să-i fii lui loial, îi bagi un cuţit în spate şi promovezi la judeţ şi de la judeţ te duci foarte uşor mai departe şi eşti loial, cui apuci să-i fii loial la nivel central. Şi aşa ajungi într-o zi, Ionele în care, după vreo 10-15 ani în care ai făcut nimic, dar ai avut o singură preocupare să fii loial partidului, ca pe vremea Partidului Comunist,  eşti întrebat: “Ionele, tu ce ştii să faci?” “Nimic”. “E perfect. Ia du-te la Ministerul Tehnologiei”. “Păi nu ştiu să fac nimic”. “Păi nu-i nevoie”. Adică cum nu-i nevoie?” “Păi tu eşti ministru şi eşti ministru pe linie de partid şi o să ai sub tine nişte cetăţeni care ştiu să facă”. Şi-ai ajuns acolo, Ionel, nu zic de tine, Hofi. A ajuns Ionel colo şi ce să vadă sub el?

Tot unii care nu ştiu să facă nimic, că sunt puşi politic de la partidul partener, de la partidul ălălalt, au rămas de la vechiul partid, nu poate să fie scoşi. Rudă cu ăla, prietena, ca să nu zic amanta 1,2,3 al lui celuilalt şi tot aşa. El vede că sub el, el e ministru, sub el secretar de stat, tot nimic nu ştiu să facă. Tot incompetenţi, poate n-au aceleaşi calităţi de impostor. Adică să probeze, să mimeze, să fake-uiască că fac ceva. Şi, sigur, ştiu să vorbească în numele partidului, care n-are niciun fel de program politic, şi nici economic, şi nici strategie.

După care Ionel se uită mai jos. Ce să vadă? Directori general. Câţi? Câtă frunză, câtă iarbă. “Şi de unde e ăsta? Să-l dau afară că nu-i bun. Să vină unul care ştie”. “N-ai cum să-l dai afară, că ăsta-i a lui ăla care-i a lu ăla care a fost pus de ăla de la judeţul cutare”, că directorii generali se împart la judeţe. Adică fiecare judeţ îşi ia cât un director general. De ce? Sunt job-urile cele mai bune. De ce? Ei dau banii, voi ăştia, politicii, doar semnaţi şi eventual vă duceţi şi pe la procuratură după ce aţi semnat. Aaa, văsăzică nici directorii generali nu sunt competenţi. Şi cine mai e competent? De ce mai e nevoie să fie cineva competent?

Ăsta nu e un principiu bazat pe promovare, pe merit, pe vot direct şi control asupra acelui votat. Este ceva ce a crescut pe corpul democraţiei româneşti, această construcţie aberantă care se numeşte democraţia partidelor. Şi astăzi România e două Românii. Ăştia 1,3 milioane de bugetari care trăiesc din banii noştri cu 130 de miliarde şi restul, care trăim din restul şi care generăm aceste 130 de miliarde.

Democraţia a deraiat. Incompetenţa se reproduce, impostura este singura formă de promovare şi autopromovare. Rezultatul este un cost uriaş bugetar pe spinarea plătitorului de taxe, o non-performanţă a sectorului public din România pentru că în sectorul public lucrează cetăţenii care fug de sectorul privat, fug de competiţie, fug de răspundere, fug de măsurarea performanţei. Nu mi se pare normal.

Rezultatele sondajului Mediafax- ZF- Aleph News:

1. Ai fost de acord că bugetarii, 1,3 milioane:

• sunt plătiţi din taxele şi contribuţiile tale
• sunt selectaţi pe criterii politice, în funcţie de interesele partidelor şi nu pe competenţă şi profesionalism
• îţi cheltuie banii după interesele lor, fără nicio posibilitate de control a mandatului din partea ta

Eşti de acord că în instituţiile publice trebuie introduse prin lege criteriile de guvernanţă şi practicile de angajare, de selectare a resursei umane şi a bunei administrări din companiile private şi corporaţii?

DA- 73%

NU- 27%

2. În condiţiile revoluţiei tehnologice poţi avea acces la serviciile guvernamentale rapid şi nealterat prin intermediul e-platformelor asistate de inteligenţa artificială.

Eşti de acord că funcţiile guvernamentale trebuie reconcepute, limitate, digitalizate, executate şi de sectorul privat, în aşa fel încât să-ţi servească rapid nevoile şi interesele legitime la costurile cele mai mici?

DA- 77%

NU - 23%

3. Ai fost de acord că:

• serviciul public trebuie să fie de cea mai înaltă competenţă
• principalele funcţii publice trebuie alese direct
• nimeni nu poate ocupa o funcţie publică mai mult de două mandate
• într-o funcţie publică, cel care e ales trebuie să prezinte un proiect şi să raporteze anual executarea mandatului în faţa celui care l-a votat

Eşti de acord ca atunci când ţi se cere să ocupi o funcţie publică de cel puţin un mandat?

DA- 86%

NU -14%